Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Singurul câine polițist din Transilvania care caută cadavre iese la pensie. Cine îl va înlocui la grupa canină a IPJ Cluj

Publicat


Îl cheamă Kicsi și este un câine polițist din cadrul IPJ Cluj, singurul din Transilvania specializat pe căutarea cadavrelor umane. Are 9 ani și jumătate și și-a depus dosarul de pensionare pentru probleme medicale, iar polițiștii clujeni i-au dat un ucenic, pe Paco, care ”să fure” meserie și să îi continue, de anul viitor, activitatea.

Kicsi, care înseamnă ”mic” în limba maghiară, nu este deloc mic. Ba din contră, este un ciobănesc german de talie mare, dat în urmă cu cinci ani pe mâna conductorului-caine Paul Negru cu care a executat peste zece misiuni de găsire a unor cadavre în mai multe județe din Transilvania.

”Din 2014 mă ocup de dresarea câinilor la Serviciul de Ordine Publică din cadrul IPJ Cluj. Dintotdeauna mi-au plăcut câinii și mi s-a potrivit. Comparativ cu alți câini, dresați de oameni acasă, ca să arate prietenilor că patrupedul lor șade sau vine la comandă, în cazul celor polițiști este o muncă mai specifică.

Nu ne axăm doar pe partea de spectacol. Fiecare câine polițist are propria specializate: patrulare-interventie, detectare  droguri sau explozibili, prelucrare urmă miros,  descoperire cadavre umane”, a spus pentru Cluj24, agent-șef principal Paul Negru.

catel 2

Intervenții în 11 cazuri

Potrivit acestuia, pe Kicsi l-a preluat în anul 2020 și de atunci au lucrat împreună, iar câinele s-a atașat foarte mult de el.

”Înainte era puțin mai răzvrătit, dar acum s-a calmat. La câinii specializați pe descoperirea cadavrelor umane nu ne axăm foarte mult pe disciplină, ci câinele trebuie să caute liber, să își folosească nasul, mirosul și creierul. Căutarea are loc în zig-zag, 100 de m în stânga, 100 de m în dreapta, periază terenul.

Kicsi este singurul câine polițist din Transilvania  specializat pe căutarea cadavrelor umane și este în curs de pensionare. Actele au fost depuse, așteptăm aprobarea de la București. Are mici probleme de vedere din cauza vârstei înaintate. Vârsta minimă de pensionare la câinii polițiști este 7 ani și jumătate, iar Kicsi a depășit cu doi ani această vârstă”, a precizat Negru.

Acesta a intervenit împreună cu Kicsi la 11 cazuri în mai multe județe din Transilvania, fiind solicitați la căutarea unor persoane dispărute despre care se bănuia că erau decedate.

”Condițiile de căutare sunt dificile, mergem pe câmp, în păduri, în râpe, în munți. Într-un caz de la Brașov am căutat cadavrul unei femei ucise, îngropată pe malul unui pârâu.

Suspectul s-a speriat când l-a văzut pe Kicsi și ne-a indicat zona aproximativă unde era cadavrul, am făcut o căutare și l-am găsit”, a povestit polițistul clujean.

Paul Negru a precizat că un câine specializat ca și Kicsi poate simți miroul unui cadravru îngropat și la o adâncime de 2 metri și chiar după o perioadă de 5 ani.

”Ucenicul” Paco

catel 3

Polițistul pregătește, deja, înlocuitorul lui Kicsi, tot un ciobănesc german care are doar 6 luni, pe nume Paco, ales de instructorii Centrului Chinologic de la Sibiu al Poliției Române, în urma unui triaj.

”S-a stabilit că Paco este un câine care s-ar preta pe căutarea de cadavre. L-am primit la începutul lunii august și de atunci facem antrenamentul prin joacă, să ne obișnuim unul cu altul. Paco se joacă și cu Kicsi, îl urmează pe unde merge, aleargă împreună. Aici nu este vorba de învățare mecanică, în sensul în care un câine tânăr învață de cel în vârstă, aici contează instinctul și mirosul”, a explicat Negru.

Ucenicul Paco se află în perioada de pre-dresaj, iar dresajul efectiv va începe anul viitor în luna august și va dura patru luni, după care, la final, va primi atestatul de căutător de cadavre umane.

La pensie

După ce va ajunge la pensie, ”casare” în termeni tehnici, procedura pentru un câine polițist de serviciu spune că se organizează o licitație, iar cine vrea poate să îl cumpere. De asemenea, dacă nu sunt doritori, câinele este dat cu titlu gratuit, iar dacă nu este interes, poate fi preluat de conductorul său, în special de cei care locuiesc la casă, au curte și le pot oferi o retragere liniștită.

”Mai am un câine polițist acasă și îl voi duce și pe Kicsi”, a precizat Paul Negru care, până în prezent, a lucrat cu 5 câini polițiști.

Fără lesă la misiuni

Șeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Cluj, comisarul Vasile Iusco, a declarat la rândul său că specificul muncii echipajului canin Paul Negru și Kicsi este accesul în zone mai greu accesibile, arealul de căutare fiind foarte mare.

”Avem de-a face cu foarte mulți oameni implicați într-o astfel de acțiune de căutare, iar un câine specializat pe căutarea de cadavre trebuie să aibă mai multe caracteristici – să fie agil, capabil să sară garduri, să treacă pâraie, prin pădure, dar, în același timp, să fie calm, ascultător la comenzile conductorului, să nu fie agresiv cu celelalte persoane care participă la căutare, acestea presupun că se lucrează fără lesă.

Câinele trebuie să caute pe un areal întins și tebuie să existe o mare încredere a conductorului în partenerul său, să îl lase să caute, fără lesă, pe astfel de suprafețe”, a explicat Iusco.

catel 4



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Accident la Huedin cu două mașini. O femeie și un copilaș de 2 ani, salvați de pompieri

Publicat

accident Huedin

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit, marți, la un accident rutier petrecut între orașul Huedin și localitatea Șaula, pe DN1 E60.

”În accident au fost implicate două autoturisme, iar într-unul dintre acestea erau blocați o femeie și un copil de aproximativ 2 ani.

Salvatorii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a-i ajuta să iasă afară și i-au predat echipajului SAJ, pentru evaluarea medicală. La misiune ia parte o autospecială cu modul de descarcerare”, au spus pompierii ISU Cluj.

accident Huedin

Citește mai departe

EVENIMENT

CJ Cluj a cerut acordul de mediu pentru realizarea pistelor de biciclete în zone protejate din Munții Apuseni

Publicat

De

Piste biciclete în Munții Apuseni

CJ Cluj a solcitat acordul de mediu pentru realizatea pistelor de biciclete din proiectul “Velo Apuseni”.

Acest proiect prevede realizarea a peste 92,4 kilometri de piste în județul Cluj, inclusiv în Munții Apuseni, iar lucrările ar putea începe anul viitor, potrivit lui Alin Tișe.

CJ Cluj a cerut acordul de mediu pentru realizarea pistelor de biciclete în zone protejate din Munții Apuseni

Consiliul Județean a depus o solicitare la Agenția pentru Protecția Mediului Cluj în vederea emiterii acordului de mediu necesar elaborării Studiului de Fezabilitate și a documentațiilor tehnice aferente proiectului inter-județean „Velo Apuseni”.

Solicitarea reprezintă un pas necesar având în vedere că zona de implementare a acestui proiect se suprapune cu ariile naturale protejate Parcul Natural Apuseni și Munții Apuseni-Vlădeasa.

Din acest motiv, legislația prevede o evaluare a impactului pe care proiectele publice de acest tip îl pot avea asupra mediului.

Alin Tișe: Anul viitor vom începe primele lucrări

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, spune că este un pas important pentru acest proiect.

“În acest moment suntem în etapa 1 a contractului privind proiectarea și asistența tehnică aferentă acstui proiect foarte important care va spori, fără îndoială, atractivitatea turistică a județului Cluj.

După obținerea acordului de mediu, precum și a celorlalte avize și acorduri solicitate prin certificatul de urbanism, vom demara elaborarea documentațiilor tehnice de autorizare și execuție a lucrărilor.

Suntem încrezători că în cursul anului viitor vom începe primele lucrări la piste”, a spus Alin Tișe.

Proiect de 110 milioane de lei

“Velo Apuseni” vizează realizarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, pe teritoriile județelor Cluj, Bihor și Alba.

Peste 40% din pistele de biciclete, respectiv minim 92,4 kilometri, vor fi amenajate pe teritoriul județului Cluj.

Traseul propus prin proiect va traversa nu mai puțin de opt comune clujene.

Este vorba de Mărgău, Beliș, Mărișel, Rîșca, Călățele, Sâncraiu, Săcuieu și Poieni.

Valoarea contractului de finanțare este de 110 milioane de lei, iar banii sunt asigurați, în proporție de 100%, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Foto: Arhivă

Citește mai departe

EVENIMENT

Sabin Sărmaș „trei case”. Cum s-a îmbogățit peste noapte fostul candidat la Primăria Cluj-Napoca

Publicat

sabin sarmas

Sabin Sărmaș, fost candidat la Primăria Cluj-Napoca, a acumulat o avere impresionantă „peste noapte”. Deși în urmă cu câțiva ani avea o declarație de avere modestă, Sabin Sărmaș deține acum proprietăți imobiliare de peste 600.000 de euro.

Sabin Sărmaș, deputat și candidat la Primăria Cluj-Napoca la alegerile din 9 iunie, a reușit o creștere impresionantă a averii sale în ultimii ani, arată o anchetă Lumea Politică. Deși se afișează public în ipostaze modeste, politicianul deține mai multe proprietăți imobiliare și sume de bani care ridică semne de întrebare.

Un singur apartament în mandatul de consilier local

În urmă cu patru ani, Sabin Sărmaș își încheia mandatul de consilier local la Cluj-Napoca cu o declarație de avere modestă: un apartament și două motociclete.

La acel moment, veniturile sale proveneau din salariul de la o firmă de software și din indemnizația de membru în consiliul de administrație al Regiei Autonome „Domeniul Public”, poziție obținută pe linie politică, arată sursa citată.

Propulsat la șefia Agenției pentru Digitalizarea României

Ulterior, Sabin Sărmaș a fost propulsat de Partidul Național Liberal în fruntea Agenției pentru Digitalizarea României. Instituția gestionează bugete impresionante, iar Sărmaș a negociat ca la finalul mandatului să intre în Camera Deputaților.

Și în 2019, când a preluat mandatul de deputat, Sabin Sărmaș avea aceleași posesiuni modeste.

Apartamente de peste 600.000 de euro

În primii doi ani de mandat, Sărmaș a rămas cu apartamentul său din Cluj. Deși a moștenit 50.000 mp de teren agricol și o casă de 70 de mp în Runcu Salvei, județul Bistrița Năsăud, s-a plasat la coada clasamentului bogăției între parlamentarii români.

Totuși, la scurt timp înainte de a-și anunța candidatura pentru Primăria Cluj-Napoca, situația s-a schimbat. Trei apartamente în Cluj au apărut ca prin minune în declarația de avere a lui Sărmaș.

Sabin Sărmaș și soția sa, Bartha Timea Sărmaș, au adăugat în portofoliul lor imobiliar trei apartamente în Cluj-Napoca, cu o valoare totală estimată la peste 600.000 de euro.

Apartament într-un bloc de lux aprobat în mandatul de consilier local

Două dintre aceste apartamente, evaluate la 320.000 de euro, sunt situate în cartierul Bună Ziua, iar al treilea, de 220.000 de euro, se află într-un bloc de lux din centrul orașului, în complexul The Nest.

Complexul The Nest, unde Sărmaș a achiziționat unul dintre apartamente, a fost dezvoltat de o companie franceză, iar proiectul imobiliar a fost aprobat în perioada în care acesta era consilier local. Prețurile actuale pentru apartamente similare în acest complex depășesc 200.000 de euro, conform site-urilor de imobiliare.

Citește mai departe

EVENIMENT

Zborul Wizz Air Cluj-Napoca – Bari, întârziere de peste 7 ore la plecare

Publicat

De

wizz air avion

Zborul operată de compania aeriană Wizz Air de la Cluj-Napoca spre Bari are o întârziere de peste 7 ore la plecarea de pe Aeroportul Cluj, marți, din cauza unor probleme tehnice.

Pasagerii zborului W43397 Cluj-Napoca – Bari, operat de Wizz Air, au fost anunțați că plecarea aeronavei de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost amânată cu mai bine de 7 ore.

Întârzierea, cauzată de probleme tehnice

Potrivit informațiilor furnizate Cluj24 de reprezentanții aeroportului, întârzierea a fost cauzată de probleme tehnice cu aeronava destinată acestei curse. Echipajul de zbor a trebuit schimbat după o cursă operată în această dimineață, ceea ce a contribuit la extinderea întârzierii.

Astfel, zborul spre Bari programat pentru ora 12:45 va decola din Cluj-Napoca abia la ora 20:00. Îmbarcarea se face de la poarta A7.

În tabela afișată pe site-ul Aeroportului Cluj, un alt zbor operat de Wizz Air, Cluj-Napoca – Basel, care trebuia să decoleze de la Aeroportul Cluj în acestă dimineță la 07:10 are o întârziere estimată de peste 12 ore, până la 19:40.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax