EVENIMENT
FOTO. Traficant de droguri, arestat de DIICOT Cluj. Vindea substanțe interzise la evenimente private, inclusiv minorilor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii DIICOT Cluj, au reținut un bărbat de 47 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 – ianuarie 2025, acesta ar fi procurat, manipulat și vândut substanțe psihoactive, inclusiv minorilor, în cadrul unor evenimente private din județul Bistrița-Năsăud.
„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 47 de ani, din municipiul Bistrița, cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizație.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – ianuarie 2025, acesta ar fi procurat, manipulat, oferit în cadrul unor evenimente private și vândut substanțe psihoactive (substanțe cristaline de prizat și 2MMC) către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița-Năsăud”, a transmis joi IPJ Cluj.
Prins în flagrant
În 29 ianuarie 2025, bărbatul a fost prins în flagrant în Bistrița, în timp ce deținea aproximativ 30 de grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc), destinate comercializării. Ulterior, polițiștii au efectuat percheziții domiciliare, unde au descoperit cantități suplimentare de substanțe interzise și alte probe relevante.
„La data de 29 ianuarie 2025, acesta a fost prins în flagrant delict, în municipiul Bistrița, în timp ce ar fi deținut, în scopul comercializării, aproximativ 30 de grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc).
Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate diferite cantități de substanță cristalină, obiecte purtând urme de substanță și alte mijloace de probă”, a mai transmis instituția.
Bărbatul, în arest preventiv
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, al specialiștilor Serviciului Criminalistic din Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și al jandarmilor din inspectoratele de jandarmi județene Cluj și Bistrița-Năsăud.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







