Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Un fost PROFESOR de matematică a oferit URSULEȚUL de pluș din copilăria BĂIATULUI său unui copil UCRAINIAN

Publicat


small brown teddy bear

Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) a povestit pe pagina de Facebook despre cum un român a întâmpinat copiii ucrainieni cu jucării la graniță.

„Ținea un ursuleț strâns în brațe și se uita la copiii orfani care ajunseseră în vama Isaccea. A împărțit toate jucăriile pe care le-a adus și, acum, urma să dea acest ursuleț.
Era ultimul obiect din tot ce a strâns să aducă micuților ucraineni care sosiseră în România.
Ursulețul voia să îl dea unui băiat”, spune M.A.I.
May be an image of 1 person, standing and outdoors
Potrivit acestora, jucăria a fost a băiatului său, care acum are 30 de ani. Valoarea emoțională nu l-ar fi lăsat să dea ursulețul mai departe, dar de data aceasta a simțit să facă ceva diferit.
„De jucăria asta nu m-aș fi despărțit niciodată, pentru că e ca și cum mă despart de copilăria băiatului meu. Dar, acum vreau să o dau unui copil. Știu că o să-i poarte noroc și va avea o copilărie cel puțin la fel de frumoasă ca a fiului meu”, a spus bărbatul.
Cei de la M.A.I. au discutat cu acesta după ce a dăruit ursulețul.
„Chipul poate îmi zâmbește, dar inima să știți că îmi plânge. Plec la București acum. Sigur ne mai vedem pe aici”, a precizat el.
Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a fost profesor de matematică și crede că România e cea mai frumoasă țară.
„El este Dan, românul care a făcut atât cât a putut el pentru a vedea un copil suferind cum zâmbește.
El este Dan și, ca el, au fost foarte mulți români care au arătat în aceste zile că suntem un popor frumos”, a spus M.A.I., după care a mulțumit voluntarilor pentru implicare.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate