FOTO. Uliana a dat ULTIMUL examen cu O ZI înainte să înceapă RĂZBOIUL. La Cluj, fără FAMILIE: Plângeam în stația de autobuz

Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Uliana este o tânără ucraineancă din Harkov, aflată printre ardeleni din data de 18 martie, în urma recomandărilor primite de la colegii săi din IT, care i-au spus despre Cluj că este cel mai bun oraș din România, cu multe facilități și oportunități profesionale.

„În primele zile speram ca acest conflict să se sfârșească rapid, dar totul s-a înrăutățit cu timpul. Primele impresii despre Cluj nu au fost cele mai bune, pentru că era începutul primăverii, cu puțini oameni afară, se făcea întuneric rapid și nu puteam admira frumusețea locului, cu atât mai mult cu cât eram ocupată încercând să-mi găsesc un apartament. Prima lună a fost doar de acomodare.

Acum, în schimb, sunt îndrăgostită de oraș și de oamenii de aici. Nu avem nevoie de multe, suntem fericiți cât timp putem trăi în pace, într-un loc liniștit, cu un pat pentru dormit și un acoperiș deasupra capului.

Am întâlnit foarte mulți oameni amabili care s-au oferit să ajute. Ne susțin, împart din mâncarea lor, ne cheamă în weekend la ei. Mi-am făcut prieteni aici. Și dincolo de asta, sunt multe locuri frumoase cu vegetație bogată în jurul Clujului, unde mă duc pentru a-mi reîncărca bateriile și pentru a mă gândi la viață”, relatează aceasta pentru Cluj24.

Departe de familie, dar alături de mamă: „Ne sunăm zilnic și pot auzi împușcături pe fundal”

A venit cu mama ei, tatăl fiind obligat să nu părăsească țara.

„A rămas cu bunicii în Ucraina de care are grijă. Practic, majoritatea membrilor familiei locuiesc în Ucraina, fiind foarte atașați de casele lor și neștiind engleză. E greu.

Ne sunăm zilnic și pot auzi împușcături pe fundal. Sunt triști, dar pentru noi încearcă să rămână optimiși. Evită să ne spună vești proaste. Dar știu că le este foarte dor de mine și de mama, pentru că toată viața am fost foarte apropiați unul de altul, iar asta e o experiență cu totul nouă pentru noi”, notează Uliana.

Uliana cu tatăl ei, înainte să se refugieze la Cluj. Nu l-a mai văzut din martie

„Singurele flori pe care tata le-a putut găsi de ziua mea, pe timp de război” (1 martie)

Ucrainenii, obișnuiți deja cu o viață fără vești bune: „Sunt nopți în care nu pot dormi din cauza bombelor”

Din acest motiv, poate spune că depune un efort psihic semnificativ pentru a suna pe toată lumea rămasă în țara natală, Uliana fiind îngrijorată legat de familia ei și de ucraineni, în general.

„Înțeleg că au mare nevoie să vorbească cu cineva din afara țării pentru a primi și energie pozitivă, pentru a nu vorbi doar despre război. De aceea, fac tot posibilul să păstrez legătura cu apropiații.

Nu am aflat nimic nou și nimic bun despre situație. Mi-au spus că sunt nopți în care nu pot dormi din cauza bombelor și a sirenelor ce răsună foarte puternic, anunțând momentul în care oamenii să se adăpostească pe holurile din locuințe sau în subsol, unde pereții sunt mai puternici, ca să fie apărați mai bine. Toți sunt sătui de stilul ăsta de viață”, indică ucraineanca.

Uliana adăpostindu-se în subsol cât încă era în Ucraina

Dinamica orașului. Harkov e optimist: „Conducerea menține orașul curat, repară defecțiunile, plantează copaci”

Prietenii săi se ocupă cu furnizarea medicamentelor pentru răniți, scrierea de știri și alte asemenea.

„Unul dintre prieteni conducea ca să livreze ceva pentru armată și fragmentele unei rachete au ajuns la mașină, distrugând-o și rănindu-i brațele, pe lângă. Din fericire, a rămas în viață, dar este o minune. Așa că toți oamenii care rămân în Harkov sunt cumva implicați în susținerea armatei noastre și, astfel, rămân în pericol.

Pe de altă parte, ar trebui menționată buna guvernare a orașului nostru, deoarece conducerea îl menține curat, repară defecțiunile, furnizează toate cele necesare adăposturilor, dar se ocupă și de plantarea copacilor și florilor. Multe afaceri locale precum magazinele, restaurantele, cafenelele, barurile rămân deschise pentru cei care stau în țară, de aceea aș putea spune că orașul e optimist”, descrie Uliana.

În ciuda faptelor bune menționate, Harkov e gol comparativ cu felul în care era înainte de război. Toți cei care au avut ocazia s-au mutat în zone mai sigure, deoarece orașul este aproape de granița cu Rusia și este înconjurat de trupe rusești.

„Au fost distruse clădiri, inclusiv o mulțime de școli, spitale, birouri administrative, centre comerciale, case civile, Parcul Central, Piața Centrală. Situația este tristă, deoarece orașul era cu adevărat frumos și părea atractiv pentru turiști, iar acum sunt necesari mulți ani pentru a-l reconstrui. Unii oameni nici măcar nu mai au casa lor pentru a se întoarce”, adaugă Uliana.

O țară străină, același job: „Cred că acesta e scopul meu deocamdată”

Înainte de război, s-a angajat ca recrutor și, din fericire pentru ea, își poate continua activitatea profesională online.

„Dar din punct de vedere al calificării, am terminat Dreptul, iar la o zi după ultimul examen, a început războiul. Mă gândesc să îmi încerc norocul în domeniu, dar în viitor. Momentan las deoparte aceste idei”, menționează tânăra.

Compania europeană la care lucra s-a extins cu un proiect la Cluj, ceea ce a ajutat-o să își păstreze jobul, iar pentru asta este foarte recunoscătoare.

„Petrec multe ore lucrând, fac tot ce pot să îmi ajut compania, am oferit posturi inclusiv ucrainenilor, astfel că am ajutat cum am putut oamenii, familia și țara mea. Cred că acesta e scopul meu deocamdată.

Mă încarc cu munca doar ca să mă distrag de la știrile despre război și pentru a mă putea susține financiar cât timp mă pregătesc pentru viitoarea carieră. Viața mi-a arătat că jobul, abilitățile și cunoștințele mele înseamnă mult pentru mine, iar acest aspect al vieții mele e, de altfel, singurul care a rămas stabil din <<viața trecută>>”, notează Uliana.

Acomodarea în România: „Plângeam în stația de autobuz”

Engleza a ajutat-o mult în procesul de adaptare, întrucât chiar dacă nu toată lumea cunoaște limba, majoritatea tinerilor vorbesc fluent.

„Vreau să precizez că e meritul educației europene. Nivelul vostru la engleză e superior celui regăsit la majoritatea studenților ucraineni, ceea ce le oferă străinilor posibilitatea de a se simți bine aici.

Desigur că mi-ar fi plăcut să știu română, dar e foarte diferită de engleză și foarte dificilă. Am fost des pusă în situația în care vânzătorii, taximetriștii și alți oameni nu știau engleza, iar eu nu știam româna și a trebuit să ne înțelegem dincolo de aceste bariere”, punctează ucraineanca.

S-a obișnuit greu cu orele de lucru ale magazinelor din Cluj, fiindcă în Ucraina atât magazinele, cât și farmaciile sunt deschise până la ora 21 sau 22, având program inclusiv duminică.

„M-am pierdut de mai multe ori în primele zile. Țin minte cum plângeam în stația de autobuz pentru că nu puteam înțelege harta și începuse ploaia.

De fiecare dată când trebuia să scot numerar sau să cumpăr ceva, mă loveam de o problemă, pentru că nu aveam idee încotro să mă duc, iar logica locațiilor diferă de cea din orașul meu.

Procesul de acomodare nu a fost unul ușor, dar m-am descurcat în timp. Încă sunt multe locuri pe care nu le-am descoperit, dar măcar am început să învăț structura orașului cât să îmi cumpăr mâncare și haine”, completează ea.

Experiența la Cluj de până acum: „Cât timp am oportunitatea de a trăi în frumoasa și primitoarea Românie, voi rămâne aici și voi lucra”

În altă ordine de idei, a ajuns să îi placă traiul în Cluj.

Nu a avut de ales la început, dat fiind că a fost nevoită să se refugieze, dar acum că are posibilitatea, a decis să mai stea un timp. În Ucraina nu se poate simți în siguranță încă.

„Noi orașe sunt bombardate în mod neașteptat, și cât timp am această oportunitate, de a trăi în frumoasa și primitoarea Românie, voi rămâne aici și voi lucra.

Îmi este atât de dor de familie, de prieteni și de orașul meu, adesea mă gândesc la parcurile noastre, la cafenele, la universitatea mea – acestea sunt cele mai frumoase amintiri din capitolul trecut al vieții mele”, conchide Uliana.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

ОСТАННІЙ іспит Уляна здавала ЗА ДЕНЬ до початку ВІЙНИ. Адаптація до Клужу без СІМ’Ї: я плакала на автостанції

Уляна — молода українка з Харкова, яка перебуває серед трансільванців з 18 березня, керуючись рекомендаціями, отриманими від своїх колег з ІТ, які сказали їй про Клуж, що це найкраще місто в Румунії, з багатьма зручностями та професійними можливостями.

«Спочатку ми сподівалися, що цей конфлікт швидко закінчиться, але з часом все погіршилося. Перші враження від Клужа були не найкращими, тому що це був початок весни, мало людей на вулиці, швидко темніло, і я не могла помилуватися красою цього місця, тим більше, що я була зайнята пошуками квартири . Перший місяць був лише на проживання.

Натомість зараз я закохана у це місто та людей. Нам багато не потрібно, ми щасливі, поки можемо жити в мирі, в тихому місці, з ліжком для сну і дахом над головою.

Я зустріла багато добрих людей, які пропонували допомогу. Вони підтримують нас, діляться їжею, запрошують до себе на вихідні. Я знайшла тут друзів. І, крім того, навколо Клужа є багато красивих місць із багатою рослинністю, куди я йду, щоб зарядитися енергією та подумати про життя», – розповідає вона для Cluj24.

Далеко від родини, але з мамою: «Ми щодня дзвонимо, а на задньому фоні чую постріли»

Вона приїхала з мамою, батько змушений був не виїжджати з країни.

«Він залишився з дідусем і бабусею в Україні, якими опікується. В основному більшість членів сім’ї живуть в Україні, дуже прив’язані до свого дому і не знають англійської. Важко.

Ми телефонуємо один одному щодня, і я чую на задньому плані постріли. Вони сумні, але для нас вони намагаються залишатися оптимістичними. Уникають повідомляти нам погані новини. Але я знаю, що вони дуже сумують за мною і моєю мамою, тому що все життя ми були дуже близькі одне з одним, і це абсолютно новий досвід для нас», – зазначає Уляна.

Українці вже звикли до життя без гарних новин: „Бувають ночі, коли я не можу спати від бомб”

З цієї причини вона може сказати, що докладає значних душевних зусиль, щоб додзвонитися до всіх, хто залишився на батьківщині, Уляна переживає за свою родину та українців загалом.

«Я розумію, що їм дуже потрібно спілкуватися з кимось за межами країни, щоб отримати і позитивну енергію, щоб не тільки говорити про війну. Тому я докладаю всіх зусиль, щоб підтримувати зв’язок із близькими.

Я не дізналася нічого нового і нічого хорошого про ситуацію. Вони сказали мені, що бувають ночі, коли вони не можуть спати через бомби та сирени, які лунають дуже голосно, сповіщаючи про час, коли люди повинні сховатися в коридорах своїх будинків або в підвалах, де стіни міцніші , бути більш захищеним добре. Усім набрид такий спосіб життя», – зазначає українець.

Динаміка міста. Харків налаштований оптимістично: «Керівництво тримає місто в чистоті, виправляє недоліки, садить дерева»

Ії друзі займаються забезпеченням ліками поранених, написанням новин тощо.

«Один із друзів їхав щось доставляти для армії, і осколки ракети потрапили в машину, знищивши її і поранивши, крім того, руки. На щастя, він вижив, але це диво. Тож усі люди, які залишаються в Харкові, так чи інакше залучені до підтримки наших військових і тому залишаються в групі ризику.

З іншого боку, слід згадати хороше управління нашим містом, адже керівництво підтримує його в чистоті, ремонтує несправності, забезпечує всім необхідним притулки, але також піклується про посадку дерев та квітів. Багато місцевих підприємств, таких як магазини, ресторани, кафе, бари, залишаються відкритими для тих, хто залишається в країні, тому я можу сказати, що місто оптимістичне», – описує Уляна.

Незважаючи на згадані добрі справи, Харків порожній порівняно з довоєнним. Усі, хто мав можливість, переїжджали у безпечніші райони, адже місто знаходиться недалеко від російського кордону та оточене російськими військами.

«Зруйновано багато будівель, серед яких багато шкіл, лікарень, адміністративних установ, торгових центрів, цивільних будинків, Центральний парк, Центральна площа. Ситуація сумна, адже місто було справді красивим і здавалося привабливим для туристів, а тепер потрібно багато років, щоб його відбудувати. Дехто навіть не має свого дому, куди б повертався», – додає Уляна.

Чужа країна, та сама робота: «Я думаю, це моя мета на даний момент»

До війни вона працювала вербувальником і, на її щастя, може продовжувати свою професійну діяльність онлайн.

«Але з точки зору кваліфікації я закінчила юридичний, і через день після останнього іспиту почалася війна. Я думаю спробувати щастя в діяльніості, але в майбутньому. На даний момент я відклала ці ідеї», – згадує молода жінка.

Європейська компанія, в якій вона працювала, розширилася проектом у Клужі, який допоміг їй зберегти роботу, і вона дуже вдячна за це.

«Я витрачаю багато годин на роботу, я роблю все, що можу, щоб допомогти своїй компанії, я пропонувала посади в тому числі українцям, тому я допомагала своїм людям, своїй сім’ї та своїй країні, чим могла. Думаю, зараз це моя мета.

Я беруся за роботу, щоб відволіктися від новин про війну та підтримати себе фінансово, поки готуюся до майбутньої кар’єри. Життя показало мені, що моя робота, навички та знання значать для мене дуже багато, і ця сторона мого життя, до того ж, єдина, яка залишилася стабільною з «минулого життя»», – зазначає Уляна.

Адаптація в Румунії: «Я плакала на автостанції»

Англійська мова дуже допомогла їй у процесі адаптації, адже навіть якщо не всі знають мову, більшість молодих людей розмовляють нею вільно.

«Я хочу сказати, що це заслуга європейської освіти. Ваш рівень англійської мови вищий, ніж у більшості українських студентів, що дає можливість іноземцям почуватися тут добре.

Звичайно, я хотіла би знати румунську, але вона дуже відрізняється від англійської і дуже складна. Я часто потрапляла у ситуацію, коли продавці, таксисти та інші люди не знали англійської, а я не знав румунської, і нам доводилося розуміти один одного поза цими бар’єрами», – зазначає українка.

Важко було звикнути до графіку роботи магазинів у Клужі, адже в Україні і магазини, і аптеки працюють до 21-22, за графіком включно з неділею.

«Я кілька разів заблукала у перші дні. Я пам’ятаю, як плакала на автобусній зупинці, бо не могла зрозуміти карту, а почався дощ.

Кожного разу, коли мені потрібно було зняти готівку або щось купити, я стикалася з проблемою, тому що я не знала, куди йти, а логіка локацій відрізнялася від логіки мого міста.

Процес адаптації був нелегким, але з часом я впоралася. Є ще багато місць, які я не знайшла, але принаймні я почала вивчати структуру міста настільки, щоб купувати їжу та одяг», – додає вона.

Досвід роботи в Клужі: «Поки у мене є можливість жити в красивій і гостинній Румунії, я залишатимуся тут і працюватиму»

З іншого боку, життя в Клужі ій сподобалося.

Спочатку у неї не було вибору, оскільки вона мусила сховатися, але тепер, коли у неї з’явилася можливість, вона вирішила залишитися ще на деякий час. В Україні ще не можна почуватися безпечно.

«Нові міста несподівано бомбардують, і поки я маю можливість жити в красивій і гостинній Румунії, я залишуся тут і працюватиму.

Я так сумую за сім’єю, друзями та містом, часто думаю про наші парки, кафе, мій університет – це найпрекрасніші спогади з минулого розділу мого життя», – підсумовує Уляна.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)