ADMINISTRAȚIE
FOTO. Pista de biciclete din Sâncraiu, iluminată noaptea. Curentul electric este produs de panouri solare. Investiție prin PNRR
Pista de biciclete din comuna Sâncraiu, amenajată pe traseul unei foste linii de cale ferată dezafectată pe care circula Mocănița, este iluminată pe timp de noapte în urma finalizării unui proiect finanțat din PNRR care prevede alimentarea cu curent electric de la panouri solare.
Primarul Poka Andrei a declarat pentru Cluj24 că primăria comunei nu cheltuie niciun ban pentru iluminatul pistei de biciclete grație noii investiții.
”Pe segmentul nostru de pistă din Sâncraiu, de 4 km, am pus din 40 în 40 de metri, 100 de stâlpi de iluminat cu LED și panouri solare.
Mai avem în proiect monitorizare cu camera video și a asigurarea WIFI pe întreg tronsonul, finanțarea fiind asigurată prin PNRR cu o sumă de 450.000 de euro.
Dronă pentru primărie
Alte componente ale proiectului sunt amplasarea de mobilier smart în parcuri, cu bănci și panouri de informatică, achiziția unei drone, dar și construirea a două stații de încărcare pentru mașini electrice.
Primăria Sâncraiu nu cheltuie niciun ban pentru iluminatul nocturn al pistei de biciclete, pentru că avem curent electric de la panourile solare”, a spus Poka.
Pista de biciclete are, în total, o lungime de 7 km și ajunge până la Huedin, urmând să fie conectată cu Apuseni Velo, care trece prin Sâncraiu și ajunge la Poieni și la E60.
Proiectul pistei din Sâncraiu este parte a celui de înființare de piste de biciclete pe traseul căii ferate dezafectate Huedin-Sâncraiu-Călățele. Pe lângă cei 4 km în Sâncraiu și 3 în Huedin, pista ar trebui să traverseze și 5,2 km pe raza comunei Călățele, urmând să fie inclusă în rețeaua europeană a traseelor de cicloturism,
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







