Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Nicușor Dan la Cluj: Vocea oamenilor simpli va conta mai mult decât a politicienilor în campania electorală

Publicat


Nicusor

Candidatul independent la Președinția României, Nicușor Dan, consideră că vocea oamenilor simpli va conta mai mult decât a politicienilor în campania electorală pentru prezidențiale.

Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă că România are, în momentul de față, trei probleme mari: nefuncționarea instituțiilor, nu are o direcție, iar societatea românească este divizată în clase sociale care nu comunică și nu se înțeleg.

”Rolul președintelui este să preseze pentru întărirea statului și diminuarea corupției, să identifice zonele de competență pentru a defini direcțiile de dezvoltare ale României și să-și exercite prerogativa de mediator”, a spus Dan.

În ceea ce privește campania electorală, lucrurile sunt simple, în condițiile în care există o direcție, spre Rusia, una care înseamnă ca lucrurile să rămână cum au fost și una pentru schimbare, cu păstrarea direcției occidentale, pe care trebuie să meargă România și pe care el o susține.

”Vocea oamenilor simpli va conta mai mult decât a politicienilor. Sunt optimist că această campanie va fi un succes”, a mai spus Nicușor Dan.

Orban și Tomac

Candidatura lui Nicușor Dan este susținută de partide mici, cum sunt Forța Dreptei și PMP, dar și de o parte a societății civile.

Dan a participat la Cluj și la o întâlnire cu clujenii alături de liderii Forța Dreptei, Ludovic Orban, și PMP, Eugen Tomac.

Nicușor Dan și-a depus vineri candidatura la BEC.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 mai, primul tur, și 18 mai, turul 2.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate