EVENIMENT
FOTO. Fost jucător de la CFR Cluj luptă cu cancerul la 35 de ani. Are nevoie de ajutorul nostru
Augustin Vasile Chira (35 de ani), fost jucător al echipei de juniori a CFR Cluj, trece printr-o perioadă grea în lupta cu cancerul, aflat în stadiul 4, și cere ajutorul clujenilor.
”Anul trecut în luna august am început să mă simt foarte obosit și simțeam că parcă am ceva la plămâni. Am mers la medic și după multe analize am aflat că e vorba de cancer cu sursa principală in stomac și cu metastaze.
Vezi şi:
Superliga – Rezultatele şi clasamentul. Pentru CFR Cluj urmează derby-ul cu FCSB
Fiind tânăr, medicii s-au organizat destul de repede și am început tratamentele chimioterapie și imunoterapie. Înainte de Crăciun a trebuit să întrerup tratamentul deoarece m-am îmbolnăvit de COVID. Așa au apărut complicații.
Tumorile au crescut și una din ele mi-a blocat un rinichi. Acum continui cu tratamentele și cu întreținerea rinichiului”, a spus Augustin.
Cu toate că viața l-a pus la grea încercare, acesta nu s-a lăsat doborât și este foarte hotărât să se vindece.
Apel la donare
Augustin Chira a făcut un apel public pentru sprijin în continuarea tratamentului iar până acum, 170 de prieteni i-au sărit în ajutor și au donat peste 18.000 de euro.
”Dragi prieteni,
Mă lupt cu cancerul de stomac din septembrie 2022. Această călătorie a fost grea, dar sunt hotărât să lupt și să depășesc această boală.
Cu toate acestea, nu o pot face singur. Am nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a mă ajuta să-mi continui tratamentul și să acopăr cheltuielile aferente acestuia.
Fiecare picătură ajută și va ajuta la reducerea poverii financiare a tratamentului meu.
Vă mulțumesc anticipat pentru generozitate, sprijin și încurajări. Împreună, putem face diferența și să mă ajutați să câștig această bătălie împotriva cancerului”, a ami spus clujeanul.
Donații se pot face la:
sau pe numele Chira Georgeta
RO95BTRLRONCRT0559472801 (RON)
RO45BTRLEURCRT0559472801 (EUR)
RO17BRTLCADCRT0559472801 (CAD)
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






