„Mai lăsați-mă cu politicienii!”, „Cred că a fost ceva chimist…”, „Habar n-am cine-i”, „A fost ceva medic?”. Am început cu sfârșitul. Un vox populi realizat în Cluj, printre clujeni, lângă busturile lui Emil Racoviță. Hilar? Poate că da. Însă e mai grav decât pare. Oraș de cinci stele, ignoranță de șapte… Dar ce ne mai mirăm, când un reprezentant al Ministerului Culturii a scos porumbelul, acum câțiva ani: „Emil Racoviță? Cine mai e și ăsta?”

Păi hai să vedem cine mai e și ăsta?

FOTO. EXCLUSIV. Filmul din sertar. Doi clujeni pe URMELE lui Emil Racoviță. „Cine mai e și ăsta?”

Motto: „Să visezi departe, e ceva. Să ajungi acolo, e altceva” (Constantin Brâncuși)

Emil Racoviță s-a născut la 15 noiembrie 1868 la Iași, într-o familie ale cărei rădăcini sunt întipărite adânc în memoria Moldovei. Copilăria o petrece la Șorănești, avându-l ca învățător pe Ion Creangă. Urmează studiile liceale la Institutele Unite din Iași. La dorința tatălui său, se înscrie la Facultatea de Drept din Paris, dar urmându-și propria vocație urmează în paralel și cursurile Facultății de Științe naturale de la Sorbona.

În 1896 își finalizează studiile de doctorat în Științele Naturale tot la Sorbona, fiind ales ca naturalist al expediției antarctice belgiene conduse de Adrien de Gerlache.

Emil Racoviță a ridicat România în clubul select al celor cinci națiuni ale lumii care au cercetat primele în istoria omenirii pe atunci necunoscutul și temutul continent al sudului, Antarctica.

După reîntoarcerea din expediția Belgica, devine subdirector al Institutului Oceanologic din Banyuls-Sur-Mer, apoi, în 1920, se întoarce definitiv în România. Participă la înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj, înființează primul institut de speologie din lume, tot la Cluj și pune bazele unei noi științe, biospeologia.

S-a stins din viață la vârsta de 79 de ani, în 19 noiembrie 1947, fiind unul dintre cei mai renumiți savanți pe care România i-a dat istoriei și culturii universale.

Emil Racoviță: Expediția Belgica

Expediția antarctică belgiană (1897-1899) a fost prima expediție pe timp de iarnă în Antarctica. Condusă de Adrien de Gerlache de Gomery la bordul RV Belgica, a fost prima incursiune de cercetare științifică din istorie, la sfârșitul epocii marilor descoperiri geografice. Printre membrii expediției s-au numărat Frederick Cook și Roald Amundsen, exploratori care mai târziu vor cuceri Polul Nord și Polul Sud. Din acest echipaj format din fiii a cinci națiuni a făcut parte și românul Emil Racoviță, naturalistul și fotograful expediției.

Ca să răspundem la întrebarea ilustrului angajat de la Ministerul Culturii, Emil Racoviță a fost zoolog, explorator, botanist, speolog, geolog și cadru didactic universitar.

Emil Racoviță: Cine sunt clujenii care i-au călcat pe urme?

În 1997, la împlinirea unui centenar de la startul expediției Belgica, aniversare pe care România n-a considerat necesar s-o sărbătorească, în mintea unui cunoscut regizor și operator clujean, pe numele lui Xantus Gabor, a încolțit o idee pe cât de curajoasă, pe atât de greu de pus în practică. Spiritul de aventurier moștenit de la strămoșii lui, printre care și unul care l-a inspirat pe Karl May când a scris despre Winettou și Old Shatterhand, a fost cel care a prevalat rațiunii.

O expediție filmată pe urmele marelui om de știință. O incursiune în Antarctica. În Țara de Foc. Prin Strâmtoarea Drake. Pe banchize în derivă. În adâncul peșterilor din Insulele Baleare și din Țara Moților… Nebunie în stare pură? Mai degrabă ambiția și hotărârea de a aduce un omagiu celui care a pus România pe harta marilor descoperiri geografice.

Susținut și însoțit de fiul său, Xantus Aron, și el operator de imagine, scenarist și regizor expediționar, producător, Gabor a început să lucreze la scenariu. „Azi-mâine se fac 26 de ani de când mi-a venit ideea. La centenarul expediției, toate țările participante au aniversat momentul, la noi era liniște. Nimeni nimic și asta m-a deranjat puțin. Am crescut cu mitul lui Racoviță. Tata, profesor de științe ale naturii, dr. Xantus Janos, i-a fost student și un apropiat. În 1997 lucram la TVR și le-am propus colegilor să facem un film despre Racoviță.

Le-am prezentat un scenariu cu o hartă la vederea căreia au spus că așa ceva nu se poate face. E prea complicat, mult prea costisitor, extrem de aventuros, cu foarte multe necunoscute. Adică, un vis roz… un risc major privind finanțarea și finalizarea producției. Nimeni, dar absolut nimeni, nu a avut încredere că acest film are șanse de reușită”, spune Gabor.

„A fost mai mult o autofinanțare, luam din buzunarul stâng și puneam în cel drept”

Gabor și Aron au un studio de film, XantusFilm, primul fondat în Cluj-Napoca imediat după Revoluție. Pentru producțiile realizate acolo, au străbătut toată lumea, în calitate de cineaști exploratori-aventurieri, mai ales zonele exotice și virgine din punct de vedere al obiectivului camerei. Hawaii, Galapagos, Kenya, Tanzania, Sudan, Ethiopia, Africa de Sud, Namibia, Malaysia, Polinezia, Indonezia, Papua Noua Guinee sunt doar câteva dintre țările și ținuturile străbătute de cei doi. De la Cuevas del Drach în Mallorca, până la vulcanii hawaieni sau vânătorii de capete din Borneo, toate au rămas întipărite în memoria peliculei.

„Toate aceste filme au fost difuzate de televiziuni, erau și proiecții pe marele ecran de cinema, majoritatea susținute din banii obținuți din alte producții mai mult sau mai puțin comerciale. A fost mai mult o autofinanțare, luam din buzunarul stâng și puneam în cel drept. Am făcut toate astea din pasiune, dintr-un spirit de aventură nobilă moștenit de la strămoși”, spune Gabor.

În etapa premergătoare realizării filmului despre Racoviță, reacția obținută de la colegii lui Gabor din televiziune s-a regăsit la potențialii sponsori, care, la vederea traseului, a locațiilor total atipice și complicate, a anvergurii și a riscurilor, au fost absolut convinși că așa ceva nu se poate face fără foarte mulți bani. Proiectul li se părea irealizabil.

„Răspunsurile au fost, invariabil, negative”

„Ca să atingi toate cele 19 puncte de acostare ale Belgicăi din 1897-1899 fără o recunoaștere prealabilă a zonelor, doar după coordonatele GPS, părea o nebunie greu de realizat”, recunoaște Gabor.

„Am apelat la televiziuni specializate în difuzarea de documentare. Răspunsurile au fost negative. „Prea complicat, irealizabil” au fost, invariabil, răspunsurile lor. Mai mult, din partea unei televiziuni occidentale am primit un răspuns care ne-a blocat: „Nu ne interesează Racoviță, e omul vostru, foarte bine că vreți să-l promovați. Filmul ar putea deveni interesant pentru noi dacă ați insista mai mult pe nava Belgica și mai ales pe relațiile între exploratori și restul echipajului… Știți, atâtea luni captivi între ghețuri… noaptea polară… precis s-au legat anumite „prietenii”, dacă mă-nțelegeți”. Am înțeles. Se voia ceva „în spiritul vremurilor actuale”. Problema a fost pusă în discuție foarte subtil, aluziv, ca filieră de „actualizare” colaterală care să „ajute” eventual proiectul. Mă-nțelegeți, nu?”, spune Gabor.

„Capul Horn nu și-a dezmințit faima de a fi cea mai învolburată regiune maritimă din lume”

Pentru refacerea traseului maritim al Belgicăi, au folosit un vas relativ mic, „Ortelius”, pregătit special pentru gheață, comandat de un rus de doi metri, cu un echipaj pestriț, alcătuit din expediționari pasionați de cercetare științifică, de aventură și de explorare. Întâmplător, din echipajul internațional al vasului făcea parte și un român, angajat pe acest vas, inginerul motorist Alexandru Sebastian / Sebi, din Constanța. Au pornit din Țara de Foc, mai exact din Ushuaia, cu destinația Antarctica, prin Capul Horn. Punctul terminus era Insula Cobălcescu, botezată așa de Racoviță.

„Capul Horn nu și-a dezmințit faima de a fi cea mai învolburată regiune maritimă din lume, spaima navigatorilor, locul cu cele mai multe naufragii de pe mapamond. La traversarea strâmtorii Drake, timp de două zile, toți cei de la bord ne-am retras în cabine unde am suferit groaznic din cauza răului de mare. Toți, mai puțin căpitanul și Aron, care, probabil absorbit de muncă, a uitat să se îmbolnăvească”, a spus Gabor.

Cele 26 de acostări și filmările pe insule, la coloniile de foci și pinguini, s-au realizat cu o barcă pneumatică Zodiac, pusă la dispoziția exclusivă a echipei de filmare prin bunăvoința căpitanului, pregătită să navigheze printre banchize și sloiuri de gheață.

„Musai să vă povestesc o întâlnire care m-a marcat: într-o dimineață geroasă, cu ceață și burniță, în lumini plumburii, apocaliptice, la doar câțiva metri de barcă s-au ridicat patru balene cu cocoașă, mamifere care ajung la 16-18 metri lungime și la o greutate de 30 tone. A fost o întâlnire transcedentală care a durat mai mult de o oră.

Curioși și prietenoși, acești monștri s-au apropiat de barcă, aproape că-i puteam atinge, mișcându-se cu mare grijă, să nu se atingă de „coaja de nucă” de pe care-i admiram tăcuți, dar tot timpul cu o mână pe declanșatorul vestei de salvare. „Gata, pân-aici ne-a fost!”, șoptea Sebi. „Ne bagă la fund și dacă nu murim înecați, murim înghețați”, mormăia Sebi de la comanda bărcii”, povestește Gabor.

„Au fost două decenii de documentare”

Conform legilor internaționale care guvernează Antarctica, nimeni nu avea voie să facă filmări cu drona fără aprobări speciale, ca atare o importantă parte din scenariu devenea irealizabil. „Ne-am milogit de căpitan, cel atotputernic asupra vasului și al echipajului, care în cele din urmă a fost de acord să ne permită filmarea cu condiția să avem o dovadă a faptului că am mai făcut asta în România și a fost în conformitate cu legile țării. Mai mult, ne-a pus la dispoziție radioul și faxul, care erau prin satelit, ca să putem comunica cu țara, pentru a primi acea dovadă.

Am sunat în miez de noapte pe vicepreședintele Academiei Române pe care, normal, l-am trezit din somn și care, buimac, abia a înțeles ce-mi trebuie. Ne-am cerut scuze, dar pentru noi filmul era mai presus de toate. Au trecut câteva ore și căpitanul a coborât din comandă fluturând hârtia…”, spune zâmbind Gabor.

Documentarul nu s-a rezumat doar la expediția Belgica. Acesta a fost realizat pe întreg traseul biografic, spiritual și geografic al savantului, pe parcursul a peste 5 ani. În afară de itinerarul Ushuaia-Insula Cobălcescu, filmat în 2014, care a durat în total 5 săptămâni, clujenii au mai filmat în Argentina, Belgia, Franța, Spania.

Au fost două decenii de documentare, mai mult de 200 de zile de filmări în etape, între 2014 și 2020, timp în care echipa a parcurs peste 45.000 km. Numărul clișeelor fotografice realizate și prelucrate depășește 1.700, între ele fiind și cele făcute de Racoviță, imagini stereoscopice, 3D pe suport de sticlă, restaurate și digitalizate.

La proiect au participat 62 de colaboratori și 29 instituții internaționale de prestigiu din 7 țări de pe trei continente.

„Pe nimeni nu interesează ca Emil Racoviță să fie așezat acolo unde îi e locul”

Membrii echipei Xantus, Gabor și Aron, au 26 de premii naționale și internaționale. Documentarul „Emil Racoviță – a ști sau a nu ști” a primit două premii „intra muros”, unul în 2022 din partea Uniunii Cineaștilor din România pentru cel mai bun film de televiziune, celălalt în 2021 din partea Academiei Române.

Din păcate, acest film nu poate fi diseminat, din cauza unor drepturi de autor neachitate. Nu poate fi pus la dispoziția centrelor culturale ale României în spațiul internațional pentru a servi la promovarea imaginii României în lume, fiind în blocaj financiar privind drepturile de autor.

„Am investit în acest documentar cam o vilă cu mașini cu tot în curte. Este, fără îndoială, cel mai amplu film documentar din istoria documentarismului românesc, cel puțin sub aspectul acoperirii geografice, cu un buget record, pe măsură. Reticența celor care ar fi putut ajuta proiectul m-a făcut să-mi asum, împreună cu Aron, producătorul, regizorul și directorul de imagine al proiectului, și cu regretatul nostru partener, Alexandru Galoș, rolul lui Sisif.

„Recent, unul dintre busturi a fost înlăturat cu soclu cu tot și dosit”

Acum, „bolovanul” stă închis într-un sertar și așteaptă pe acei parteneri cu iubire de țară, cu respect pentru adevăratele valori ale națiunii, care pot facilita prin susținerea financiară a acestui proiect finalizat cu brio „eliberarea” filmului documentar biografic dedicat memoriei lui Emil Racoviță.

Însă nimeni nu se-nghesuie să ne fie alături în acest ultim demers, în deblocarea financiară a acestui proiect cinematografic, care, iată, s-a putut totuși realiza. Este un proiect cinematografic dus la bun sfârșit, un succes profesional finalizat.

Trist, dar pe nimeni nu interesează ca Emil Racoviță să fie așezat acolo unde îi e locul, pe piedestalul personalităților care au pus România pe harta lumii. Și lucrul ăsta doare, să știți…”, conchide Xantus Gabor cu tristețe în glas.

Până nu demult, savantul explorator Emil Racoviță, unul dintre primii descoperitori ai Antarcticii, întemeietorul unei noi ramuri a științei, biospeologia, fondatorul primului Institut de speologie din lume în premieră mondială la Cluj, avea două busturi în această urbe.

Recent, unul dintre busturi a fost înlăturat cu soclu cu tot și dosit, „salvat” într-un depozit al gimnaziului care îi poartă azi numele. S-a întâmplat cu ocazia reamenajării urbanistice a centrului istoric al Clujului…

„Fără vizibilitatea culturii și științei, o țară nu există”, spunea Academicianul Emil Burzo. Dar cine mai e și ăsta?

P.S. Echipa Xantus, tată și fiu, mai are la activ o experiență nebunească: a deschis primul muzeu al cinematografiei clujene. Tot de capul ei… V-am spus doar ca să știți. Dar despre asta într-un alt articol.

“A ȘTI SAU A NU ȘTI” – EMIL RACOVIȚĂ

Cel mai amplu film documentar de lung metraj despre viața, opera și moștenirea spirituală a savantului explorator Emil Racoviță.

Un documentar realizat în 7 țări, pe 3 continente.

Regia și imaginea: dr. Aron Xantus

Scenariul, narațiunea și co-autor al imaginii: prof.univ.dr. Gabor Xantus

Vocea lui Emil Racoviță: Victor Rebengiuc

Proiect cinematografic realizat sub egida Academiei Române

Studioul producător: Xantus Film Ltd.