Connect with us
Advertisement
Advertisement

EDUCATIE

FOTO. Iubitorii de trandafiri, invitați la ”Parfum de Cluj”. Pot vizita colecția de peste 300 de soiuri a USAMV Cluj-Napoca

Publicat


46

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca și Asociația ”Amicii Rozelor” din România lansează invitația la ”Parfum de Cluj”, eveniment dedicat iubitorilor de trandafiri, care va avea loc sâmbătă, 10 iunie 2023, la Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) din cartierul Gheorgheni.

Stațiunea găzduiește de zeci de ani o colecție impresionantă de peste 300 de soiuri de trandafiri, inclusiv 48 de soiuri create de-a lungul timpului de către specialiștii USAMV Cluj-Napoca.

Între orele 10.00 – 16.00, vizitatorii vor avea ocazia să admire trandafirii aflați în plină perioadă de înflorire, să primească sfaturi privind îngrijirea acestora de la specialiștii stațiunii și să facă fotografii. De asemenea, va fi amenajat și un stand de prezentare a produselor Makita.

5 (2)

”Este o mare bucurie pentru noi să primim clujenii într-o vizită în stațiune, iar acum va fi, poate, cel mai frumos eveniment al anului, fiind vorba despre sute de trandafiri înfloriți. Între aceste soiuri se află și aproape 50 create la noi, 48 mai precis, de către specialiștii stațiunii, membri marcanți și conducători de-a lungul timpului ai Asociației Amicii Rozelor din România.

Această renumită asociație se va reuni în aceeași zi la stațiunea noastră și suntem tare bucuroși să găzduim evenimentul dedicat specialiștilor în domeniu”, a declarat directorul SCH, Biolog dr. Lukacs Lehel.

Amicii Rozelor

46

Asociația ”Amicii Rozelor” din România este înființată în anul 1990, fiind afiliată la Societatea Mondială de Roze (WRF). Principalul scop al asociației este promovarea culturii trandafirului, iar agenda sa include în acest sens organizarea de conferințe și demonstrații practice, participarea la evenimente similare din UE și la Congrese WRF. De două ori pe an, asociația publică Revista Rosarium, prin intermediul căreia ajung la cei peste 600 de membri cunoștințe profesionale de interes.

Staţiunea de Cercetare Horticolă din cadrul USAMV Cluj-Napoca este o unitate horticolă complexă, înființată în anul 1953, cunoscută şi recunoscută pe plan intern şi internaţional prin creaţiile originale remarcabile obţinute de colectivul de cercetători.

Cercetătorul științific gradul I (CS I) Dr.ing. Ştefan Wagner, un specialist binecunoscut în ameliorarea trandafirului, a fost, în perioada 1956-1999, autor a numeroase soiuri promovate şi extinse în cultură. Activitatea sa de ameliorare este continuată în prezent de CS III Drd. ing. Gabriela Roman.

320 de soiuri

11

”Colecţia de trandafiri de la SCH cuprinde 320 de soiuri, 1.500 de hibrizi şi 30 de elite din toate grupele de înflorire. Activitatea principală la specia Rosa este ameliorarea în scopul diversificării sortimentului. Soiurile de trandafir omologate la SCH (48) sunt realizate după standarde internaţionale de apreciere, bonitare, fiind prezente în colecţia europeană de fond de germoplasmă din Belgia, Italia şi Japonia.

Explozia de culori, de forme și de parfum ale soiurilor și hibrizilor din colecția și din câmpurile experimentale ale stațiunii, încântare pentru ochi și suflet ne bucură de fiecare dată, iar acum, alături de Asociația Amicii Rozelor din România, invităm toți clujenii să se bucure de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor”, a declarat Gabriela Roman.

Intrarea la evenimentul ”Parfum de Cluj” este liberă, iar accesul se face prin str. Horticultorilor nr. 5.

 

 

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Mesajul mitropolitului Clujului pentru Florin Piersic: Să-i dea Dumnezeu sănătate, să se facă bine

Publicat

De

mitropolit Andrei

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a transmis, sâmbătă, un mesaj pentru actorul Florin Piersic, care este internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

”Să-i dea Dumnezeu sănătate să se facă bine, să mai poată merge la Ierusalim”, a spus mitropolitul Clujului.

Florin Piersic își va petrece Paștile în Institutul Inimii.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Dinamo București scoate un egal pe Cluj Arena în fața lui ”U” Cluj, scor 3-3

Publicat

U dinamo

Dinamo București smulge, sâmbătă seara, un egal pe Cluj Arena în fața ”U” Cluj, scor 3-3, după un meci plin de răsturnări de situație din play-out-ul Superligii de fotbal.

Clujenii au deschis scorul în prima repriză prin Popa în minutul 6, Dinamo a egalat prin Bani în minutul 37, după care a preluat avantajul în repriza a doua, când Milanov a marcat în minutul 48.

”Șepcile roșii” au egalat prin Oancea în minutul 61, după care dinamoviștii au înscris prin Pavicic în minutul 87, iar clujenii au egalat prin Bic în minutul 90+1.

Meciul a avut 8 minute de prelungiri dictate de arbitrul de centru, Szabolcs Kovacs.

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO FOTO. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj. E împărțită la biserci pentru Înviere

Publicat

De

Ierusalim

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, sâmbătă seara, pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj, avionul cu care a fost adusă fiind întâmpinat pe pistă de mitropolitul Clujului, IPS Andrei, și mai mulți preoți. Lumina este distribuită la bisericile din județul Cluj pentru slujba de Înviere.

Mitropolitul Andrei a spus că Sfânta Lumină este un dar care îi mângâie sufletește pe creștinii ortodocși.

”S-a coborât azi la Ierusalim și a ajuns și la noi. Mulțumim celor ce au adus-o. Dacă este să dăm o definiție scurtă luminii acesteia, ne vom inspira din Evanghelia după Ioan unde Mântuitorul ne spune <<Eu sunt lumina lumii. Ce-l ce-mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții>>.

Paști cu bucurie

Așa că le dorim tituror credincioșilor noștri Paști cu bucurie, cu binecuvântare, la toate mesele inimi vesele, iar lumina sfântă adusă de la Ierusalim și împărțită prin toate bisericile să le lumineze calea”, a spus IPS Andrei.

Înaltul ierarh ortodox va oficia la miezul nopții slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca unde sunt așteptați mii de credincioși să ia lunină.

ierusalim

Citește mai departe

EVENIMENT

Probleme cu alimentarea cu apă înaintea zilei de Paști în mai multe localități din Cluj. Sistemul e suprasolicitat

Publicat

alimentare apă

Compania de Apă Someș anunță, sâmbătă seara, că din cauza suprasolicitarii sistemului de alimentare cu apă, furnizarea apei potabile se realizeaza cu dificultate mai multe localități din mediul rural din județul Cluj.

Astfel, sunt afectate Iclod – zona superioară, Dezmir – zona panoramic, Pata, Boju, Iacobeni, Ceanu Mare, Valea Largă și, parțial, Chinteni.

Scuze de la companie

”Compania de Apa Somes S.A. face eforturi pentru restabilirea situatiei in cel mai scurt timp.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, situatia fiind independenta de vointa Companiei de Apa Somes S.A. Multumim pentru intelegere”, a transmis compania.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax