EVENIMENT
FOTO. La Casa a lansat primele MENIURI pentru NEVĂZĂTORI. Clujenii INOVATIVI: „Meniurile sunt încă un pas spre normalitate”

La Casa a lansat joi după-masă primele meniuri pentru nevăzători, la casa Iris din Cluj, de pe strada Oașului 117. Meniurile se vor găsi în toate cele 34 de magazine și restaurante La Casa, în 4 județe ale României.
„Pregătirea acestora a durat câteva luni. S-a făcut un parteneriat cu o întreprindere socială, unde angajații nevăzători au lucrat cu echipa de persoane valide, astfel că totul s-a făcut sub atenta lor observație, nevăzătorii venind cu verificări și sugestii pe tot parcursul proiectului.
De aceea, este un produs realizat de nevăzători pentru nevăzători”, a spus Tudor Scripor, inventatorul alfabetului tactil al culorilor, pentru Cluj24.
Întreprinderea socială Inclusive Access, în cadrul căreia lucrează nevăzători, a realizat fizic meniurile.
„Colegii noștri nevăzători ne spun care sunt nevoile lor, prin urmare nu aș zice că a fost un proces anevoios. Suntem în procesul de creație și pentru materiale educaționale, jocuri și alte asemenea. Numărul clienților nu este în creștere, dar noi continuăm să facem asta pentru că există, în continuare, nevoi pe care încercăm să le suplinim, prin oferirea aceluiași grad de accesibilitate tuturor.
Ne-am bucurat de dorința celor de la La Casa de a derula un proiect în acest sens. Un altul cu care ne mândirm este cel în care am realizat felicitări incluzive, în același format de print, Braille și alfabetul culorilor, pentru că suntem singurii cu astfel de felicitări, care implementează și culorile”, a explicat Andrei Nicu, managerul Inclusive Access, pentru Cluj24.
„Acasă când nu ești acasă”
Alexandru Debreczeni, reprezentant La Casa, a punctat că este ceva normal să ofere astfel de lucruri, pentru ca cei cu deficiențe de vedere să aibă acces la toate facilitățile, asemenea celorlalți clienți.
„Am avut o discuție cu cei de la Scripor Alphabet și de la Inclusive Access pentru a ajuta persoanele nevăzătoare. Vom mai colabora cu ei și vom crea meniuri și pentru Liceul Special pentru Deficienți de Vedere. Încercăm, de asemenea, să dezvoltăm proiecte pentru ei, mergând cu produse și prezentări pentru a înțelege culorile.
Cât despre La Casa, am făcut training cu personalul din locație, astfel încât să vină în întâmpinarea nevăzătorilor, să fie receptivi. Aceștia vor avea un plan al locației, pentru a se descurca așa cum se descurcă orice altă persoană.
Avem sloganul <<Acasă când nu ești acasă>>, pe care ni-l asumăm prin fapte, nu doar la nivel declarativ în acest sens”, spune acesta, pentru Cluj24.
Meniurile, încă un pas spre normalitate
Totodată, speră ca meniurile lansate joi să fie un exemplu și pentru alte lanțuri de magazine sau restaurante.
„Vorbim de ceva ce ar trebui să facă parte din normalitate. Cât timp există soluții, sperăm ca meniurile să fie un exemplu și pentru alții.
Nevăzătorii s-au bucurat să vadă mai multe produse decât erau obișnuiți să citească în aplicațiile de pe telefon. Prin meniurile acestea au găsit o gamă mai largă de produse”, notează el.
Un exemplu relevant este Geo Câmpian, nevăzător și membru al Asociației Scripor Alphabet.
„Cred că lansarea meniurilor marchează încă un pas spre normalitate, întrucât se bazează pe principiul oferirii accesului egal în ceea ce privește serviciile adresate publicului, deci m-am bucurat de inițiativă.
Înainte foloseam aplicații pentru a scana textele, care se converteau ulterior în mesaje audio. Cu meniurile e mult mai eficient, pentru că, la categoria de gastronomie, de exemplu, în partea de sus a paginii, am culoarea datorită căreia știu unde să răsfoiesc, în loc să scanez fiecare pagină în parte”, a precizat acesta, pentru Cluj24.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Naţionala de fotbal a României va fi în grupă cu Belgia la Euro2024, în urma tragerii la sorţi care a avut loc sâmbătă, în Hamburg, Germania. Echipele din grupa României sunt: Belgia, România, Slovacia şi o echipă venită din barajul Nation League (câștigător play-off B Bosnia și Herțegovina – Ucraina / Israel – Islanda).
Grupele Euro 2024:
Grupa A: Germania, Scoţia, Ungaria, Elveţia;
Grupa B: Spania, Croaţia, Italia, Albania;
Grupa C: Slovenia, Danemarca, Serbia, Anglia;
Grupa D: câştigătoarea play-off-ului A, Olanda, Austria, France;
Grupa E: Belgia, Slovacia, România, câştigătoarea play-off-ului B;
Grupa F: Turcia, câştigătoarea play-off-ului C, Portugalia, Cehia.
ADMINISTRAȚIE
FOTO. Drum clujean închis din cauza precipitaţiilor. Turiştii nu au acces spre Cascada Valul Miresei

Un drum din zona montantă a judeţului Cluj a fost afectat de precipitaţiile abundente, iar turiştii nu au aces deocamdată spre Cascada ValulMiresei.
„În atenția opiniei publice!
📍Structura drumului forestier denumit popular „Valea Stanciului” care face legătura între centrul localității Răchițele și punctul turistic Cascada Vălul Miresei a fost afectată din cauza precipitațiilor abundente și a aluviunilor formate în urma acestora. Menționăm faptul că pentru accesul la acest obiectiv turistic nu există traseu alternativ.
➡️ În acest context, polițiștii, împreună cu administratorul drumului public, au luat măsuri de închidere a circulației publice pe acest sector de drum până la remedierea situației.
⏺️ De asemenea, în zona acționează jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj alături de salvamontiști pentru a evacua în siguranță cei aproximativ 100 de turiști care au vizitat zona.
ℹ️ Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment”, informează Prefectura Cluj.
EVENIMENT
Cod portocaliu de viituri şi cod galben de inundaţii în mai multe judeţe, inclusiv în Cluj, până duminică după-amiaza

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică după-amiaza pe râuri din judeţele Maramureş şi Satu Mare, precum şi un Cod galben de inundaţii, ce vizează bazine hidrografice din opt judeţe, în acelaşi interval de referinţă.
Potrivit hidrologilor, în perioada 2 decembrie, ora 12:00 – 3 decembrie, ora 16:00, vor fi creşteri importante de debite şi de niveluri, ca urmare a propagării viiturilor formate în amonte, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile: Tur – sectorul aval de Acumularea Călineşti Oaş (sector îndiguit – judeţul Satu Mare), Lăpuş – pe sectorul aval confluenţă cu râul Cavnic (judeţul Maramureş) şi Crasna – pe sector aval S.H. Craidorolţ (sector îndiguit – judeţul Satu Mare).
Prognoza de specialitate relevă faptul că, în intervalul 2 decembrie, ora 12:00 – 3 decembrie, ora 00:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de inundaţii, timp în care se vor semnala fenomene hidrologice importante pe următoarele cursuri de apă: Tisa – pe sectorul aval intrarea în ţară – amonte S.H. Sighetu Marmaţiei, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic – bazin amonte de Acumularea Gilău şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej, râul Someş – pe sectorul aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier (judeţele: Satu Mare şi Bihor), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu – amonte S.H. Tinca, râul Crişul Negru – pe sectorul aval confluenţă cu râul Holod (judeţele: Bihor şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj) şi Mureş – pe sectorul aval confluenţă cu râul Arieş – amonte S.H. Alba Iulia (judeţele: Cluj şi Alba).
ADMINISTRAȚIE
Peste 100.000 de clujeni și turiști au sărbătorit împreună Ziua Națională a României la Cluj-Napoca

Evenimentele realizate la Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale a României au început dis-de-dimineață în Piața Mihai Viteazul, cu ceremonialul de depunere coroane și jerbe de flori, după care acțiunea s-a mutat în Piața Avram Iancu unde a avut loc defilarea cu tehnică militară și de intervenție.
„Parada” a adus uimire pe fața celor mici, dar și a celor mari, iar artificiile de zi au colorat cerul în tricolor. Manifestarea cultural patriotică „Avram Iancu, de 30 ani în inima Clujului” a încheiat seria evenimentelor din prima parte a zilei, aducând elogii
celui ce a fost eroul Revoluției de la 1848.
De asemenea, clujenii și turiștii au avut astăzi oportunitatea să trăiască momentele Marii Uniri printr-o scenetă istorică realizată pe Bulevardul Eroilor sau să imortalizeze Ziua Națională a României la photobooth.
La „kilometrul 0” al orașului, în Piața Unirii, evenimentele dedicate Zilei Naționale au început la ora 15:00 cu un regal folcloric susținut de artiști și ansambluri folclorice de renume precum Sava Negrean Brudașcu, Aurel Tămaș, Ana Ilca Mureșan, Maria Golban Șomlea, Valeria și
Traian Ilea, Cristian Totpati, Mariana Sfechiș, Lucia Potra, Adriana Irimieș, Mihaela Grindean, ansamblul folcloric Mărțișorul și ansamblul folcloric Dor Transilvan.
Iluminatul festiv a fost aprins în tot orașul la ora 19:00, iar seara a continuat cu concertele susținute de Delia și Cargo care au electrizat zecile de mii de inimi prezente în centrul orașului.
Punctul culminant al serii a fost fără îndoială spectacolul de drone, lumini și artificii din Piața Avram Iancu, un spectacol culminant care a strâns laolaltă peste 50.000 clujeni și turiști. Povestea scrisă pe cerul Clujului, acompaniată de o coloană sonoră remarcabilă, a fost una
plină de emoție pentru toți cei prezenți.
„Atâta vreme cât văile vor răsuna pe notele doinelor, dorul de cei dragi și de tradiții ne va întoarce mereu cu gândul către România. Cât îi vom cânta bucuria și amarul, vom rămâne suflete în sufletul neamului nostru.”
La mulți ani, Cluj-Napoca! La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!
Parteneri oficiali: Terapia – O companie Sun Pharma, Iulius Mall Cluj-Napoca, Arobs
Parteneri principali: Ursus, Vodafone
Parteneri: Moldovan Carmangerie, Coca-Cola, Liberty Residential, BCR, Alexandrion, Coral
Impex, Autoworld
Parteneri media: TVR Cluj, Radio Impuls, Radio Cluj