EDUCATIE
FOTO. Recomandări pentru copiii romi din Cluj să se înscrie pe locurile speciale la licee și universități
Asociația Partida Romilor Pro –Europa, formațiune reprezentativă a minoritătii rome din România, reprezentată în Consiliul Minorităților Naționale si organism consultativ al Guvernului României, desfasoara si in acest an campania educaţională ,,Școala, o șansă pentru copiii romi”.
O delegație a Partidei Romilor Cluj, formată din președintele Organizației de Tineret, Dragoș Roșianu, președintele Partidei Romilor Turda, Ștefan Silaghi, și o parte din colegii mediatori școlari din unitățile de învățământ din zona Turda, Câmpia Turzii, Viisoara, Luna, a fost prezentă în cadrul Școlii profesionale Poiana Turda, unde au oferit informații celor aproximativ 40 de elevi romi care ar putea beneficia de recomandări pentru apartenența la etnie.
Pe locuri speciale
”Această campanie este derulată la nivel national si, implicit la nivelul judetului Cluj, de catre Asociația Partida Romilor Pro –Europa Cluj, cu scopul de a facilita admiterea elevilor de etnie romă în învătământul universitar si preuniversitar, pe locurile special alocate lor în anul şcolar 2025-2026.
Asadar, asociatia noastra va elibera recomandari necesare tinerilor romi pentru a accesa aceste locuri special alocate in cadrul universitatilor si liceelor clujene, conform calendarului de admitere”, a spus președintele organizației de tineret a Partidei Romilor Pro-Europa Cluj, Dragoș Roșianu.
Pentru procesul de eliberare al recomadarilor, doritorii pot accesa adresa de email proeuropacluj@yahoo.com, pot suna la numerele de telefon 0744131730, 0753330801 sau se pot prezenta la biroul din Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie nr. 108.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






