EVENIMENT
FOTO / O schelă de trei etaje a unui șantier din Florești a căzut peste blocul vecin
O schelă de trei etaje a unui șantier din Florești a căzut, vineri, peste blocul vecin. Cel mai probabil incidentul a fost cauzat de vântul puternic și de ancorarea necorespunzătoare în structura clădirii.
Cetățenii au sesizat Poliția Locală cu privire la aceste aspecte, iar un echipaj s-a deplasat la fața locului.
Schela căzută a fost pozată de cetățeni pe strada Cetății, în zona nr. 37.
Dacă unii floreșteni acuză primarul Bogdan Pivariu pentru că nu verifică șantierele așa cum a promis prin discriplina în construcții, alții arată că problema e una personală a muncitorilor care nu s-au gândit că trebuie să lucreze în condiții de siguranță.
Cum umorul românului e o bijuterie rară, un floreștean a scris pe facebook: ”Acuma e simplu, cu o schelă o să facă două fațade. Așa se face banii”.
Schelele deserveau amenajarea a două case în regim cuplat.
Ce spun autoritățile locale
Joi după amiază s-a semnalat la Primăria Florești desprinderea unei schele la locația șantierului amintit, și mutarea ei din cauza vântului pe gardul care separă șantierul de o altă proprietate, în contextul avertizărilor meteorologice valabile (primite la Primăria Florești pe parcursul ultimelor zile) care semnalau răcire accentuate a vremii și vânt puternic.
În urma sesizărilor primite, polițiștii locali de la disciplina în construcții s-au deplasat la scurt timp la șantier unde au discutat cu reprezentantul beneficiarului și cel al constructorului și au constatat următoarele: din cauza vântului puternic s-a desprins plasa de protecție instalată peste schele, a antrenat trei dintre picioarele care susțineau schela și au răsturnat un modul peste gardul din vecinătate.
Potrivit constructorului, muncitorii prezenți încă pe șantier au intervenit imediat, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale și nici nu au primit până la data redactării acestui răspuns vreo solicitare de despăgubiri pentru gardul afectat.
Controale pe șantierele din Florești
Reprezentanții Primăriei Florești au menționat pentru Cluj24 că în toată luna decembrie 2020 și în luna ianuarie 2021 au fost dispuse controale pe șantiere pentru verificarea respectării disciplinei în construcții. Totodată, după preluarea amplasamentului șantierului de pe strada Eroilor au fost verificate în mod special utilajele de mare tonaj care înainte lăsau noroi pe șosea.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






