ACTUALITATE
FOTO. Premieră la ICURT Cluj. Un pacient a fost supus unui al treilea transplant de rinichi. Sâmbătă au fost salvate două vieți
Premieră pentru România realizată de medicii de la Institutul de Urologie și Transplant Renal (ICURT) din Cluj-Napoca. Unui pacient i-a fost transplantată a treia grefă renală.
De altfel, două operații de transplant renal au avut loc sâmbătă la ICUTR. Și o femeie a primit un rinichi și o nouă șansă la o viață normală.
Premieră la ICURT Cluj. Un pacient a fost supus unui al treilea transplant de rinichi. Sâmbătă au fost salvate două vieți
„Un pacient hiperimunizat cu două grefe renale implantate în alt serviciu medical, după o așteptare pe dializă de 7 ani, a avut șansa să fie compatibil și acceptat ca potențial primitor de către centrul nostru.
Intervenția chirurgicală de transplatare a celei de-a 3-a grefe renale a fost un succes, fiind pentru prima dată în țara noastră când se realizează acest lucru, doar datorită determinismului echipei ICUTR”, a transmis dr. Florin Elec pe pagina sa de Facebook.
Două transplanturi au fost realizate sâmbătă la Cluj
De asemenea, o altă pacientă, care face hemodializă de 4 ani a fost supusă sâmbătă unei operații de transplant renal. Rinichii au fost prelevați de la un donator aflat în moarte cerebrală.
Aceste intervenții chirurgicale au fost posibile prin bunăvoința familiei donatorului și a echipei medicale a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, potrivit medicului de la ICUTR Cluj-Napoca.
„Efortul uman nu poate trece neobservat, iar azi, în acestă zi frumoasă de toamnă vă fac cunoscută echipa care a sacrificat o zi liberă și care a făcut posibil să se efectueze încă două transplanturi în ICUTR Cluj Napoca.
Echipa de prelevare: Dr. Moisoiu Tudor, Dr. Popa Catalin, Dr. Daniel Cosma
Echipa de transplant medici: Conf. Dr. Elec Florin, Dr. Constantin Liviu, Dr. Pop Dan, Dr. Burileanu Raluca, Dr. Robert Loga, Dr. Muntean Adriana, Dr. Raluca Timoce, Dr. Alin Chiorean, Dr. Georgeta Horceag, Dr. Drăgan Serghei, Dr. Dinu Teodor, Dr. Popa Catalin, Dr. Daniel Cosma
Asistente medicale: Popa Mariana, Kiss Roxana, Bar Alina, Rus Valerica, Pardau Adina, Nicoleta Jecan, Ioana Jucan, Talpos Alexandra
Infirmieri: Pop Ion, Chertes Paula , Sabau Ionela, Calatean Rodica
Fără efortul lor acest lucru nu ar fi fost posibil!”, a mai scris dr. Florin Elec.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






