ACTUALITATE
FOTO. Generalul-maior Bogdan Cernat, comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” Cluj, înaintat în grad
Luni, 4 decembrie, la sediul marii unități din Cluj-Napoca, a avut loc o ceremonie militară în cadrul căreia comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Bogdan Cernat a fost înaintat în grad.
Bogdan Cernat este acum general-maior, cu două stele, prin Decret Prezidențial.
FOTO. Generalul-maior Bogdan Cernat, comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina” Cluj, înaintat în grad
Luni, locțiitorului șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Cristian Dan, a prezentat Decretul Prezidenţial de înaintare în gradul de general-maior, cu două stele, a comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general-maior Bogdan Cernat.
La ceremonie au participat personalul comandamentului și comandanții marilor unități și unități.
În discursul său, generalul-maior Cristian Dan a felicitat nu doar pe comandantul diviziei ci și întreg personalul comandamentului prezent la activitate.
„Suntem ceea ce suntem datorită mentorilor pe care îi alegem, iar succesul domnului comandant se datorează întregii echipe pe care o conduce. Înaintarea în grad reprezintă recunoașterea muncii depuse de-a lungul timpului și a profesionalismului dovedit în îndeplinirea misiunilor încredinţate”, a spus acesta, care l-a felicitat pe generalul-maior, cu două stele, Bogdan Cernat.
Foto: Divizia 4 Infanterie „Gemina”
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






