Connect with us

ECONOMIE

FOTO. Porsche pregătește deschiderea la Cluj a celui de-al doilea showroom în România

Publicat


Porsche

Porsche derulează o investiție de proporții la Cluj, unde va demara construcția celui de-al doilea Centru din România al mărcii. În prezent, proiectul arhitectural al noului spațiu este aprobat, iar construcția se află în stadiul de autorizare.

”Pentru marca Porsche, această investiție de la Cluj este una strategică, în conformitate cu planurile noastre de dezvoltare și sustenabilitate în România și în regiune”, spune Alin Tapalagă, director general al Porsche Inter Auto România.

”Ca Importator Porsche în România, am împlinit anul trecut 25 de ani pe piața locală, Centrul Porsche București a împlinit 10 ani, deținem și un service autorizat în Timișoara, astfel că am considerat oportun momentul deschiderii unui al doilea Centru Porsche în țară, într-o zonă în care marca este foarte apreciată și așteptată de clienții noștri.

Noul spațiu va conține atât un showroom de prezentare, cât și un nou atelier de service.

Porsche

Clădire verde

Construită la cele mai înalte standarde, clădirea va fi una verde, durabilă, investiția fiind aliniată la standardele noastre de reducere a emisiilor și conservare a resurselor naturale, atât prin procesul de producție și prin hibridizarea și electrificarea gamei de automobile, cât și prin construirea unor showroom-uri eco-friendly”.

Construcția noului spațiu va fi demarată în acest an, imediat după primirea tuturor aprobărilor de construcție necesare. Finalizarea construcției este planificată pentru anul 2025.

Facilități moderne

Noul Centrul Porsche Cluj va avea un showroom de prezentare de aprox. 600 mp și un service autorizat Porsche, care va avea o suprafață de 870 mp. Spațiul va beneficia de toate facilitățile moderne și construcția va fi realizată pe baza noii identități corporative a Porsche AG, la cele mai înalte standarde.

Personalul va fi acreditat Porsche, iar training-urile consilierilor de vânzări și service vor fi efectuate la producător, respectând cele mai riguroase cerințe.

Personalul din service va beneficia de tot sprijinul, know-how-ul și experiența Centrului Porsche București, care efectuează lucrări electrice cu grad mare de dificultate, fiind în acest moment un Hub HV important la nivel regional în Europa Centrală și de Est.

Piața crește în Cluj

”Porsche are deja o prezență puternică în Cluj-Napoca prin MHP România și Porsche Engineering, ambele companii fiind deținute de către Porsche AG Stuttgart”, spune Adrian Pascu, Director Executiv Importator Porsche.

”În plus, noi suntem deja foarte vizibili în Cluj, prin implicarea noastră locală în turneul de tenis Transylvania Open încă de la prima ediție, cu o tradiție de 4 ani.

Piața noastră crește în Cluj, portofoliul nostru de clienți din zonă devine din ce în ce mai mare, la fiecare road-tour în zonă observăm un interes crescut pentru modelele Porsche, astfel că această investiție era foarte necesară și solicitată. Așa că ne bucuram să putem spune azi ferm: da, al doilea Centru Porsche din România va fi deschis la Cluj!”.

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

ACCIDENT de muncă în Dezmir. Un bărbat de 65 de ani și-a prins piciorul într-o MOTOCOASĂ

Publicat

accident

Un bărbat de 65 de ani a suferit, joi, un accident de muncă, la Dezmir, în Cluj. Acesta și-a prins piciorul într-o motocoasă. Starea lui este critică.

„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Jucu au intervenit de puține momente în urma unui accident de muncă, petrecut într-o gospodărie din localitatea Dezmir, comuna Apahida.

La fața locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, precum și un echipaj ARTI al Serviciului de Ambulanță Județean.

ACCIDENT de muncă în Dezmir. Un bărbat de 65 de ani și-a prins piciorul într-o MOTOCOASĂ

Salvatorii, ajunși la locul solicitării, au găsit un bărbat, în vârstă de aproximativ 60 de ani, care și-a prins piciorul într-o motocoasă pe timpul unor lucrări de igienizare din gospodărie.

Elementele utilajului au pătruns adânc în piciorul victimei, astfel încât a fost necesară dezmembrarea motocoasei de către pompieri și transportul la spital de către echipajul SAJ, împreună cu elemente din utilaj, pentru a fi îndepărtate ulterior de către personalul medical. Bărbatul este în vârstă de 65 de ani, este în stare de conștiență și cooperant, însă starea lui rămâne critică”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Deputatul Remus Lăpușan (PSD Cluj), după ce Guvernul a aprobat centura: Poarta noastră spre dezvoltare și civilizație

Publicat

De

remus

Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, salută aprobarea de cărtre Guvern a tronsonului 2 al centurii metropolitane, centura Florești–Apahida, despre care a spus că este un vis devenit realitate.

”Ieri, Guvernul a aprobat proiectul de investiții de 9,3 miliarde lei pentru construirea acestei rute ocolitoare.
Mulțumesc miniștrilor PSD pentru susținere și implicare!
Cei 42 de km de centură sunt poarta noastră spre dezvoltare, spre civilizație, spre un județ mai conectat și mai curat !
Dintotdeauna am spus că este cel mai important proiect pentru noi, clujenii.
Este un angajament pe termen lung față de comunitate.
Atunci când există voință politică, viziune și colaborare între instituții, ceea ce contează chiar se întâmplă!”, a spus Lăpușan.

Citește mai departe

ECONOMIE

Preț de Cluuuj. Apartament cu o cameră în suprafață de 30 mp, de vânzare cu 114.000 de euro. Atenție, cică prețul e negociabil

Publicat

apartament

O agenție imobiliară scoate la vânzare în Cluj-Napoca un apartament cu o cameră, cu o suprafață totală de 30 mp, situat la etajul 3, într-un imobil cu 7 etaje, având lift, edificat in anul 2014, pe str. Teodor Mihali, zona Iulius Mall.

Compartimentarea apartamentului este următoarea: hol, camera, baie, bucatarie, balcon.

Dispune de usa antiefractie, geamuri termopan, parchet, gresie, faianță. Se vinde mobilat si utilat cum se vede in fotografii. Incalzirea se realizeaza prin central de imobil si calorifere.

”Zona accesibila in imediata apropiere a punctelor de interes comun cum sunt mijloacele de transport in comun, magazine, Iulius Mall, FSEGA, centrele IT, Auchan, Lidl, Kaufland, Baza Sportiva Gheorgheni, parcul Iulius etc.

Este un apartament ideal pentru investitie in vederea inchirierii. Zona are o cerere mare pentru inchiriere.

Se accepta credite bancare.

Prețul de 114.000 de euro este negociabil”, se arată în anunț.

 

Citește mai departe

ECONOMIE

A fost semnat contractul pentru tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău de pe Autostrada Transilvania, cel mai SCUMP din România

Publicat

După mai bine de două decenii, Autostrada Transilvania (A3) face un pas decisiv spre finalizare. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat joi, la Zalău, contractul pentru construcția ultimului tronson.

Joi, 10 aprilie, a fost semnat contractul pentru ultimul tronson al Autostrăzii Transilvania, între Poarta Sălajului și Nușfalău, care va include și cel mai lung tunel rutier din țară – Tunelul Meseș.

Pas decisiv pentru finalizarea lucrărilor la Autostrada Transilvania

Investiția este cea mai mare de până acum în infrastructura rutieră românească și aduce cu un pas mai aproape finalizarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte de autostradă din România.

„Pas decisiv pentru finalizarea construcției Autostrăzii Transilvania (#A3), după mai mult de 20 de ani! CNAIR a semnat astăzi contractul pentru construcția ultimului tronson al acestei autostrăzi foarte importante pentru economia României.

Cu o valoare de 6,62 miliarde lei (fără TVA), acesta este cel mai scump contract de infrastructură rutieră semnat până acum în România și va fi derulat de o asociere de constructori turci. Pe tronsonul de autostradă, cuprins între Poarta Sălajului și Nușfalău, cu o lungime totală de 41 km va fi construit și Tunelului Meseș (2,89 km), cel mai lung tunel rutier construit până acum în România”, a transmis ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Cel mai mare contract din istoria infrastructurii rutiere din România

Tronsonul va avea o lungime de 41 de kilometri, iar lucrările vor fi realizate de o asociere de antreprenori turci, Makyol și Ozaltin, în baza unui contract în valoare de 6,62 miliarde de lei (fără TVA), cel mai mare din istoria infrastructurii rutiere din România.

Printre elementele spectaculoase ale proiectului se numără și Tunelul Meseș, cu o lungime de 2,89 kilometri, care va deveni cel mai lung tunel rutier construit vreodată în România.

„Tronsonul Poarta Sălajului – Nușfalău, în lungime de 41 km, va fi construit de o Asociere de antreprenori turci (Makyol – Ozaltin), în termen de 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție). În cadrul contractului este prevăzută și construirea celui mai lung tunel rutier din Romania (Tunelul Meseș) care va avea o lungime de 2,89 km.

Proiectul, cu cea mai mare valoare de până acum (6,62 miliarde de lei, fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027, include construcția  a 65 de viaducte, poduri şi pasaje, cu o lungime totală de 13 km”, a declarat directorul general CNAIR, Cristian Pistol.

Proiectul, împărțit pe două secțiuni

Finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027. Proiectul este împărțit în două secțiuni:

  • Poarta Sălajului – Zalău (15,14 km), care include Tunelul Meseș
  • Zalău – Nușfalău (25,86 km).

Construcția tronsonului de autostradă Poarta Sălajului-Nușfalău va asigura o legătură rutieră modernă între vestul, centrul și nordul României.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate