EVENIMENT
FOTO. JCI Cluj luptă împotriva risipei. Clujenii sunt îndemnați să ofere o nouă viață hainelor din garderobă

Clujenii sunt îndemnați să dea o nouă viață hainelor – în perioada 13-20 martie. JCI Cluj a amplasat un punct de colectare la Iulius Mall Cluj-Napoca, acolo unde strânge articole de îmbrăcăminte care își caută un al doilea proprietar. În ultimul an organizația clujeană a reușit să colecteze aproape trei tone de haine – o parte dintre ele a fost vândută în scop caritabil, iar o altă parte donată.
Între 13 și 20 martie 2023, clujenii sunt invitați să își facă ordine în garderobă și să dea mai departe acele articole pe care nu le mai folosesc. 5,8 milioane de tone de textile sunt aruncate anual în UE. Adică 11,3 kg de persoană – indică datele prezentate de Comisia Europeană. Statisticile ne indică și faptul că purtăm mai puțin de o treime dintre hainele pe care le avem.
“95% dintre hainele care ajung la gunoi ar putea fi refolosite – repurtate sau reciclate. Este ceea ce vrem și noi să demonstrăm și tocmai de aceea îi îndemnăm pe clujeni să facă parte din schimbare.
Suntem convinși că cei mai mulți oameni au în dulap haine pe care nu le-au purtat de ceva vreme sau poate chiar niciodată, dar care sunt într-o stare excelentă. Acum e momentul să le scoată din garderobă, iar noi – cei din JCI Cluj – le vom găsi noi proprietari sau le vom reinventa”, spune Ioana Pîrlea, coordonator ReClothing.
Domeniul textil, mare poluator
Domeniul textil se situează pe locul al doilea în topul celor mai mari poluatori din lume. Majoritatea modalităților de a scăpa de haine implică aruncarea lor la gunoi, ceea ce încarcă mediul cu acest tip de deșeuri toxice în mediul înconjurător.
Hainele donate de către clujeni trebuie să fie în stare bună – adică să nu fie rupte sau pătate, menționează reprezentanții JCI Cluj. De asemenea, nu se donează articole de lenjerie.
O parte dintre hainele donate de clujeni în perioada 13-20 martie va fi vândută săptămâna viitoare (23-26 martie), tot la Iulius Mall – în cadrul celei de a șaptea ediții a târgului caritabil #ReClothing (link: https://fb.me/e/3jKUCCVCB). Evenimentul va aduce sesiuni de shopping sustenabil, ateliere de creativitate, întâlniri cu creatorii de conținut și peste 1.000 de articole vestimentare speciale.
“De la începutul proiectului ReClothing am reușit să transformăm fiecare haină într-o faptă bună: banii strânși în cadrul târgurilor caritabile au fost direcționați pentru dotarea unor școli cu echipamente IT, pentru amenajarea și funcționarea hub-ului dedicat copiilor ucraineni și pentru campanii umanitare – de exemplu cadouri de Crăciun pentru zeci de copii din medii defavorizate.”, mai spune Ioana Pîrlea, coordonator ReClothing.
JCI Cluj a creat și două personaje care să portretizeze lupta împotriva risipei: #SustainabilityGangster și #SustainabilityFairy. Ele se regăsesc și pe tricourile puse în vânzare de voluntari în cadrul târgurilor caritabile.
Despre JCI Cluj
Iată câteva informații despre noi: Pe lângă ReClothing facem și alte lucruri frumoase: avem în un HUB pentru copiii ucraineni unde cei mici pot participa gratuit la activități educaționale, Serile JCI – evenimentele prin care ne propunem să inspirăm comunitatea, respectiv TOYP – un proiect prin intermediul căruia promovăm tinerii remarcabili.
Între proiectele care au pornit din JCI Cluj se numără și Food Waste Combat, care a ajuns să producă reale schimbări atât în comportamentul cetățenilor, cât și în industria alimentară.
JCI Cluj are în prezent peste 45 de membri care vor să devină mai buni în domeniul lor și în leadership, dar și să se implice în comunitate și să producă schimbări pozitive în jurul lor. La nivel internaţional, JCI (Junior Chamber International) este cea mai mare organizaţie pentru tineri lideri şi antreprenori. Are 100 de ani de existenţă, este prezentă în peste 6.000 de comunităţi locale din 120 ţări şi numără peste 200.000 de membri.
Cum vă puteți implica? Donații prin:
∙ prin Revolut sau BT Pay la 0759041959
∙ sau prin transfer în contul asociației JCI Active Citizens Cluj – RO04BTRLRONCRT0254378205 Banca Transilvania
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
FOTO. Recomandări pentru copiii romi din Cluj să se înscrie pe locurile speciale la licee și universități

Asociația Partida Romilor Pro –Europa, formațiune reprezentativă a minoritătii rome din România, reprezentată în Consiliul Minorităților Naționale si organism consultativ al Guvernului României, desfasoara si in acest an campania educaţională ,,Școala, o șansă pentru copiii romi”.
O delegație a Partidei Romilor Cluj, formată din președintele Organizației de Tineret, Dragoș Roșianu, președintele Partidei Romilor Turda, Ștefan Silaghi, și o parte din colegii mediatori școlari din unitățile de învățământ din zona Turda, Câmpia Turzii, Viisoara, Luna, a fost prezentă în cadrul Școlii profesionale Poiana Turda, unde au oferit informații celor aproximativ 40 de elevi romi care ar putea beneficia de recomandări pentru apartenența la etnie.
Pe locuri speciale
”Această campanie este derulată la nivel national si, implicit la nivelul judetului Cluj, de catre Asociația Partida Romilor Pro –Europa Cluj, cu scopul de a facilita admiterea elevilor de etnie romă în învătământul universitar si preuniversitar, pe locurile special alocate lor în anul şcolar 2025-2026.
Asadar, asociatia noastra va elibera recomandari necesare tinerilor romi pentru a accesa aceste locuri special alocate in cadrul universitatilor si liceelor clujene, conform calendarului de admitere”, a spus președintele organizației de tineret a Partidei Romilor Pro-Europa Cluj, Dragoș Roșianu.
Pentru procesul de eliberare al recomadarilor, doritorii pot accesa adresa de email proeuropacluj@yahoo.com, pot suna la numerele de telefon 0744131730, 0753330801 sau se pot prezenta la biroul din Cluj-Napoca, B-dul 21 Decembrie nr. 108.
EVENIMENT
Tânăr de 19 ani, arestat pentru trafic de droguri. Vindea „cristal” inclusiv minorilor din județul Cluj

Un tânăr de 19 ani din Cluj este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, inclusiv către minori. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT i-au documentat activitatea infracțională desfășurată în ultimele luni ale anului 2024. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 19 ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
„Din probele administrate a rezultat că, în perioada octombrie – decembrie 2024, cel în cauză ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), către consumatori, inclusiv minori, din județul Cluj.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă”, a transmis IPJ Cluj.
Arestat preventiv pentru 30 de zile
La data de 20 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea persoanei de 19 ani, pentru 24 de ore.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a admis propunerea de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj și jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
EVENIMENT
Deputat PSD Cluj, Remus Lăpușan: România europeană nu este un slogan, ci o responsabilitate asumată față de fiecare generație

Deputatul PSD Cluj, Remus Lăpușan, a vorbit, miercuri, în declarația politică susținută în plenul Camerei Deputaților, despre importanța continuării parcursului european al României și despre mesajul clar transmis de cetățeni prin votul exprimat recent: dorința unei societăți echilibrate, decente și orientate către dezvoltare.
”Am subliniat că această victorie nu este a unui partid, ci a tuturor celor care cred în reguli, în respect, în munca temeinică și în construcția pe termen lung. Este o victorie a celor care aleg stabilitatea și resping radicalismul și haosul.
Cred cu tărie că România are nevoie de seriozitate, de echilibru și de lideri care își respectă angajamentele. Am făcut un apel ferm pentru evitarea conflictelor sterile, a blocajelor instituționale și a discursurilor negative care nu aduc nicio soluție reală.
Responsabilitatea noastră este să continuăm dezvoltarea, să oferim tinerilor motive reale să își construiască viitorul aici, în România și să păstrăm direcția clară către valorile europene în care credem.
Beneficiile integrării europene
Sunt proiecte concrete care demonstrează că integrarea europeană aduce beneficii reale: Spitalul Regional de Urgență de la Cluj, investițiile în infrastructura rutieră, modernizarea școlilor și digitalizarea administrației publice. Toate acestea nu sunt simple inițiative pe hârtie, ci pași vizibili spre o Românie modernă, conectată și funcțională.
Avem o șansă reală să consolidăm acest drum, să oferim continuitate investițiilor începute și să demonstrăm că România poate fi un stat european nu doar prin statut, ci prin fapte”, a spus Lăpușan.
EVENIMENT
VIDEO UPDATE Accident pe strada Memorandumului. Bărbat care trecea strada nergulamentar, lovit de mașină. Era băut

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Mememorandumului din Cluj-Napoca.
Potrivit primelor informații o persoană a fost rănită.
La locul accidentului din centrul orașului s-a deplasat de urgență un echipaj al ambulanței Cluj, dar și echipaje ale poliției.
UPDATE
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 55 de ani, ar fi fost accidentat de un autoturism care circula din direcția centrului spre cartierul Mănăștur, în timp ce traversa strada neregulamentar.
În urma evenimentului, bărbatul a refuzat transportul la o unitate medicală. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto, un bărbat de 51 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.