Connect with us

EDUCATIE

FOTO. UBB lansează, în premieră, platforma umanistă. Ajută la protejarea oamenilor în fața dezvoltării tehnologice

Publicat


ubb

Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a lansat, joi, în premieră, platforma umanistă, care va avea rolul de a ajuta la protejarea oamenilor în fața dezvoltării tehnologice.

”Am plecat de la un context pe care l-am văzut și anume că științele umaniste, științele socio-umane, care se ocupă de om și de binele public, sunt puse într-un con de umbră din cauza disciplinelor de științele naturii și tehnologie.

Acest lucru poate avea consecințe negative, pentru că avem mai puțină cunoaștere despre om și societate și știm mai puțin ce să facem pentru a îmbunătăți viața omului, iar, în același timp, formăm specialiști care nu mai au un orizont cultural adecvat și nu mai sunt suficient de creativi pe piața muncii.

Un alt element este apariția unor dezvoltări tehnologice care pot pune la risc omul și organizarea socială.

Platforma umanistă analizează toate aceste lucruri și are propuneri concrete, printre care susținerea mai bună a științelor umaniste și folosirea acestora transversal în orice dezvoltare tehnologică. Etica ne va asigura că noile tehnologii nu vor pune la risc omul și dezvoltarea societății”, a explicat rectorul UBB, Daniel David.

Acesta a precizat că la UBB sunt specializări umaniste care se află în deficit financiar și care, totuși, sunt susținute de ani de zile, iar acum ar fi nevoie și de intervenția Ministerului Educației.

Probleme puse de dezvoltarea tehnologică

Rectorul UBB a afirmat că dezvoltarea tehnologică este inevitabilă și trebuie încurajată, dar dacă nu există această platformă umanistă, ”dezvoltarea tehnologică va produce probleme majore”.

”Vom avea dezvoltări tehnologice care vor duce, de exemplu, la dezvoltarea memoriei de lucru, a atenției și a inteligenței. Unii oameni o să și le permită, iar alții nu, ceea ce va genera dezechilibre și discriminare.

Dacă gândești dezvoltarea tehnologică în platforma umanistă, cu etică, cu analiza acceptabilității sociale, dezvoltarea tehnologică va servi binelui public iar oamenii vor câștiga pe scară largă”, a mai explicat David.

La elaborarea platformei umaniste, al cărui text este public și care va fi transmisă și Ministerului Educației, au lucrat peste 150 de persoane.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate