EVENIMENT
FOTO. Incendiu la o cabană din COPCEA. Pompierii ISU Cluj s-au luptat două ore cu flăcările
Un incensiu puternic a izabucnit, sâmbătă, la o cabană din Copcea, iar pompierii au avut nevoie de două ore pentru a stinge focul.
Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău, Detașamentului 1 Cluj-Napoca și a Detașamentului Huedin au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o cabană pe structură din lemn din localitatea Copcea, comuna Mărișel.
În momentul sosirii echipajelor operative la fața locului, focarele se manifestau sub tabla acoperișului cabanei pe structură tip A, iar la fața locului acționau pentru limitarea extinderii incendiului proprietarii cabanei, serviciul voluntar pentru situații de urgență din Mărișel și aproximativ 20 de localnici.
Arderea a cuprins mai bine de jumătate din structura de lemn a acoperișului și amenința să se propage la o a doua cabană, aflată în curs de constituire, la o distanță de aproximativ 2m.
Operațiunile de stingere au durat aproximativ două ore, fiind limitată extinderea incendiului mai departe de limitele în care a fost găsit.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au arătat că totul a pornit de la coșul de fum izolat necorespunzător față de materiale combustibile.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






