Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Ramona Strugariu, copreședinta REPER, și-a lansat candidatura la Primăria Cluj-Napoca

Publicat


Eurodeputata Ramona Strugariu, copreședinta Partidului REPER, și-a lansat sâmbătă candidatura la primăria Cluj-Napoca. La eveniment au participat fostul premier şi comisar european, Dacian Cioloș, eurodeputatul Dragoș Pîslaru și reprezentanți ai societății civile clujene.

Ramona Strugariu a vorbit despre prioritățile sale pentru primăria Cluj-Napoca, precum și despre motivele care stau la baza deciziei ei de a-și asuma această candidatură.

Ea își dorește, printre altele, o administrație deschisă și transparentă, care să asculte cetățenii, interesată în mod real de problemele din cartierele lor, dar și care să încurajeze clujenii să se implice în procesul decizional şi în viața comunității în care trăiesc, după modelul altor orașe europene.

Aplicație pentru clujeni, lansată de REPER

Potrivit acesteia, Partidul REPER a dezvoltat deja o aplicație în acest sens, pe care o va lansa în curând și unde clujenii vor putea semnala punctual problemele lor.

„Îmi doresc o dezvoltare urbană care să țină cont de nevoile oamenilor. De la nevoile acute, din cartiere fără infrastructură școlară, recreațională, cu străzi cu un regim juridic incert sau neconectate, până la proiectele bune, cu investiții masive, care trebuie să se întâmple. Sunt peste 4 miliarde de euro angajați declarativ în proiecte majore de infrastructură, dar ele nu se pot realiza simultan și cel puțin o parte dintre ele trebuiau deja realizate, ca maximă prioritate, mă gândesc în mod special la centura ocolitoare și trenul metropolitan”, a declarat Ramona Strugariu privind dezvoltarea infrastructurii din oraș.

Un oraș mai verde

Totodată, printre prioritățile amintite în timpul lansării de candidatură, se numără și mai multe inițiative pentru un oraș verde, rezilient climatic, cu cât mai puțină poluare pentru locuitorii săi:

„Lansez din prima luna de mandat proiectul «Fiecare clujean cu copacul lui», iar până la final de mandat, pe lângă extinderea spațiilor verzi din oraș, trebuie să mai plantăm împreună o pădure pentru Cluj. Ca să ajungem la standardele OMS și de reziliență climatică, ne trebuie 50 mp de spațiu verde pentru fiecare om din oraș. În Valencia, campioana verde europeană în 2024, 97% dintre locuitori se află la 300m de o arie urbană verde.  Someșul are un potențial foarte mare din perspectiva biodiversității. Trebuie să continuăm îmbunătățirea culoarului verde albastru până când suntem mândri de acest proiect”, a mai arătat copreședinta REPER.

Strugariu: „Îmi doresc un hub pentru tineret la Cluj Napoca”

Ramona Strugariu promite şi un oraş care să încurajeze familiile tinere şi tineretul să rămână în Cluj Napoca.

„Clujul, desi este un spatiu universitar atât de mare, îmbătrânește, de fapt. Indicele de îmbătrânire demografică este aici de 125,6 persoane vârstnice la 100 de tineri, mai mare decat media națională. (121,2 – 100)

Este vital să avem la Cluj Napoca o administrație care să adreseze problema locuirii, a locurilor de muncă pentru tineri, a activităților pentru tineret.

Administrația locală poate fi un facilitator important şi poate negocia cu dezvoltatorii imobiliari pentru ca, etapă cu etapă, să avem un fond consistent de locuințe accesibile pentru tineri la Cluj Napoca.

Creşele, gradinițele – tot ce înseamnă infrastructură pentru educație – fac parte dintr-un program atent la nevoile oamenilor tineri şi activi profesional.

Îmi doresc un hub pentru tineret la Cluj Napoca şi un oraş mai ofertant pentru antreprenorii noilor generații, mai predictibil pentru un mediu de afaceri tânăr care îşi dezvoltă deja proiectele în comunitate şi aşteaptă ca administrația să fie un partener. Vreau pe site-ul primăriei o hartă cu oportunități de finantare europeană pentru tineri, bani europeni pentru IMM-uri, pentru energie verde; sunt ghiduri publicate deja de mine ca europarlamentar, le facem bune practici la Cluj.

Un oraş al tinerilor înseamnă și sprijin pentru cei vulnerabili/uitați/instituționalizați – de la banalele documente de identitate până la un plan pentru viitor la care administrația poate pune umărul, cu programe de orientare pentru cariera profesională sau oportunități de ucenicii.

Îmi doresc să facem noi paşii către tineri şi să propunem programe de stagii în administrație publică locală pentru ei”, a mai precizat Ramona Strugariu.

Banii europeni, folosiți „cu cap și cu viziune”

În încheiere, candidata Partidului REPER la Primăria Cluj-Napoca a declarat ca vrea să folosească cât mai mult banii europeni cu cap şi cu viziune, pentru proiecte în beneficiul direct al clujenilor.

„Cred în investiții eficiente în primul rând, nu grandioase înainte de orice altceva. Cred în oameni care participă la viața oraşului lor. Cred în colaborarea politică şi în dialog pentru obiectivele comunității, cu oricine şi oricât este nevoie, ca să ajungem acolo unde îşi doresc oamenii”, spune Ramona Strugariu.

Cine sunt candidații pentru Consiliul Local Cluj-Napoca?

Odată cu lansarea candidaturii la primărie, Partidul REPER și-a lansat și lista de consilieri locali și județeni, din care fac parte ingineri, specialiști IT, profesori și directori ai unor companii multinaționale de succes. De pe lista Partidului REPER pentru consiliul local, deschisă de Ramona Strugariu, fac parte Iulia Costache, Mihai Bulboacă, Alexandra Holom, Adela Șpaimoc, în timp ce lista pentru consiliul județean e deschisă de Camelia Sălcudean, Marius Popa, Viorica Bold, Mihai Bulboacă și Florina Russu.

Ramona Strugariu este copreședinta Partidului REPER și eurodeputată în mandatul 2019-2024, cu o experiență de aproape 10 ani în politici publice europene. De profesie juristă, a luptat activ în primul mandat în Parlamentul European pentru combaterea corupției, protejarea intereselor financiare ale românilor, consolidarea libertății presei și integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Totodată, a negociat, în numele întregului Parlament European, Directiva europeană anticorupție și Pachetul legislativ pentru combaterea spălării de bani. Conform organizațiilor independente de analiză a activității parlamentarilor, se află în topul celor mai influenți politicieni din Parlamentul European: top 5 europarlamentari în domeniul justiției, afacerilor interne și migrației, top 15 buget și top 20 afaceri instituționale şi constituționale.

Totodată, în 2020, organizația VoteWatch Europe a plasat-o pe locul doi ca activitate legislativă în Parlamentul European, la numărul de amendamente şi propuneri formulate la diverse rapoarte, iar în 2024 Politico a numit-o drept unul dintre cei mai activi membri ai Parlamentului European pentru numărul de amendamente depuse și consemnate, 10.427.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Tarife mai mari pentru ridicarea mașinilor și trotinetelor parcate neregulamentar la Cluj-Napoca

Publicat

De

Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca va încasa mai mulți bani pentru ridicarea mașinilor și trotinetelor parcate neregulamentar.

Consilierii locali vor dezbate, în ședința de luni, 7 aprilie, un proiect de hotărâre privind majorarea tarifelor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar, a vehiculelor fără stăpân sau abandonate, cât și a trotinetelor electrice staționate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Proiectul de hotărâre prevede creșterea prețurilor, după cum urmează:

  • 396,11 de lei plus TVA/vehicul/zi la ridicarea autovehiculului, față de 247,09 de lei plus TVA/vehicul;
  • 272,21 de lei plus TVA/vehicul/zi la transportul autovehiculului, 169,80 de lei plus TVA/vehicul ;
  • 69,11 de lei plus TVA/vehicul/zi pentru operațiunea de depozitare, față de 43,11 de lei plus TVA/vehicul/zi;
  • 106,75 de lei plus TVA/trotinetă pentru operațiunea de ridicare, față de 75,39 de lei plus TVA/trotinetă/bucată;
  • 23,45 de lei plus TVA/zi/trotinetă pentru operațiunea de depozitare, față de 16,56 de lei plus TVA/zi/bucată.

Prețurile nu au mai fost modificate din 2017, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

„Între pite”, în satul clujean Ceaba. Din ce făceau strămoșii pâine, când nu mai aveau nici făină de grâu, nici de porumb

Publicat

În satul Ceaba din județul Cluj, una dintre cele mai grele perioade era cunoscută sub numele de „între pite”, ce desemna perioada dintre seceriș și treierat. În acest interval, gospodarii trăiau cu ce aveau la îndemână.

În „vremea dintre pite”, oamenii nu mai aveau făină nici de grâu, nici de porumb, așa că mergeau în holde, secerau câțiva snopi de grâu, îi îmblăteau cu bâta pe un lipideu mare și duceau sacii cu greu, în spate, la moara din Batin – consemnează Monografia satului Ceaba, semnată de Vasile Lechințan și Ioan Zegrean.

Dacă cineva întreba când s-a petrecut un anume eveniment, răspunsul putea fi: „a fost între pite”. Așa se spunea și despre cineva care a murit în acea perioadă grea – „a murit între pite”.

„În perioada «dintre pite» (de la secerat până la treierat) nu aveau oamenii nici făină de grâu, nici de porumb, ca să facă pâine sau mălai și atunci mergeau în holdă și secerau câțiva snopi și îi îmblăteau cu o bâtă pe un lipideu mare și duceau grâul cu sacul în spate la moară, la Batin, aflăm din Monografia satului Ceaba, autori Vasile Lechințan și Ioan Zegrean.

În sat era vorba că un eveniment sau altul a avut loc „între pite”, ca perioadă de timp. De exemplu, se spune că cineva «a murit între pite»”, arată pagina Tradiții Clujene.

Mălaiul, comoara copilăriei

Când nu era post, mălaiul devenea deliciul casei. Se punea slănină în aluatul de mămăligă, iar după ce se cocea, aroma era de neuitat. Se cocea doar o dată pe săptămână, iar acea zi era o adevărată sărbătoare pentru copii.

„Pe vremuri se făcea și mălai și abia așteptau copiii să mănânce mălai cald. Când nu era post «obiceiul la noi era să se pună slănină în aluatul de mălai și când se cocea era foarte bun, cu slănina noaptă în mălai». Se cocea o dată pe săptămână și «o săptămână tot rodeam la mălai». De multe ori oamenii mergeau la lucru doar cu mălai în traistă și când se întâlnea cu cineva era întrebat: «Măi, Grigor, ce-ai merinde?», și el răspundea: «Mălai sân(g)ur!»”, se mai arată în postare.

Vaca cu lapte, nelipsită din zestrea miresei

Odată cu măritișul, mireasa aducea în casa soțului o vacă cu lapte, parte din zestrea obligatorie: „De regulă, la mirese se dădea ca zestre o vacă cu lapte, pe care o ducea în gospodăria soțului și se zicea la masă, mai ales pentru copii, ca să nu mănânce prea mult lapte: «mai ptitos/mai mămăligos, că vaca-i a nevestei»”.

Astfel de povești, expresii și obiceiuri locale sunt o oglindă a vieții rurale de altădată, în care fiecare fir de grâu era muncit cu trudă, iar fiecare bucată de mălai era savurată cu recunoștință.

Foto: Mălai cu slănină / Orman, jud. Cluj / Arhiva CJCPCT Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

Avertisment MAI: Ecosistem de conturi false pe rețeaua de socializare TikTok, concepute pentru a induce în eroare cetățenii

Publicat

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a emis un avertisment public privind existența „unui ecosistem de conturi false” pe platforma TikTok care se prezintă drept pagini oficiale ale instituției sau ale angajaților săi.

Conform informațiilor furnizate de MAI, aceste conturi folosesc fotografii, clipuri video și postări preluate de pe paginile instituționale pentru a câștiga credibilitate în fața utilizatorilor.

„Vă informăm asupra existenței unui ecosistem de conturi false pe rețeaua de socializare TikTok, conturi care sunt prezentate ca fiind ale unor agenți sau ofițeri de poliție sau chiar ca fiind pagini oficiale ale MAI sau structurilor din minister.

Postările de pe aceste conturi sunt special concepute pentru a induce în eroare cetățenii și pentru a aduce prejudiciu de imagine Ministerului Afacerilor Interne și angajaților instituției noastre.

Pentru a câștiga credibilitate, pe aceste conturi sunt preluate fotografii, clipuri video, sau postări publicate de paginile instituționale ale structurilor ministerului”, a avertizat MAI.

Care sunt conturile vizate?

Conturile identificate ca făcând parte din acest ecosistem sunt următoarele: @emiemiemi84, acesta fiind și contul principal, @politisti_ro.fp, @politia.romana66, @politia.roman, @politiaromanaofficial, @jandarmeria_romana_112, @_mai.romania, @politisti.romania, @politisti112, @politistui_ro, @denis_politia_romana.

„Reiterăm faptul că aceste conturi sunt false, nu aparțin Ministerului Afacerilor Interne, iar cei care le gestionează postează conținut care contravine eticii profesionale și care aduc atingere intereselor cetățenilor români.

Evitați să comentați la postările acestor conturi, să urmăriți conturile, ori să distribuiți postările promovate în ecosistemul prezentat”, a mai transmis MAI.

Citește mai departe

EVENIMENT

Situația taximetriștilor de la Aeroportul Cluj, scăpată de sub control? Sesizare pe MyCluj: „Ne-a dat jos!”

Publicat

Un clujean cu un copil mic a fost dat jos din mașină de către un șofer de taxi care, potrivit sesizării depuse pe platforma MyCluj, a refuzat să ofere explicații și a reacționat agresiv verbal.

„O nouă călătorie cu avionul, o nouă aventură la sosire cu taximetriștii. Minunat să îți bată cineva joc de tine când ajungi acasă. De data aceasta, domnul Isidor din câte spunea un coleg de-al dânsului, nu a avut loc să ne puna toate bagajele în portbagaj (au ramas cele 2 ghiozdane pe care le aveam în spate). Fiind cu un copil mic, am pus cele 2 ghiozdane între noi pe bancheta din spate, nu le-am ținut în brațe. Domnul a început să strige la noi să punem bagajele pe jos, iar după ce l-am întrebat de ce să facem asta, a spus că nu e obligat să ne explice de ce și că dacă nu ne convine ne dă jos. Și ne-a dat jos”, relatează pasagerul.

„Ca de fiecare dată, am ajuns să chemăm Bolt”

Din păcate, nu este un caz izolat. Situațiile tensionate și atitudinea lipsită de respect a unor taximetriști de la aeroport au fost semnalate și în alte rânduri.

„Ca de fiecare dată, am ajuns să chemăm Bolt cu standul plin de taximetriști”, mai spune reclamantul, semnalând că pasagerii evită serviciile taxi din fața aeroportului din cauza comportamentului prestatorilor.

Sesizarea este însoțită și de poze cu indicativul mașinii, iar autorul sesizării subliniază că nu cere altceva decât un serviciu corect pentru banii plătiți: „Mi-aș dori mult ca acest gen de situație să nu mai existe și să pot beneficia de un serviciu corect pentru banii pe care îi plătesc”.

Sesizarea figurează pe platformă ca fiind „în lucru”.

FOTO: Arhivă

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate