ACTUALITATE
FOTO. Oana a venit din Italia acasă, în Cluj-Napoca. A fondat o asociație care oferă îngrijiri medicale la domiciliul clujenilor
Oana s-a întors acasă, în Cluj-Napoca, de la Milano, unde se ocupa cu îngrijiri medicale la domiciliul pacienților, și a înființat un serviciu similar, pentru clujeni, susținută atât de soțul ei, Alex, cât și de mama sa, Adriana.
Astfel au fondat Asociația ”Sfântul Mattia”, asociație care oferă pachete personalizate de îngrijiri spitalicești la domiciliul pacienților. Acestea constau într-un set de tratamente medicale, de asistență medicala și de reabilitare, kinetoterapie și masaj medical, integrate cu servicii de igienă și îngrijire personală dar și asistență la masă acolo unde este nevoie, toate efectuate la domiciliul pacientului.
Mama Oanei a povestit pentru Cluj24 că proiectul, lansat recent, s-a născut ca urmare a propriei sale experiențe.
”Am trăit un dureros coșmar, in urma cu câțiva ani, când mama mea s-a îmbolnăvit brusc și a rămas imobilizata la pat. Nu sunt specialist in îngrijiri paliative dar, cu toate astea am rămas efectiv “arestata” acasa, lângă mama mea, străduindu-ma sa-i fac viata cât se putea mai puțin dureroasa. In tot acest timp am căutat ajutor specializat care sa ne ajute la domiciliu, însă fără niciun rezultat. Cererea pe care am făcut-o la Serviciul de resort al Primăriei a primit rezultat favorabil la câteva luni după ce mama decedase”, a spus Adriana.
În aceste condiții, fiica sa, Oana, care trăiește la Milano si se ocupa cu îngrijiri medicale la domiciliul pacienților i-a spus: ”Mamă, vom crea noi un astfel de serviciu ca toți cei care sunt in situații similare cu cea in care ai fost tu sa aibă mai multe opțiuni”.
Multă lume are nevoie de astfel de servicii
”Am început demersurile in urma cu aproximativ doi ani, însă, pe parcurs, am întâmpinat diverse dificultăți. Aproximativ cu un an in urma, Oana si-a luat băiețelul de mâna si a venit sa se ocupe, personal, de tot ce înseamnă “nașterea” unei Asociații.
Am început activitatea, efectiv, in urma cu aproximativ o luna. Suntem realmente surprinse de câta lume are nevoie de acest gen de servicii și, totodata, de câta educație mai e nevoie ca acestea sa dea rezultate.
În ceea ce ne privește știm ca acest tip de servicii aduc plusuri atat aparținătorilor, cât și celor aflați in situații imposibile, imobilizati la domiciliu. Pe lângă actul medical propriu zis, ne străduim sa oferim celor aflați in suferința un plus de empatie si sa le redam, in măsura posibilităților, demnitatea umană”, a explicat Adriana.
Acasă e cel mai bine
Oana a declarat, la rândul său, că ideea înființării unui astfel de serviciu la Cluj îi încolțise demult în minte, mai ales după ce și-a văzut bunicii chinuiți de boli, înainte să părăsească această lume.
”Am văzut cât de greu a fost familiei să îi îngrijească, că atunci când acasă nu existau resurse și instrumente necesare pentru a-i ajuta, au ajuns în spitale sau centre speciale, unde, fără îndoială, au primit cele mai bune îngrijiri medicale, dar din punct de vedere psihic și emoțional nu erau bine. Abia când reveneau acasă, în spațiul lor de confort, dădeau semne că se simt mai bine”, a precizat Oana.
Kinetoterapeut cu diplomă de la UBB Cluj
Oana a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport a UBB Cluj-Napoca, specializare Kinetoterapie, după care a plecat în Italia unde și-a întemeiat o familie și a încercat să profeseze în domeniul în care studiase. A făcut un curs de îngrijiri medicale la domiciliu, un curs de operator sanitar, așa se numește și care a durat un an, și și-a dat seama că are legătură cu domeniul în care dorea eu să lucreze.
In Italia se ocupă de îngrijirea bolnavilor de peste 10 ani.
„În Italia, statul sprijină îngrijirile la domiciliu, mai mult decât statul roman. Aici, sprjinul acordat oamenilor care au nevoie de ajutor specializat la ei acasă este aproape nul. Așa că ne-am constituit într-o echipă din care fac parte medici, asistenți medicali, infirmieri, kinetoterapeuți și care se adresează tuturor persoanelor care au nevoie de un tratament, un masaj, ajutor pentru hrănirea pacientului sau, poate, pentru toaleta acestuia”, a precizat Oana.
Mattia, darul lui Dumnezeu
Asociația pe care a fondat-o poartă numele Mattia care este și numele băiețelului ei de 5 ani și care înseamă ”dar de la Dumnezeu”.
”Eu cred că binele pe care îl faci, la fel ca și răul, este o moștenire pe care o lași copiilor. Eu vreau să îi las copilului meu, drept moștenire, nu doar Asociația care îi poartă numele, ci tot binele pe care vreau să îl fac prin intermediul asociației”, a mai spus Oana. Inclusiv preturile pe care le practicam pentru serviciile oferite au fost gândite în așa fel încât să poată acoperi cheltuielile cu materialele sanitare și cu efortul echipei, dar sa fie accesibile aproape tuturor celor aflați in nevoie.
Bunica mea maternă s-a stins în urmă cu câțiva ani și a fost un moment în care a trebuit să fie internată într-un centru de îngrijiri paliative. Atunci mi-am promis că nimeni din familia mea nu va mai ajunge în astfel de centre.
Un om bolnav se recuperează mult mai eficient acasă, in mediul lui, alături de familie. Mediul pe care bolnavul îl cunoaște, îl ajută, îl stimulează mult mai bine decât unul străin. Noi, pentru bunica, nu am avut pe cine să chemăm acasă.
Dar, dacă pentru ea nu s-a putut, îmi doresc ca pentru toti ceilalți pacienți să se poată”, a conchis Oana.
Mai multe despre Asociația ”Sf. Mattia” puteți citi AICI.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







andrei
mai 19, 2023 la 6:05 pm
Frumos Copil !