Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Mașină răsturnată la Mănăstirea. Un copil de 15 ani și un tânăr de 26 de ani au ajuns la spital

Publicat


Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea clujeană Mănăstirea. Două persoane au fost rănite.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej sunt cei care au intervenit la un accident.

Mașină răsturnată la Mănăstirea. Un copil de 15 ani și un tânăr de 26 de ani au ajuns la spital

Echipajele operative au găsit la fața locului un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

Două persoane au primit îngrijiri medicale, fiind transportate ulterior la spital.

Este vorba despre un bărbat de 26 de ani și un minor de 15 ani.

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

UPDATE

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat că un tânăr de 26 de ani, din comuna Mica, în timp ce conducea autoturismul înspre localitatea Salatiu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă la stânga, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers.

În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a pasagerului, în vârstă de 15 ani, fiind transportați la spital.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând alcoolemia de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în cadrul verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și pentru luarea măsurilor legale.

Foto: ISU Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate