Connect with us

EDUCATIE

FOTO. Medalie de aur pentru o elevă din Cluj-Napoca la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată din Indonezia

Publicat


elevă

O elevă din Cluj-Napoca a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Chimie Aplicată (IAChO) care a avut loc în perioada 25-28 septembrie la Bandung (Indonezia). 

România a participat la competiție cu doi elevi: Bianca Alexandra Buzaș, clasa X, la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca și Alexandru Ioan Jicu, de la Colegiul Național ”Gheorghe Vrânceanu” Bacău, însoțiți de profesor Mihaela Mailat de la Liceul Teoretic ,,Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca.

În total, la olimpiadă au participat 72 de elevi din 59 de școli din 7 țări (Indonezia, România, Vietnam, Filipine, Bangladesh, Thailanda, Mongolia).

Elevii români au câștigat medalii de aur, care vin ca o confirmare a rezultatelor obținute și la alte concursuri internaționale (Alexandru – medalie de aur la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori și Bianca – medalie de argint la aceeași olimpiadă, în anul 2024).

Bucurie pentru reușită

Bianca a declarat că se bucură foarte mult de reușită, care nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al companiei BlueSpace Technology.

”Acest rezultat este recompensa unui efort susținut, dar și din pasiunea pe care doamna profesoară mi-a descoperit-o încă din clasa a șaptea, de când particip la diverse concursuri și olimpiade de chimie”. a precizat eleva medaliată cu aur pentru Cluj24.

La rândul său, profesoara Mihaela Mailat a spus că participarea la Olimpiada din Indonezia a fost ”o experienta extraordinara”, pe care a trait-o alaturi de acesti copii dedicați științei: ”Mă bucur că am reprezentat România la cel mai inalt nivel al competiției”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate