CULTURA
FOTO. Festivalul de ȘURĂ Mera World Music. Au fost anunțați primii ARTIȘTI

Între 1 și 4 august 2024, la Mera se desfășoară Festivalul de ȘURĂ Mera World Music. Organizatorii au anunțat deja primii artiști.
„Pe parcursul anilor, deja ne -am obișnuit să asigurăm publicului la gospodăria Szarka, din Mera, o distracție pe cinste alături de muzicieni cu instrumente nemaivăzute, veniți din colțurile cele mai îndepărtate ale lumii.
FOTO. Festivalul de ȘURĂ Mera World Music. Au fost anunțați primii ARTIȘTI
În perioada 1-4 august 2024, entuziaștii de muzică tradițională și world music, vor avea șansa să se lase încă o dată conduși de formațiile invitate, într-o călătorie muzicală memorabilă la Festivalul din Mera.
Bojan Krstić Orchestra (SRB) va surprinde scena din Mera, cu o rezonanță balcanică, autentică și inconfundabilă din sudul Serbiei, până ce trupa Manush va colora programul cu o fuziune proprie de gypsy-jazz direct din Chile.
Spectacolul de teatru-dans Ansamblul artistic Duna – Țara Călatei, tărâm iubit aspiră să redea individualitatea dansatorilor și muzicienilor de excepție având ca bază destinele și poveștile acestora.
Der Šenster Gob (CZ) cu un repertoriu ce se întinde de la muzica klezmer până la melodii și cântece noi de jazz tradițional țigănesc, va încânta publicul cu stil unic de neratat, în timp ce membrii formației Kale Lulugyi (HU) vor reda nelipsitele ritmuri regăsite în muzica tradițională țigănească din zona rurală a Ungariei.
„Abonamentele pentru cele 4 zile sunt disponibile la un preț redus până pe 15 iunie”
Alacalufe Band (VEN, PER, CHL, HU) într-o experiență multiculturală, având membri din Venezuela, Peru, Chile și Ungaria, va acapara publicul cu melodii tradiționale din America de Sud până ce Góbé (HU) într-un stil energic și contagios, va aduce un repertoriu inspirat din muzica populară ungurească.
După concerte și spectacole, muzicienii din Țara Călatei (RO) și trupa Katlan (RO), acompaniază atmosfera la casa dansului popular, unde oamenii vor dansa până în zori, până ce la afterparty, alături de mulți alții, DJ Angela Blackburn (Columbia) va crea un mix savuros de muzică africană, latino și electro-tropicală.
Lista încă nu este completă, în curând organizatorii vor anunța pe paginile de facebook și instagram restul de interpreți muzicali, de la Festivalului de World Music din Mera.
Abonamentele pentru cele 4 zile sunt disponibile la un preț redus până pe 15 iunie, după care prețul va crește.
Mai multe informații despre artiști și bilete, găsiți pe site-ul festivalului”, au transmis organizatorii.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
FOTO. Viceprimarul Dan Tarcea: „Hub-ul Educațional din Borhanci prinde contur”. Stadiul lucrărilor pentru fiecare obiectiv

De la școală și liceu, până la creșă și grădiniță, componentele viitorului hub educațional din Borhanci se dezvoltă într-un ritm alert, a anunțat viceprimarul Dan Tarcea.
La școală, partea de zidărie este finalizată, iar în acest moment se execută tencuielile interioare.
„Aproximativ 90% din șape și pardoselile finite au fost deja turnate, iar lucrările la instalațiile electrice și sanitare sunt în plină desfășurare. De asemenea, a început montarea tâmplăriei, iar la terenul de sport se lucrează intens”, a transmis viceprimarul municipiului.
De asemenea, la liceu, s-au turnat șapele și pardoselile, inclusiv în sala de sport.
„În acest moment se lucrează la tencuieli, iar stadiul instalațiilor electrice este estimat la 50-60%. Tencuielile sunt realizate în proporție de aproximativ 40%, iar șapele și pardoselile finite la aproximativ 30%”, a mai arătat Tarcea.
Lucrările la creșă, în stadiu incipient
În ceea ce privește creșa, lucrările sunt într-un stadiu incipient.
„S-a turnat radierul pentru corpurile 4 și 5, iar în prezent se lucrează la armarea corpurilor 2 și 3. De asemenea, ieri au fost turnați stâlpii pentru corpul 5. Proiectarea acestei zone este mai simplă, având doar un nivel, ceea ce va permite o execuție mai rapidă”, a mai spus viceprimarul.
La grădiniță, lucrările urmează să înceapă.
EVENIMENT
Rechizitoriul prin care Paszkany Arpad a fost trimis în judecată pentru infracțiuni economice, CONFIRMAT de judecători

În vara anului 2022, fostul patron al clubului CFR Cluj, Paszkany Arpad, împreună cu fostul președinte Iuliu Mureșan și cumnatul lui Paszkany, Szekernyes Karoly, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, instigare la evaziune fiscală, în formă agravată şi continuată și instigare la spălarea banilor, în formă continuată.
După 26 de amânări a pronunțării unei soluții, judecătorii Tribunalului Cluj au decis, în decembrie 2024, trimiterea dosarului către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Cluj „în vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”.
Rechizitoriul prin care Paszkany Arpad a fost trimis în judecată pentru infracțiuni economice, CONFIRMAT de judecători
La doi ani și jumătate de la trimiterea în judecată, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj a confirmat, vineri, rechizitoriul lui Paszkany, Mureșan și Szekernyes.
„Se constată că rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj emis la data de 29.07.2022 (…) şi remediat la data de 17.01.2025, conform dispoziţiilor Judecătorului de cameră preliminară date prin încheierea penală din data de 23.12.2024, prin care s-au soluţionat cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii P.A.Z., M.I.P. şi S,K, şi de către partea responsabilă civilmente SC FCC SA, cu privire la obiectul camerei preliminare, îndeplineşte condiţiile necesare unei legale sesizări a instanţei, şi în consecinţă dispune începerea judecăţii”, se arată în motivare, conform Clujust.
La rămânerea definitivă a prezentului rechizitoriu, urmează să se fixeze termen de judecată.
ECONOMIE
Noi concedieri în IT la Cluj. Compania SITA a dat afară jumătate din angajați. Întârzieri cu salariile

Compania europeană SITA, liderul global în tehnologia transportului aerian, a anunțat în octombrie 2024, deschiderea unui nou hub tehnologic la Cluj-Napoca, România, care avea ca scop ”promovarea viitorului călătoriilor aeriene prin inovație de ultimă oră”.
”Acest nou hub întărește rețeaua globală de centre tehnologice a SITA și urmează să joace un rol esențial în abordarea celor mai presante provocări cu care se confruntă industria aviației în prezent — îmbunătățirea eficienței operaționale, reducerea impactului asupra mediului și oferirea de experiențe fără probleme pentru pasageri”, arăta compania, care a angajat în primă fază, 50 de persoane.
Centru de cercetare
Asta după ce, cu doi ani înainte, în decembrie 2022, SITA și TechTalent Software au anunțat un parteneriat strategic pentru lansarea unui centru de cercetare și dezvoltare la Cluj-Napoca.
”Noul centru va sprijini concentrarea SITA pe accelerarea dezvoltării de noi soluții guvernamentale și de procesare a pasagerilor.
Pe măsură ce redresarea călătoriilor aeriene crește, există o cerere puternică pentru mai multă automatizare din partea aeroporturilor, guvernelor și companiilor aeriene, ceea ce generează investiții substanțiale în tehnologia oferită de SITA”, precizau reprezentanții companiei.

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit luni dimineață la un accident rutier petrecut pe raza localității Bonțida.
Echipajele operative de la Punctul de Lucru Jucu au găsit la fața locului un autoturism și un stâlp de electricitate avariate.
”Din fericire, nu au existat victime încarcerate, iar un tânăr de aproximativ 25 de ani, conștient și cooperant, a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD. În cele din urmă, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare”, au precizat pompierii.