Connect with us

EVENIMENT

FOTO/ Record de echipaje înscrise la Transilvania Rally. Echipajul clujean format din Simone Tempestini și Sergiu Itu poate cuceri campionatul în raliul de casă

Publicat


Un număr de 85 de echipaje s-au înscris oficial la startul Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance. Acesta este, de departe, cel mai mare număr de echipaje înscrise într-o etapă de raliu din România în 2020.

Echipajul clujean Simone Tempestini/ Sergiu Itu își poate adjudeca titlul de Campion Național Absolut în raliul de casă, în cazul în care câștigă raliul, iar Dan Gârtofan abandonează. Cei doi au un avantaj de un punct în clasament în fața lui Dan Gârtofan și Tudor Mârza.

Declarația lui Simone Tempestini

„Pentru noi, la raliul de casă obiectivul este să îmi îmbunătățesc timpii și să mă apropii cât mai mult de limita mea și limita mașinii. Cu această configurație, este clar că va fi un raliu foarte rapid, ceea ce mie îmi place foarte mult.

Proba mea preferată este Dângău. Am parcurs această probă de mai multe ori în diferite configurații, în fiecare an visez la ea. Îmi amintesc că senzațiile pe care le am de fiecare dată, nu le am pe nicio altă probă”.

Mașina lui Simone Tempestini

La Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance vor lua startul și cinci echipaje din străinătate

Pilotul oficial Hankook al Spaniei, Luis Vilariño, va concura pentru prima oară la Transilvania Rally . El se considera un pilot 100% de asfalt și crede că noul asfalt de pe probele de lângă Cluj va fi pentru el “asul din mânecă”.

Obiectivul lui Vilariño este să obțină punctele necesare pentru a se califica în lupta directă pentru titlul TER: Sunt mulți piloți foarte buni și lupta pentru puncte este crâncenă. Cred că acest raliu de la Cluj va fi decisiv. Dacă terminăm pe podium, vom merge la raliul Antibes cu toate șansele de a câștiga campionatul, anul acesta”.

De asemenea, francezul Christian Janin este la prima prezență în cadrul raliului internațional de la Cluj-Napoca. El îl va avea alături pe copilotul Xavier Panseri și va pilota un Volkswagen Polo GTI R5.

Mașina lui Cristian Janin

 “Este pentru prima dată când fac un raliu internațional și sunt foarte fericit că o fac în România pentru că sunt foarte atașat de această țară. În primul rând, sunt foarte încântat să iau startul la Transilvania Rally alături de copilotul meu Xavier Panseri. Am condus deja Polo R5 la Rallye du Mont-Blanc și este o mașina plină de viață și receptivă, la fel ca mine. Abia aștept să o testez și mai bine la Cluj.

Nu am întrebat pe nimeni de raliu pentru a-mi crea propria impresie și pentru a lăsa raliul să mă surprindă. Nu îmi place să vorbesc nici de lupta pentru podium, nici de puncte, nu-mi place, în general, să mă pronunț în general despre viitor. Vom vedea ce se va întâmpla. Îmi place acest sport și, dacă trebuie să evolueze, sper să evoluez și eu împreună cu el. Anul acesta este cu adevărat intens! Dar, ca și pilot, îmi plac provocările, așa că hai să continuăm!”,  a declarat Christian Janin.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate