Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Kseniia Shyriaieva este o tânără ucraineancă din Dnipro ce s-a refugiat la Cluj la câteva săptămâni după izbucnirea războiului. Deși venirea sa aici nu a fost întocmai o alegere, crede că a fost menit să ajungă în acest oraș, întrucât de mai bine de 4 luni derulează proiecte prin care încearcă să le ofere sprijin compatrioților refugiați la Cluj.

„Nu a fost o alegere să plec din țară, am fost mai mult presată din exterior. Sora mea e polițist și m-a rugat să plec cu fiul ei, adică nepotul meu, astfel încât el să fie în siguranță, dat fiind că ea nu are voie să părăsească țara.

Îi spusesem iubitului meu că nu plec, pentru că știam că ne-am fi descurcat, știam unde sunt adăposturile și aveam în plan să ne ducem acolo în cazul agravării situației, dar a trebuit să o fac, la un moment dat, pentru siguranța nepotului. Am venit aici doar cu el și mama mea, restul familiei e în Ucraina”, relatează aceasta, pentru Cluj24.

O zi pe drum: „Am stat 8 ore așteptând trenul și alte 18 pe drum”

Nu avea nimic plănuit. Inițial, a propus să se oprească într-un alt oraș din Ucraina.

„Când am coborât din tren am văzut anunțul unei asociații care se ocupa de trimiterea ucrainenilor în România și Polonia. Am sunat la numărul de telefon și un corespondent mi-a spus că pregătește toate cele necesare pentru ca noi să ajungem în siguranță în România, aceasta fiind țara pe care am ales-o, la sugestia unei cunoștințe.

Am stat 8 ore așteptând trenul și alte 18 până la Ternopil, apoi am ajuns la Cluj, un oraș despre care înțelesesem că ar fi bun, dar despre care m-am convins singură cu timpul.

Mi se pare mai frumos aici decât la București, e un oraș mai curat și mai primitor, iar oamenii parcă nu se grăbesc la fel de tare ca bucureștenii, sunt mai relaxați aici, ceea ce îmi place foarte mult”, adaugă ea.

Astfel, cu ajutorul neprevăzut al unei asociații, Kseniia, mama și nepotul ei au găsit cămin la Cluj.

Misiunea Kseniiei: „A fost menit să vin aici ca să fac ceva pentru ucraineni”

De-a lungul timpului, s-a ocupat de mai multe lucruri și evenimente cu și despre ucraineni, întrucât întâmplarea a făcut ca ea să devină voluntar pentru refugiații ajunși la Cluj.

„Am mai multe contacte aici decât în Ucraina. Mi-am extins foarte mult rețeaua, fiindcă sunt o persoană foarte sociabilă și îmi place să ajut. La scurt timp după ce am venit aici, iubitul meu – cu care vorbesc zilnic la telefon – mi-a spus că, dincolo de a avea grijă de băiatul surorii mele, a fost menit să vin aici ca să fac ceva pentru ucraineni”, împărtășește tânăra.

Proiectele Kseniiei la Cluj. Școala pentru ucraineni: „Lucrez 24/7, am vorbit și la Primărie, și la Ministerul Educației, și cu ONG-uri, dar păstrez legătura și cu cei 240 de părinți”

Până acum, a organizat 3 târguri tematice, dintre care unul a fost în parteneriat cu TIFF, iar în prezent are în desfășurare un proiect vizând un hub educațional, „UA School in Cluj” (un loc în care copiii ucraineni să-și continue activitatea educațională), de care se ocupă singură.

„Caut oameni constant, pentru a acoperi fiecare domeniu, de la marketing la finanțe, fiindcă am nevoie de specialiști pentru fiecare ramură, inclusiv la curățenie.

Cei de la Royal School sunt dornici să ne ajute, oferindu-ne spațiul și materialele necesare pentru a asigura copiilor și liceenilor o educație bună. Cei de la Uniunea ucrainenilor din România (UUR) au spus că pot trimite mai mulți profesori care știu atât română, cât și ucraineană, pentru ca elevii să învețe, treptat, și limba de aici, să se integreze mai ușor.

Dacă se va întâmpla asta, fiindcă nu am de unde să știu că e 100% sigur încă, ar fi un mare pas în față, fiindcă ucrainenii vor mai sta aici ceva timp și au nevoie să-și continue viețile în cel mai normal mod posibil.

Lucrez la proiect 24/7, am vorbit și la Primărie, și la Ministerul Educației, și cu ONG-uri și alte persoane, dar păstrez legătura și cu cei 240 de părinți care și-au înscris copiii la viitoarea școală, mă străduiesc să le răspund tuturor, fiindcă și ei sunt stresați din cauza incertitudinii acesteia cu educația pentru cei mici. Avem un grup de Telegram și acolo discutăm toți”, explică ucraineanca.

eveniment cu tematică ucraineană, organizat de Kseniia la Electric Castle 2022 // Український тематичний захід від Kseniia на Electric Castle 2022

Citește și FOTO. Kseniia înființează o ȘCOALĂ pentru copiii UCRAINENI la Cluj. Are nevoie de sprijin: „E un proiect educațional NECESAR”

De la zero sprijin, la colaborări cu UNICEF pentru un hub educațional

Cu toate acestea, rețeaua mare pe care a dezvoltat-o în ultima perioadă nu o ajută mereu.

„Ca să fiu sinceră, am cerut sprijin din partea mai multor oameni și organizații, iar după ce le-am trimis planurile de proiect, nu am mai primit niciun răspuns, totul a rămas în aer.

Când ceream vești, îmi spuneau că nu sunt noutăți, că au trimis materialele mai departe și atât, dar înțeleg că fiecare are problemele și prioritățile lui”, mai spune aceasta.

Săptămâna aceasta lucrează la un nou proiect legat de hub-ul educațional, pe care îl va trimite celor de la UNICEF.

„Trebuie să pregătim curricula, să propunem un spațiu sigur pentru copii, în care ei să se joace și să socializeze, fiindcă vrem să aibă parte de o copilărie normală, să învețe, să își facă prieteni și așa mai departe. În plus, un astfel de hub i-ar ajuta și pe părinți, care sunt mereu pe fugă cu copiii”, indică ucraineanca.

Adaptarea la Cluj: „Cred că pot trăi oriunde”

Nefiind în acest sistem, la început a fost străină de procedurile necesare pentru a crea o școală, dar a prins mersul lucrurilor pe parcurs, motiv pentru care poate spune că mutatul în sine nu a reprezentat o problemă pentru ea, ci contextul războiului e cel care o îngreunează.

„Pentru mine, nu e nicio diferență. Fiind sociabilă, pot trăi oriunde. M-am acomodat repede cu orașul și viața de aici, cu atât mai mult cu cât atmosfera e similară cu cea din Ucraina, implicit din Dnipro”, spune ea.

Mama ei stă în Baciu, și este foarte recunoscătoare celor de la asociație care s-au ocupat de cazare, precum și clujenilor care au ajutat în acest sens, dar cum locuința ei se află pe un deal, Kseniia își face griji pentru când va veni iarna.

„Nu știu ce vom face iarna, când va fi frig și va ninge, iar mama va trebui să urce dealul acela. Are probleme cu picioarele și nu va face față, plus că e periculos, la vârsta ei. Dar vom vedea, mai e până atunci”, completează tânăra.

Întoarcerea în Dnipro, după 5 luni, ca-n filmele apocaliptice: „Puteam simți atmosfera de război cu toate părțile corpului”

Orașul natal e bombardat zilnic.

„Cele mai multe atacuri sunt aeriene, dar folosesc și alte metode. Au distrus aeroporturi, fabrici, dar și obiectivele principale ale orașului.

Spitalele de acolo încă sunt în picioare, spre deosebire de cele din alte orașe. Ucrainenii răniți din alte regiuni vin la Dnipro să se trateze”, adaugă Kseniia.

În urmă cu câteva săptămâni, a făcut o vizită familiei, la 5 luni după ce nu s-a mai văzut cu nimeni din Ucraina.

„Doar ce ajunsesem în gară, am coborât, și am văzut cum orașul era altfel. Puteam simți atmosfera de război cu toate părțile corpului. Erau anumite elemente din filmele despre Apocalipsă care se resimțeau și în orașul meu”, descrie ucraineanca.

Întoarcerea a fost o surpriză pentru bunica ei.

„I-am spus iubitului meu să o anunțe pe bunica referitor la venirea mea, iar el mi-a zis că mai bine nu, fiindcă nu se știe niciodată ce se poate întâmpla și îi era teamă că ar putea să îi facă mai rău anunțând-o că vin.

Când m-a văzut în carne și oase, nu i-a venit să creadă. A fost emoționant”, povestește ea.

Comunicarea, negociatul și organizarea, punctele forte ale Kseniiei

În cadrul primului său job, de acum câțiva ani, se ocupa de organizarea evenimentelor de afaceri. Ultimul job pe care l-a avut, înainte să vină în România, a fost de export manager.

