ACTUALITATE
FOTO. Taxi ”all inclusive” la Cluj. Pasagerii primesc suc, apă și bomboane gratis
Lucian Ștefan Budur are de 33 ani și locuiește din Florești. Face taxi de 3 ani, fiind angajat, în prezent, la firma Daniel din Cluj-Napoca, mașina sa având indicativul 230. Din dorința de a oferi o călătorie plăcută clienților săi, acesta și-a „dotat” mașina cu un ”mini bar” în portiere, care conține sticle de apă, răcoritoare și bomboane.
Pe timp de caniculă i s-a întâmplat, de mai multe ori, să aibă clienți care resimțeau discomfortul termic, erau însetați și s-au bucurat dacă i-a servit cu ceva de băut. Drept urmare, acesta și-a dezvoltat ideea și a umplut mașina cu necesarul de apă și sucuri.
”Clienții reacționează pozitiv, de cele mai multe ori, sunt uimiți că nu trebuie să le plătească. Într-o seară, chiar am avut un cuplu care, mi-a atras atenția că și-a uitat cineva sucurile în ușă, apoi i-am invitat să se servească. Au fost foarte surprinși, deși nu au consumat nimic”, a spus Ștefan.
Faci bine, primești bine
La prima firmă de taxi la care s-a angajat în urmă cu aproximativ 3 ani, a văzut la un coleg că avea apă pentru clienți, apoi a plecat la altă firmă iar anul acesta când a mai adunat experiență și a primit o mașină bună, pe care lucrează singur, și-a amintit cum ar putea oferi un plus de calitate serviciilor sale.
Când îl întrebi de ce o face, ce scopuri are, Lucian recunoaște timid că o face doar pentru… kharma.
Că a învățat că dacă faci bine, primești bine, dar trebuie să o faci lipsit de acest scop, să vină din tine.
Astfel că taximetristul e fericit când cineva îi apreciază acest gest mic, prin care, un necunoscut care se urcă la el în mașină se poate delecta cu un suc până la destinație.
„Am mai avut pe unul cu care am povestit tot drumul și printre altele, i-am spus că trag tare, să-mi iau mașina mea, pe care să lucrez singur. Când a coborât, mi-a spus doar atât: la cum te prezinți și ce oferi sunt sigur că îți vei îndeplini visul, foarte repede. Mi-a făcut ziua mai bună”, a adăugat Ștefan.
De asemenea, povestește cum, într-o zi, s-a oprit lângă un om al străzii, așa părea cel puțin, arăta foarte rău, era și foarte cald afară. Șoferul i-a dat apă, o sticlă de cola și i-a cumpărat un sandvici, iar omul a fost impresionat.
”Mi-a mulțumit încontinuu până am plecat cu mașina, iar în ziua respectivă am avut doar curse lungi, plăcute și toate au mers perfect”, mai spune taximetristul.
Unii clienți nu servesc nimic în timp ce alții iau tot
Clienții nu sunt toți la fel, în timp ce unii servesc, modest, o apă sau o bomboană, alții îl refuză politicos. Dar sunt printre ei și persoane care au golit și plecat cu tot, sau au servit doar jumătate și restul au lăsat în mașină, au servit tot și au aruncat ambalajele pe banchetă.
Ștefan nu-i blamează nici de ăștia, îi pomenește cu o ușoară supărare, zâmbește precum unul care a văzut multe pe parcursul curselor sale și le urează de bine, deoarece ”o având și ei ale lor”.
Pe viitor, intenționează să păstreze serviciile speră ca, în curând, să-și împlinească și visul de a avea propria mașină pe care să facă taxi. „Pentru mine e destul. Dacă reușesc asta, să am al meu, să pot lucra și câștiga din asta cinstit, atunci voi fi liniștit. Nu-mi trebuie mai mult. Dar știu că se va întâmpla”, încheie Lucian Ștefan Budur.
R.T.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







