EVENIMENT
FOTO. Morminte VANDALIZATE în cimitirul din strada Eugen Ionesco din Cluj-Napoca. Cruci rupte și plăci de marmură sparte
Un clujean care trece aproape în fiecare zi pe strada Eugen Ionesco, unde se află un cimitir mic, despre care nu știe dacă e public sau privat, însă are unele morminte destul de vechi iar altele mai noi, a reclamat vandalizarea mai multor morminte.
”Înainte de Luminație, cimitirul a fost îngrijit de urmașii celor ce odihnesc aici, am remarcat acest lucru trecând, după cum am spus deja, aproape zilnic prin zona.
În una din serile trecute, în acea seară cu ceață densă, am observat gardul forțat al cimitirului și două morminte vandalizate, după cum se poate observa în poze.
Trecând câteva zile de atunci, am fost curios să văd dacă cineva ia vreo măsură sau sesizează profanarea care a avut loc.
Deocamdată, pare să nu se fi luat nici o măsură. Așadar, am decis astăzi să fac câteva poze și să le postez aici, în atenția celor care ar putea cunoaște înaintașii persoanelor înhumate.
Cruci rupte
Din ce am observat de pe strada principală, par afectate două morminte, care au crucile rupte din soclu și plăcile de marmură sparte.
Îmi ofer sprijinul și implicarea pentru renovarea mormintelor, în cazul în care înaintașii celor decedați nu sunt din localitate sau sunt plecați din țară. Așa să ne ajute Dumnezeu!
E trist că astfel de episoade se întâmplă într-un oraș de talia Clujului”, a spus acesta.
Sursa foto: Facebook- Clujul Civic
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