„E foarte diferit de ce fac acum. Deși organizez evenimente în continuare, nu se aseamănă cu procesul organizării celor din domeniul afacerilor. Sunt alte cerințe.

La primul job totul era liniar, aveam un program, aveam liste cu participanți, era o structură fixă. Lucrurile de care mă ocup acum au un ritm mult mai haotic, dar e și mai distractiv cumva, cum a fost organizarea târgului de la Electric Castle”, susține Kseniia.

Din acest motiv, simte că nu experiența din cadrul primului job a ajutat-o să dezvolte proiectele actuale, ci abilitățile proprii.

„Comunicarea, negociatul și organizarea sunt punctele mele forte”, completează ea.

Muncă 24/7: „Pentru mine, o oră fără telefon se simte foarte ciudat”

Voluntariatul pentru ucraineni a început din dorința de a ajuta, și a rămas în acest regim până la sfârșitul lunii iulie, când a reușit să semneze un contract cu o asociație pentru a avea un venit în timpul șederii la Cluj. Lucrează foarte mult și nu știe cum e să aibă timp liber.

„Pentru mine, o oră fără telefon se simte foarte ciudat. În Dnipro, înainte de război, obișnuiam să merg cu iubitul meu, care îmi e și prieten, la diferite workshop-uri și evenimente educaționale. Călătoream, am mers și la lecții de canto, de desen, am jucat volei, am făcut multe pentru că îmi place să descopăr lucruri noi.

Îmi e dor de viața aceea. Când m-am întors pentru puțin timp în Dnipro, am fost mereu pe fugă, nu am avut cum să merg nici la insula unde obișnuiam să mă duc cu prietenii. Aveam o insulă cu o plajă și îmi plăcea să petrec timp acolo”, descrie Kseniia.

Ducând reușitele dincolo de graniță: „Vreau să fiu un om de încredere pentru ucraineni, să particip la reconstruirea țării mele, pe care o iubesc”

Odată ce termină proiectul cu școala pentru ucraineni, nu știe ce va face mai departe. Când se va întoarce în Ucraina, vrea să continue să-și ajute compatrioții, în orice fel va fi posibil, adică să continue munca începută aici.

„Tot ce știu e că vreau să am conexiuni, să cunosc mulți oameni, să fiu un om de încredere pentru ucraineni, vreau să particip la reconstruirea țării mele, pe care o iubesc, vreau să o facem și mai frumoasă decât a fost”, conchide Kseniia.

Va păstra, în orice caz, legătura cu cei cunoscuți aici, având mai multe contacte din România decât din țara sa, și va face în așa fel încât să-și continue misiunea, să aducă ceva bun, pentru că a văzut rezultatele muncii sale: oamenii fericiți la târgul organizat de ea în cadrul Electric Castle, copiii învățând lucruri noi de la profesori în cadrul proiectului pilot al școlii, desfășurat între 4 și 29 iulie, acestea fiind doar câteva dintre amintirile frumoase care vor rămâne cu ea pentru tot restul vieții.

*** *** *** *** *** *** *** *** ***

Ксенія, волонтер для українців у Клужі: «У мене тут більше контактів». Повернення до Дніпра, як в апокаліптичних фільмах

Ксенія Ширяєва – молода українка з Дніпра, яка сховалася в Клужі через кілька тижнів після початку війни. Хоча ії приїзд сюди був не зовсім вибором, вона вважає, що мала прибути в це місто, оскільки вже більше 4 місяців вона проводить проекти, за допомогою яких намагається запропонувати підтримку своїм колегам-біженцям у Клужі.

«Виїхати з країни не було вибором, на мене більше тиснули ззовні. Моя сестра — офіцер поліції, і вона попросила мене поїхати з її сином, тобто моїм племінником, щоб він був у безпеці, оскільки їй заборонено залишати країну.

Я сказала своєму хлопцю, що не поїду, тому що знала, що з нами все буде добре, я знала, де знаходяться притулки, і ми планували піти туди, якщо ситуація погіршиться, але мені довелося в якийсь момент заради безпеки онука. Я приїхала сюди тільки з ним і мамою, решта сім’ї в Україні”, – повідомляє вона для Cluj24.

Більше півдоби в поїзді: «8 годин я чекав на потяг і ще 18 в дорозі»

У неі нічого не було заплановано. Спочатку вона запропонувала зупинитися в іншому місті України.

«Коли я вийшла з потяга, то побачила оголошення товариства, яке займається відправкою українців до Румунії та Польщі. Я зателефонувала за номером телефону, і кореспондент мені повідомив, що готує все необхідне, щоб ми благополучно прибули до Румунії, яку ми обрали за порадою знайомого.

8 годин чекав на потяг і ще 18 до Тернополя, а потім прибула до Клуж, міста, яке, як я розумів, було б хорошим, але в якому я переконався з часом.

Я думаю, що тут приємніше, ніж у Бухаресті, це чистіше та привітніше місто, і люди, здається, не так поспішають, як люди з Бухареста, вони тут більш розслаблені, що мені дуже подобається”, додає вона.

Таким чином, за несподіваної допомоги асоціації, Ксенія, її мати та онук знайшли дім у Клужі.

Місія Ксенії: «Я мала приїхати сюди, щоб зробити щось для українців»

З часом вона опікувалася кількома справами та подіями з українцями та про українців, як сталося так, що стала волонтером для біженців, які прибули до Клужу.

«У мене тут більше контактів, ніж в Україні. Я значно розширила свою мережу, тому що я дуже комунікабельна людина і люблю допомагати. «Невдовзі після того, як я приїхала сюди, мій хлопець, з яким я щодня розмовляю по телефону, сказав мені, що окрім того, щоб доглядати за сином моєї сестри, я збираюся приїхати сюди, щоб зробити щось для українців», — ділиться вона молода жінка.

Проекти Ксенії в Клужі. Школа для українців: «Я працюю 24/7, спілкувався і з мерією, і з Міносвіти, і з громадськими організаціями, але також підтримую зв’язок із 240 батьками»

Наразі вона організувала 3 тематичні ярмарки, один з яких був у партнерстві з TIFF, і наразі реалізує проект, спрямований на освітній центр «UA School in Cluj» (місце, де українські діти можуть продовжувати свою освітню діяльність) , за якими вона доглядає сама.

«Я постійно шукаю людей для всіх сфер, починаючи від маркетингу і закінчуючи фінансами, тому що мені потрібні спеціалісти для кожної галузі, в тому числі для клінінгу.

Працівники Royal School готові допомогти нам, пропонуючи нам приміщення та матеріали, необхідні для забезпечення хорошої освіти для дітей і старшокласників. Представники Союзу українців у Румунії (СУР) сказали, що можуть надіслати більше вчителів, які знають і румунську, і українську, щоб учні могли поступово вивчати місцеву мову та легше інтегруватися.

Якщо це станеться, оскільки я поки що не можу знати, що це на 100% впевнено, це було б великим кроком вперед, тому що українці будуть тут на деякий час і повинні продовжувати своє життя якомога нормальніше.

Я працюю над проектом 24/7, я також спілкувалася і з мерією, і з Міністерством освіти, і з громадськими організаціями та іншими людьми, але я також підтримую зв’язок із 240 батьками, які записали своїх дітей до майбутньої школи, я намагаюся. Я відповідаю всім, тому що вони також напружені через невизначеність цього з освітою для маленьких. У нас є група в Telegram і ми всі там спілкуємося», – пояснює українка.

Від підтримки 0 до співпраці з UNICEF для освітнього центру

Однак велика мережа, яку вона розвинула останнім часом, не завжди їй допомагає.

«Чесно кажучи, я звернулася за підтримкою до кількох людей та організацій, і після того, як я надіслала їм плани проекту, я не отримала жодної відповіді, це все витало в повітрі.

Коли я попросила новини, мені сказали, що не має новин, що вони відправили матеріали далі і все, але я розумію, що у кожного свої проблеми і пріоритети», – каже вона.

Цього тижня працює над новим проектом, пов’язаним з освітнім центром, який надішле UNICEF.

«Ми маємо підготувати навчальні програми, запропонувати безпечний простір для дітей, де вони можуть грати та спілкуватися, тому що ми хочемо, щоб вони мали нормальне дитинство, навчалися, дружили тощо. Крім того, такий хаб допоміг би і батькам, які постійно бігають зі своїми дітьми», – зазначає українка.

Адаптація до Клужа: «Я думаю, що можу жити будь-де»

Не перебуваючи в цій системі, вона спочатку не була знайома з процедурами, необхідними для створення школи, але попутно зрозуміла речі, тому вона може сказати, що сам переїзд для неї не був проблемою, а контексті війни, що це ускладнює її.

«Для мене різниці немає. Будучи товариським, я можу жити будь-де. Я швидко звикла до міста і життя тут, тим паче, що атмосфера схожа на українську, тобто в Дніпрі», – каже вона.

Її мати живе в Бачу, і вона дуже вдячна тим з асоціації, які подбали про помешкання, а також жителям Клужа, які допомогли в цьому, але оскільки її дім знаходиться на пагорбі, Ксенія хвилюється, коли вона прийде Зима.

«Я не знаю, що ми будемо робити взимку, коли холодно і сніжно, і мамі треба йти на той пагорб. У неї проблеми з ногою і вона не впорається, до того ж це небезпечно в її віці. Але побачимо, до того ще є час», – додає молода жінка.

Повернення до Дніпра через 5 місяців, як в апокаліптичних фільмах: «Атмосферу війни відчувала усіма частинами тіла»

Рідне місто бомблять щодня.

«Більшість атак здійснюються з повітря, але вони також використовують інші методи. Вони знищили аеропорти, заводи, а також основні цілі міста.

Лікарні там ще стоять, на відміну від інших міст. До Дніпра приїжджають на лікування поранені українці з інших регіонів», – додає Ксенія.

Кілька тижнів тому вона відвідала свою родину, 5 місяців після того, як не бачила нікого з України.

«Я щойно приїхала на вокзал, вийшла і побачила, яке інше місто. Я відчувала атмосферу війни кожною частиною свого тіла. Були певні елементи з фільмів про Апокаліпсис, які відчувалися і в моєму місті», – описує українка.

Повернення стало несподіванкою для бабусі.

«Я сказала своєму хлопцю, щоб він повідомив бабусю про мій прихід, і він сказав, що краще не робити цього, тому що ніколи не знаєш, що може статися, і він боявся, що може зробити їй гірше, сказавши, що я приїду.

Коли вона побачила мене в живу, вона не могла у це повірити. Це було емоційно”, – каже вона.

Комунікабельність, переговори та організованість – сильні сторони Ксенії

На своїй першій роботі кілька років тому вона займався організацією ділових заходів. Остання робота, яку вона мала до приїзду в Румунію, була менеджером з експорту.

«Це дуже відрізняється від того, що я роблю зараз. Хоча я все ще організовую заходи, вони зовсім не схожі на процес організації тих, що відбуваються у сфері бізнесу. Є й інші вимоги.

На моїй першій роботі все було лінійно, у мене був графік, були списки учасників, це була фіксована структура. Справи, якими я зараз займаюся, мають значно більш хаотичний ритм, але це якось і веселіше, як ярмарок Electric Castle організувати», – каже Ксенія.

З цієї причини вона вважає, що не досвід першої роботи допоміг їй розвинути поточні проекти, а власні навички.

«Мої сильні сторони — комунікація, переговори та організація», — додає вона.

Робота 24/7: «Для мене година без телефону дуже дивна»

Волонтерство для українців почалося з бажання допомогти, і вона залишалася в цьому режимі до кінця липня, коли ій вдалося підписати контракт з асоціацією, щоб мати дохід під час перебування в Клужі. Вона багато працює і не знає, що таке мати вільний час.

«Для мене година без телефону виглядає дуже дивно. У Дніпрі до війни я їздила зі своїм хлопцем, який теж мій друг, на різні майстер-класи та освітні заходи. Я подорожувала, я також ходила на уроки співу, уроки малювання, грала у волейбол, я багато робила, тому що мені подобається відкривати для себе нове.

Я сумую за тим життям. Коли я ненадовго повернулася до Дніпра, то весь час була у бігах, навіть не мoгла поїхати на острів, куди ходила з друзями. У нас був острів з пляжем, і мені подобалося там проводити час», – описує Ксенія.

Перенесення успіхів через кордон: «Я хочу бути надійною людиною для українців, брати участь у відбудові своєї країни, яку я люблю»

Закінчивши проект зі школою для українців, вона не знає, що робитиме далі. Повернувшись в Україну, хоче продовжувати всіляко допомагати співвітчизникам, тобто продовжувати розпочату тут справу.

«Все, що я знаю, це те, що я хочу мати зв’язки, знайомитися з багатьма людьми, бути надійною людиною для українців, я хочу брати участь у відбудові своєї країни, яку я люблю, я хочу зробити її ще красивішою за неї. було», – підсумовує Ксенія.

Вона, у будь-якому випадку, підтримуватиме зв’язок із тими, кого вона знає тут, маючи більше контактів з Румунії, ніж зі своєї країни, і вона робитиме це таким чином, щоб продовжувати свою місію, приносити щось хороше, тому що вона бачила результати ії роботи: щасливі люди на ярмарку, який вона організувала в Electric Castle, діти, які навчаються новому від вчителів у пілотному проекті школи з 4 по 29 липня, це лише деякі з прекрасних спогадів, які залишаться з нею на все життя.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM).