Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Şofer strivit între maşina sa şi un TIR. Voia să adune prelata. Fetiţă şi mamă, rănite. Accident pe autostradă, în Timiş

Publicat


accident sofer strivit timisoara

Şoferul unei autoutilitare parcate pe banda de urgenţă a autostrăzii A1, pe sensul de mers spre Făget, a murit, sâmbătă seara, după ce a fost strivit între maşina sa şi un TIR.

Victima, în vârstă de 54 de ani, staţionase pe banda de urgenţă pentru a aduna prelata, a informat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

‘Un bărbat în vârstă de 56 de ani a condus un tir pe autostrada A1, dinspre Timişoara spre Deva, iar la un moment dat a acroşat o autoutilitară care era staţionată pe banda de urgenţă. În urma coliziunii, conducătorul autoutilitarei, în vârstă de 54 de ani, a decedat, iar o fetiţă de cinci ani şi o femeie de 36 de ani, pasagere în autoutilitară, au fost rănite uşor şi transportate şa spital’, a precizat Poliţia Timiş.

A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a precizat că echipajele sosite la faţa locului au intervenit pentru extragerea victimei rămase încarcerată. La locul intervenţiei s-au deplasat şi două ambulanţe SAJ cu medic şi asistent. Din nefericire, victima a fost declarată decedată de către medicul SAJ.

Conducătorul TIR-ului nu a necesitat îngrijiri medicale.

A fost alertat Detaşamentul de Pompieri Lugoj, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o descarcerare şi un echipaj SMURD, cu un efectiv de 10 subofiţeri. AGERPRES




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate