Clinica de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, singura cu acest profil din Transilvania, a devenit pe deplin funcțională.

Primul spital public construit de la 0 în România în ultimii 35 de ani a fost ridicat de Consiliul Județran Cluj, prin intermediul unui proiect european în valoare totală de aproaore 38,9 milioane de lei.

Sute de pacienți tratați într-o singură lună în noul Spital de Psihiatrie Pediatrică Cluj

În ultima lună, mai precis începând cu data de 24 februarie și până în prezent, în cadrul Clinicii au fost înregistrate 127 de cazuri pe spitalizare de zi, 143 de internări în regim de spitalizare continuă, iar în ambulator au fost consultați 407 pacienți.

„Importanța acestei investiții majore, din fonduri europene, e dovedită, printre altele, de numărul mare al pacienților examinați și tratați. Beneficiile proiectului sunt semnificative, dat fiind faptul că vorbim despre singura Clinică de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania și una dintre cele două-trei din țară, unde sunt asigurate servicii medicale de specialitate la cele mai înalte standarde”, spune Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Noua clădire are trei etaje, cu funcțiuni distincte. Parterul spitalului medical găzduiește recepția, secretariatul, serviciul de primire-internare, dar și compartimentul de spitalizare „de o zi”, cu o capacitate de 15 paturi. Tot la parter este și spațiul ambulator, pentru un acces cât mai facil al pacienților și al aparținătorilor.

La primul etaj este compartimentul de spitalizare permanentă, care are 30 de paturi, împărțit în nuclee de îngrijire în funcție de vârstă. La acest nivel sunt și încăperi destinate activităților medicale, dar și sala de ergoterapie pentru activități creațional-educative.

La etajul doi se află compartimentul de toxicomani, cu o capacitate de 10 paturi, serviciul de terapie acută, zona activităților medicale, precum și o curte interioară.

Cel de-al treilea etaj cuprinde atât spații destinate învățământului – amfiteatru, două laboratoare și o sală de lucrări practice pentru studenți, o bibliotecă media, dar și o sală de școlarizare a copiilor internați și una de kinetoterapie.

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi viața ca dar, mi-ar face cadou o bucățică din infinit, aș trăi fiecare clipă ca și cum ar fi ultima picătură.  Aș învăța să respir adânc, să-mi umplu plămânii nu doar cu aer, ci cu fiecare parfum al zilei, cu mirosul pământului după ploaie, sau al florilor răsărite în zori și al pielii copilului care râde fără grijă.

Dacă aș avea șansa de a privi cerul încă o dată, n-aș mai număra stelele, ci le-aș învăța povestea. Fiecare ar deveni un vis pe care nu l-am avut curajul să-l împlinesc, o promisiune pe care nu am apucat s-o rostesc.

Dacă aș putea să-mi deschid sufletul ca pe o carte, aș lăsa oamenii să citească tot ce am ascuns vreodată. N-aș mai păstra nimic pentru mine: nici lacrimile care mi-au udat obrajii, nici dorințele care m-au ars pe dinăuntru. Le-aș arăta că sunt mai mult decât greșelile mele, că în fiecare eșec a fost o fărâmă de speranță și în fiecare rană a fost un strop de lumină.

Ce aș face într-o ultima zi a vieții, fără orice regrete?

Doamne, dacă aș ști că asta este ultima mea zi, n-aș lăsa nicio rană deschisă. M-aș întoarce la toți cei pe care i-am rănit și le-aș spune: “poate ca nu aș merita să mă iertați, dar sufletul meu are nevoie să știe că voi sunteți liniștiți și împăcați”. Mi-aș îmbrățișa părinții, prietenii, pe toți cei pe care i-am iubit în tăcere, și le-aș mărturisi că dragostea mea n-a fost niciodată de-ajuns, dar a fost adevărată.

Viața nu ne este datornică

Dacă ar fi să plec din acesta lume, n-aș mai risipi nicio clipă pe lucruri care nu contează. Nu mi-aș mai face griji pentru ce nu pot controla, pentru ce n-am reușit sau pentru ce aș fi putut fi. M-aș agăța doar de ce contează: un zâmbet împărțit, o îmbrățișare oferită, un „te iubesc” care nu mai poate aștepta. As asculta lecțiile primite de la viață…

Am învățat că viața nu ne este datornică. Ea nu ne oferă nimic din ceea ce nu cerem. Dacă aș mai avea timp, l-aș petrece cerând ceea ce contează cu adevărat: o zi liniștită cu cei dragi, o poveste împărtășită în taină, o noapte în care tăcerea să spună tot ce cuvintele nu pot rosti.

Am învățat că oamenii nu-și amintesc de ce ai făcut pentru ei, ci de cum i-ai făcut să se simtă. Dacă aș mai avea timp, mi l-aș petrece oferind bucurie, nu sfaturi; mângâiere, nu judecată; iubire, nu așteptări.

Am învățat că fericirea nu este o destinație, ci o călătorie făcută cu ochii deschiși. Dacă aș mai avea timp, mi-aș trăi fiecare pas pe acest drum cu recunoștință, știind că orice peisaj, oricât de umil, își are frumusețea sa. Iar moartea, moartea, mi-ar plăcea să o primesc ca pe o șoaptă…

Ce aș cere morții

Dacă aș ști că moartea mă așteaptă, n-aș privi-o ca pe un sfârșit, ci ca pe o șoaptă care îmi amintește că am trăit. As pleca împăcat, știind că am iubit cum am știut, că am râs cu tot sufletul, că am plâns fără să mă ascund. Moartea n-ar fi decât un semn că povestea mea a fost scrisă până la capăt.

Dar, dacă moartea m-ar lăsa să aleg, aș cere un singur lucru: să nu mă uit. Să fiu în contact cu mine pentru vecie. Să păstrez vie amintirea celor pe care i-am iubit, a lucrurilor simple care mi-au luminat viața, primul răsărit, ultimul apus, vocea cuiva care m-a chemat acasă.

În cele din urmă, dacă Dumnezeu mi-ar mai oferi o clipă, aș învăța să iubesc fără teamă, să sper fără rezerve și să trăiesc fără regrete. As dărui tot ce sunt, fără să aștept nimic în schimb, pentru că doar așa pot simți adevărata libertate. Și dacă acea clipă ar fi tot ce mi-a mai rămas, atunci aș pleca știind că am trăit cu adevărat.

Viața trebuie trăită

Dacă timpul de trăit, mi-ar mai da o șansă… Aș aduna fiecare fir de lumină din viața și l-aș păstra ca pe o rugăciune pentru ziua care începe. Aș căuta în ochii oamenilor nu chipuri, ci suflete, și în cuvintele lor, tăcerea care spune mai mult decât orice.

Dacă aș mai avea doar o clipă, aș lua-o ca pe un dans cu eternitatea. M-aș lăsa purtat de fiecare bătaie a inimii, simțindu-i ritmul ca pe un cântec care se cântă o singură dată. Aș lăsa în urma mea nu regrete, ci amintiri. Nu vorbe goale, ci iubire în gesturi mărunte: o mână strânsă, o privire caldă, un surâs care vindecă.

Și, dacă Dumnezeu mi-ar cere să plec, i-aș spune doar atât: „mulțumesc pentru darul de a fi simțit. Pentru tot ce a durut, pentru tot ce m-a înălțat. Plec nu cu tristețe, ci cu inima plină, pentru că am înțeles: viața nu trebuie să fie lungă, ci trăită.”.

Viața mea este finalul unui vis. Dacă acesta ar fi sfârșitul, mi-aș ridica ochii spre cer și aș lăsa tăcerea să vorbească.

Aș pleca zâmbind

N-aș rosti nicio rugăciune, pentru că însăși viața mea a fost o rugăciune, cu căderi și ridicări, cu iubire și dor, cu lacrimi și râs. Aș întinde brațele către infinit, nu ca să-l cuprind, ci ca să-i mulțumesc. Pentru fiecare răsărit care m-a găsit visând. Pentru fiecare noapte care m-a învățat să caut lumina.

Pentru fiecare om pe care l-am iubit, chiar dacă uneori iubirea mea n-a fost înțeleasă. Și în ultima mea respirație, aș simți nu sfârșitul, ci începutul. M-aș preface într-un fir de lumină, o picătură de ploaie, un cântec care răsună de undeva, dincolo de timp. Pentru că viața nu se încheie, ci continuă în amintiri, în iubire, în tot ce am lăsat în urmă. În voi toți pe care v-am iubit și în sufletele care m-ati iubit.

Iar eu? Eu aș pleca zâmbind, știind că am trăit așa cum mi-a fost dat, cu inima deschisă, ca o fereastră spre Dumnezeu.

Europarlamentarul Vasile Dîncu (PSD) a analizat cifrele și provocările unei armate europene unificate, subliniind că, deși resursele militare ale Europei sunt semnificative, fragmentarea acestora între statele membre face dificilă o coordonare eficientă.

Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu abordat, într-o discuție pentru PS News, posibilitatea ca Europa să devină autonomă în domeniul apărării.

„Europa nu este chiar într-o situație disperată din perspectiva apărării. Vă invit să ne uităm la câteva cifre. Datele oficiale recente (includ aici și raportul „The Military Balance 2025” publicat de Institutul Internațional de Studii Strategice – IISS) ne arată că resursele de apărare ale Europei nu sunt de neglijat. Unificarea resurselor militare europene ar crea o forță considerabilă la nivel global.

Cu toate acestea, fragmentarea actuală a acestor resurse între multiple state determină coordonare și eficiență operațională mai dificile. În plus, diferențele în politicile de apărare, prioritățile naționale și nivelurile de finanțare ar reprezenta provocări semnificative în crearea unei armate europene unificate”, este de părere europarlamentarul.

Capacitățile militare UE vs. Rusia

Acesta arată că Europa dispune de 1,97 milioane de militari activi, comparativ cu 1,33 milioane ai Rusiei, și de 2.073 de avioane de luptă, față de 1.026 ale Rusiei. Totuși, deși bugetul de apărare al Europei este de 457 miliarde dolari, Rusia compensează prin creșterea masivă a cheltuielilor militare.

„Dacă tot ni se arată sperietoarea Rusia, haideți să comparăm puțin capabilitățile celor două entități:

• 1,97 milioane de militari activi în Europa vs. 1,33 milioane în Rusia
• 2.073 de avioane de luptă în Europa vs. 1.026 în Rusia
• 457 miliarde dolari este bugetul de apărare al Europei (aproape jumătate din bugetul de apărare al Statelor Unite – aproximativ 900 miliarde de dolari) vs. creșterea masivă a cheltuielilor militare rusești (peste 40% în 2024, depășind cheltuielile combinate ale Europei atunci când se ajustează la paritatea puterii de cumpărare)”, a mai arătat Dîncu.

O armată europeană unificată

Vasile Dîncu subliniază că, deși există structuri de cooperare militară – cum ar fi PESCO (Cooperarea Structurată Permanentă) și inițiativa franceză European Intervention Initiative (EI2) – Europa nu are, în prezent, o armată proprie, iar securitatea sa este asigurată în principal prin NATO.

„Sigur, o să puteți obiecta că atunci când vorbim despre Europa vorbim despre forțe disparate, care nu sunt, în acest moment, nici interoperabile și nici sub comandă unică.

Dar să analizăm puțin. Trecerea tuturor armatelor europene sub o comandă unică ar fi un proces extrem de complex, cu provocări majore din punct de vedere politic, strategic și logistic.

„Apărarea Europei este asigurată în principal prin NATO”

În prezent, Uniunea Europeană nu are o armată proprie, iar apărarea Europei este asigurată în principal prin NATO, unde Statele Unite joacă un rol esențial.

Totuși, ideea unei forțe armate europene unificate a fost dezbătută în mai multe rânduri. Franța că a propus de mai multe ori acest lucru. Există mai multe condiții existente care ar permite unificarea armatelor europene, sigur, nu într-un termen foarte scurt, dar posibil pe termen mediu. În primul rând, există structuri existente de cooperare militară. Uniunea Europeană are deja o Politică de Securitate și Apărare Comună (PSAC), dar aceasta se bazează pe colaborare voluntară între state. Există proiecte comune, precum PESCO (Cooperarea Structurată Permanentă), care vizează dezvoltarea capacităților militare integrate, iar Franța a lansat inițiativa European Intervention Initiative (EI2), menită să coordoneze mai bine intervențiile militare europene”, a subliniat social-democratul.

Provocările unei forțe armate europene unificate

Printre provocările majore ale unei forțe armate europene unificate, europarlamentarul menționează crearea unui Stat Major European Unificat.

„Provocarea principala ar fi crearea unui Stat Major European Unificat. Și aici Uniunea Europeană are deja un Stat Major Militar al UE (EUMS), dar acesta are un rol limitat la planificarea și gestionarea unor misiuni externe, nu la comanda efectivă a trupelor. Este adevărat: o armată unificată ar necesita un comandament unic și o doctrină militară comună, ceea ce ar presupune armonizarea strategiilor de apărare ale statelor membre.

Unificarea bugetelor și statele neutre, printre provocări

Mai sunt și alte provocări:

• Unificarea bugetelor de apărare și standardizarea echipamentelor militare: În prezent, armatele europene utilizează echipamente diferite, produse de industrii naționale (de exemplu, Germania folosește tancuri Leopard, Franța are Leclerc, iar Regatul Unit folosește Challenger), avem 12 tipuri de tancuri în Europa, iar o armată unificată ar trebui să adopte un singur tip de armament și logistică standardizată, ceea ce ar necesita restructurarea industriei europene de apărare sau măcar o anumită coordonare.
• Fiecare stat european are propriile interese strategice și de securitate: De exemplu, Franța are o doctrină militară diferită față de Germania sau Polonia și ar fi  dificil ca toate statele să renunțe la controlul național asupra armatei în favoarea unei autorități centrale europene.
• Sunt state, precum Austria sau Irlanda, care au politici de neutralitate militară și nu ar putea contribui la o armată comună. Tratatul de la Lisabona prevede o clauză de apărare reciprocă, dar aceasta nu implică un angajament militar obligatoriu, așa cum este Articolul 5 din Tratatul NATO, este o prevedere care are nevoie de precizări”, a mai arătat Dîncu.

Europa poate deveni o superputere militară, dar nu pe termen scurt

În concluzie, Dîncu afirmă că Europa preferă în prezent să coopereze în cadrul NATO, păstrând suveranitatea națională asupra forțelor armate. Cu toate acestea, dacă integrarea europeană va continua, pe termen lung, o armată unificată ar putea transforma Europa într-o superputere militară capabilă să își protejeze interesele fără sprijinul SUA.

„Ca să rezum, Europa preferă acum cooperarea militară în cadrul NATO și an inițiativelor UE, fără a renunța la suveranitatea națională asupra forțelor armate. Dacă o astfel de armată ar deveni realitate, aceasta ar transforma Europa într-o superputere militară globală, capabilă să își protejeze interesele fără sprijinul Statelor Unite.

Totuși, din cauza provocărilor politice, economice și strategice, acest scenariu este improbabil pe termen scurt și mediu, dar ar putea deveni fezabil în următoarele decenii, pe măsură ce integrarea europeană avansează. Aşadar, condiții există, restul este o chestiune de voință politică. În fața pericolului sau a șantajului, aceste resurse pot deveni active și Europa se poate pregăti mai bine și mai coeziv din punct de vedere militar”, a conchis politicianul.

Clujenii mai au la dispoziție doar câteva zile, respectiv până luni, 31 martie 2025, pentru a plăti impozitul și pentru a beneficia de bonificația de 10% la plata integrală a acestuia.

Potrivit reprezentanților Primăriei, aproape jumătate dintre clujeni, respctiv un procent de 47,24% dintre persoanele fizice și aproape 25% dintre persoanele juridice și-au achitat impozitele până marți, 25 martie. O treime dintre clujeni și-au plătit impozite online.

Câți bani a încasat Primăria Cluj-Napoca din impozite locale

În privința sumelor, la persoanele fizice, din debitul anual de 137.219,023 lei s-a încasat suma de 64.827.646 lei, iar în ceea ce privește persoanele juridice din debitual anual de 171.242.441 lei s-a încasat până acum 40.610.621 lei, au transmis reprezentanții municipalității.

Metodele prin care se pot plăti sumele datorate pe impozit:

• Pe site-ul primăriei – www.primariaclujnapoca.ro – Butonul E-CONT / Taxe și impozite – Pentru această modalitate de plată este nevoie de autentificare, de un cont în sistemul electronic al Direcției Impozite și Taxe Locale. Cetățenii care nu au încă un cont își pot face pe www.primariaclujnapoca.ro.
• Pe site-ul ghiseul.ro.
• Plată prin virament bancar – în conturile instituției deschise la Trezorerie. Conturile IBAN pot fi consultate pe www.primariaclujnapoca.ro, Secțiunea ECONOMIE – Taxe și impozite locale – Informații generale.
• Prin codul QR – cuprins pe deciziile de impunere, conform legii.

Cei care doresc să plătească fizic, pot face acest lucru fie la sediul central al Primăriei – Calea Moților nr. 7 sau la sediul Direcției Taxe și Impozite Locale – de pe strada Eroilor, fie la cele 7 primării de cartier.

Foto: Arhivă