Connect with us

EDUCATIE

FOTO. O echipă studențească din Cluj a câștigat MARELE PREMIU la Innovation Labs, cu o aplicație EDUCATIVĂ pentru COPII

Publicat


manuscrito innovation labs 2022 (3)

Manuscrito, o echipă formată din studenți ai Universității Babeș-Bolyai și ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a câștigat marele premiu, la finala din București a concursului Innovation Labs 2022, cu o aplicație interactivă ce ajută copiii să învețe să scrie, să citească și să calculeze. În competiție s-au mai remarcat echipele ShipD, cu un sistem de drone medicale, dar și Smart Buggy, un buggy electric românesc potrivit pentru deplasările citadine și dezvoltat dintr-un proiect de cercetare academică.

„Am văzut multe idei inovative, am fost surprinsă de stadiul de dezvoltare prezentat și de maturitatea
soluțiilor. Ne-am bucurat că Manuscrito ne-a reprezentat în finală și suntem mândri de reușita lor. Pe parcursul celor cinci luni, cât am avut ocazia să lucrăm împreună, a fost vizibil un adevărat progres.

Clujul, ca producător de inovație, continuă să crească, iar oportunitățile vor continua să se înmulțească. Ca organizație non-profit ce susține avangarda tehnologică, ne bucurăm că putem să aducem o contribuție reală în acest proces”, spune Oana Durcău, manager de proiect Innovation Labs în Cluj-Napoca, Transilvania IT Cluster.

manuscrito innovation labs 2022 (1)

Aplicație cu posibilitatea extinderii la nivel global. Ce aduce nou industriei

Echipa Manuscrito, formată din Maria Gliga-Hambet, Andrei Vasil, Tudor Tișe, Anastasia Susciuc, Octavian Trifan și Paul Pop, au investit cinci luni de zile în validarea ideii, dezvoltarea conceptului, crearea MVP-ului (minimum viable product), pregătirea produsului pentru lansare și relația cu utilizatorii, dar și învățarea setării corecte a obiectivelor, tehnici de vânzare prin storytelling, pivotare, atragere de investiții, poziționare în piață și multe altele.

Soluția câștigătoare este o aplicație tehnică bazată pe inteligență artificială, interactivă și multidisciplinară, ce susține digitalizarea educației învățământului în România, iar potențialul ei de scalare include oportunitatea de extindere la nivel global.

Aplicația se diferențiază de giganții industriei prin feedback detaliat si o interfață prietenoasă pentru copii.

Printre câștigătorii etapei naționale s-au aflat și echipele VAUNT, CodeTruck, dMonitor și Juridiq care au convins juriul și publicul prin produsele și prezentările lor. Premiile dedicate au fost „Scale-up of the Year”, „Start-up of the Year”, „Spin-off of the Year” și „Pitch of the Year”.

manuscrito innovation labs 2022 (2)

Studenți preocupați de criza educațională

Tinerii sunt studenți ai Facultății de Matematică și Informatică în cadrul Universității Babeș-Bolyai și
Universității Tehnice din Cluj-Napoca și abordează criza educațională, evidențiată de analfabetismul
funcțional și de pierderile economice în valoare de 900 miliarde de euro anual: unuia din cinci adulți îi lipsesc competențe de bază pentru scris, citit și matematică esențială.

Ca dovadă a colaborării unui ecosistem local puternic și inovator, Transilvania IT Cluster, organizator al programului Innovation Labs în Cluj-Napoca, a lucrat împreună cu mediul academic și cel privat pentru a-și pune întreaga expertiză teoretică și practică la dispoziția participanților și în slujba inovării.

Acestea s-au materializat prin organizarea de workshop-uri și training-uri, sesiuni de mentorat, conectarea cu fondatori de business sau potențiali investitori ori accesarea altor tipuri de resurse necesare dezvoltării proiectelor.

Echipa Manuscrito s-a făcut remarcată încă din prima etapă Innovation Labs, cea a hackathon-ului de 36 de ore în care participanții s-au pregătit pentru susținerea primei sesiuni de pitching în fața unui juriu exigent, format din membri ai ecosistemului local.

Susținerea companiilor românești de tip start-up reprezintă unul dintre pilonii principali în activitatea asociației Transilvania IT Cluster, printre membrii acesteia regăsindu-se cincizeci de start-up-uri ce contribuie la dezvoltarea sectorului de cercetare și inovație prin produse și servicii în domeniul IT.

Din luna martie 2022, Innovation Labs Cluj-Napoca a însemnat peste 30 de echipe înscrise în competiție, dintre care 15 care au trecut în etapa de mentorat și o echipă ce a reprezentat regiunea chiar în finala de la București și a adus acasă marele premiu. De asemenea, pe parcursul desfășurării programului, Manuscrito a câștigat și o competiție globală de profil.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate