Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Floreștiul a făcut sâmbătă mișcare. Peste 1500 de copii prezenți la un eveniment sportiv

Publicat


moving floresti4

Peste 1500 de copii legitimați la cluburile sportive din Florești au fost prezenți, sâmbătă dimineața, la baza ”Unirea” din localitate, unde au încercat să atragă spre un stil de viață sănătos cât mai mulți cetățeni.

Evenimentul Moving Florești este la cea de-a doua ediție.

Cluburile sportive au arătat că susținerea de care beneficiază din partea autorităților locale a fost fructificată frumos pentru toate vârstele.

O armată de majorete și de karatiști au deschis manifestările de sâmbătă.

”Spre marea mea bucurie, sunt foarte mulți participanți. Mă simt foarte mândru să fiu astăzi alături de asociațiile sportive, de părinți, de școli, de cei care vă ocupați de destinele copiilor. Sunt bucuros că noi, cei din administrația locală, am putut să conducem acest eveniment spre o reușită. Față de anul trecut avem de cel puțin trei ori mai mulți participanți, peste 1500. Să ne bucurăm de mișcare și să ne bucurăm de un timp de calitate alături de copiii noștri!”, a fost mesajul primarului Floreștiului, Bogdan Pivariu, pentru cei prezenți.

Ziua de astăzi a fost și despre sfaturi legate de o nutriție sănătoasă și demonstrații de prim-ajutor realizate cu sprijinul SMURD Cluj.

Concluzia tuturor a fost că sportul are viitor la Florești.

Programul Moving Florești, ediția a II-a

Și duminica va fi o zi plină de mișcare.

Vă invităm să consultați programul de desfășurare al activităților, precum și lista locațiilor, pe site-ul Primăriei: https://floresticluj.ro/moving-floresti/

Continuă finanțările pentru cluburile sportive și în anul 2022

800.000 de lei sunt prevăzuți în bugetul local al comunei Florești pentru susținerea de proiecte și acțiuni cultural educative, cluburi sportive sau unități de cult în acest an.

Cei interesați de condițiile ce trebuie îndeplinite pentru obținerea finanțărilor pot obține detalii suplimentare AICI.

Termenul limită de depunere a proiectelor, 2 iunie 2022, ora 14:00.

moving floresti1

moving floresti8

moving floresti2

moving floresti3

moving floresti7

moving floresti6




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate