ACTUALITATE
FOTO Country Club unic în Europa de Est, dezvoltat la Jucu. Investiția se ridică la 6 milioane de euro

Felinvest S.A., dezvoltatorul Cluj Business Campus (CBC), anunță demararea unui nou proiect, care aduce un concept unic în România și Europa de Est: Wild Hills, un country club cu o componentă de incubator de afaceri, un loc de unde se poate lucra sau în care se poate petrece o zi deosebită alături de colegi sau de familie, la mai puțin de 30 de minute de Cluj-Napoca, în localitatea Jucu.
Country club-ul se va întinde pe un teren de 190.000 de mp, suprafața construită va fi de 8.000 de mp, iar valoarea investiției se ridică la cifra de 6 milioane de euro.
Proiectul Wild Hills va fi finalizat în primăvara anului 2023 și a fost gândit în jurul unor clădiri cu valoare istorică – grajdurile austro-ungare ale fostei herghelii din Jucu – unde dezvoltatorul își asumă să păstreze activitatea cabalină și agricolă desfășurată în prezent acolo. Proiectul pune accent pe întoarcerea la natură și pe zonele dedicate activităților în aer liber, pentru a crea un mediu sănătos, care stimulează creativitatea.
Complexul Wild Hills, situat la 25 de km de Cluj-Napoca, va oferi o varietate de facilități și experiențe, atât pe partea de business, cât și pentru petrecerea timpului liber: fermă, birouri, restaurant, sală de conferințe, spații de cazare, parc de wakeboarding și parc de aventură, călărie, trasee de mountain bike, de alergare și de trail-walking, zonă de concerte și evenimente pe malul lacului, zone dedicate pentru copii și tabere, minigolf și o întreagă serie de evenimente dedicate reunirii antreprenorilor din ecosistemul de afaceri transilvănean.
Incubator de afaceri cu 30 de startup-uri
“La începutul pandemiei, am petrecut nenumărate zile în conversații cu experți la nivel mondial pentru a încerca să înțeleg unde se va reașeza piața de birouri post pandemie. Am ajuns la concluzia că cererea va exista pentru spațiile de birouri care oferă mai mult decât clădiri, cele care creează comunități, experiențe, oferă flexibilitate, productivitate, creativitate, sănătate. Noi făceam asta deja, la Cluj Business Campus, așa că am decis să mergem mai departe și să oferim o serie și mai variată de experiențe și facilități prin următorul campus”, transmite Vlad Buzoianu, CEO Cluj Business Campus.
Incubatorul de afaceri din cadrul Wild Hills, denumit Techville by CBC, va găzdui 30 de startup-uri din domeniul tehnologiei. Acesta este creat în parteneriat cu Asociația With Us, în jurul acceleratorului Risky Business, care are sediul la Cluj Business Campus. Membrii asociației vor mentora și chiar finanța startup-urile din incubatorul de la Jucu.
La pitch-urile organizate aici vor avea acces nu doar companiile din Cluj Business Campus, ci întreaga comunitate de business din Cluj-Napoca care urmărește să investească în afaceri aflate la început de drum. Incubatorul va deservi comunitatea de startup-uri din Transilvania și România, dar își propune să atragă și startup-uri din Europa, în tabere de inovare.
Pachet full-service
Înțelegând modelul hibrid de muncă spre care se îndreaptă multe companii și punând în aplicare conceptul “work-life blending” pe care l-a adus în România, echipa Felinvest a creat o punte de legătură între cele două locații pe care le-a dezvoltat: CBC și Wild Hills, iar companiile care vor închiria un birou la oricare dintre cele două campusuri vor putea opta pentru un pachet care le va oferi acces la birouri “full-service” în ambele locații.
“Vor exista două locații pe care poți folosi cu “abonamentul tău” prin care închiriezi spații de birouri la noi: una în mijlocul orașului Cluj-Napoca, pentru momentele în care trebuie să fii productiv și conectat, iar alta în mijlocul naturii, la Jucu, pentru momentele în care faci sprinturi de inovație, în care trebuie să fii creativ sau ai o vizită de la un investitor pe care vrei să îl impresionezi cu adevărat”, explică Vlad Buzoianu.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
O familie de clujeni în slujba semenilor. Tatăl este pompier, iar fiul polițist. Ioan și Ionuț, un exemplu de curaj

Ioan, Sanda și Ionuț Aștelean. O familie împlinită, asta și pentru că tată și fiu, au ales să se pună în slujba oamenilor.
Chiar dacă poartă o uniformă diferită de tatăl său, Ionuț a fost sprijinit de părinți să își urmeze drumul în viață.
O familie de clujeni în slujba semenilor
Acum doi ani, Ioan Aștelean, care este pompier, și-a văzut visul devenind realitate. Fiul său, Ionuț, avea să urmeze o meserie în slujba patriei. „Vă rog să mă credeți, iubesc enorm uniforma! Am vrut să am o astfel de amintire alături de fiul meu, să fim amândoi în uniformă la festivitate. A fost o ocazie unică”, spune cu emoție pompierul de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca, despre poza pe care colegii săi de la IGSU au publicat-o pe Facebook, cu ocazia Zilei Poliției Române.
De-a lungul carierei sale, „Nelu”, cum îl alintă colegii din tură, a trecut prin încercări ce i-au testat cu adevărat limitele. A fost acolo la fiecare accident rutier major, a luptat cu incendii devastatoare, uneori până la ultima picătură de energie. Nu a lăsat niciodată vreo provocare să-l doboare. A făcut parte din echipa de pompieri români trimisă în misiunea dificilă din Grecia și, ca alpinist de intervenție, îl găsești anual, coborând în rapel cu tricolorul pe clădirea Cercului Militar din Cluj-Napoca, de Ziua Națională. Fiecare realizare îl împlinește, dar nimic nu îl face mai mândru decât succesul fiului său.
„Ca părinte, trebuie să îți susții copilul necondiționat. Întotdeauna i-am spus: ‘Dragu’ tatii, tu alegi ce vrei, iar noi vom fi mereu lângă tine. Orice ai alege, noi suntem mândri de tine.’”
”Cine știe, poate copilul meu va lucra la Jandarmerie”
După absolvirea liceului, Ionuț a decis să urmeze o carieră în serviciul comunității și s-a înscris la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Încă din copilărie, visa la o astfel de profesie, fiind mereu cel care intervenea pentru a aduce armonie, atunci când prietenii se certau. Aceste momente din trecut reflectă valorile care îl definesc și astăzi: cinstea, corectitudinea și empatia.
„Școala de poliție m-a format ca profesionist și m-a ajutat să mă dezvolt ca om. Mi-a dat încredere în mine și m-a învățat cum să stabilesc conexiuni mai ușor cu cei din jur. Prima mea repartiție a fost chiar la Cluj-Napoca, unde am fost primit cu brațele deschise de întreaga echipă. Cred că un polițist bun trebuie să fie mai mult decât un profesionist, trebuie să fie corect, empatic și să cunoască legea, astfel încât să știe cum să reacționeze în orice situație. Când voi avea un copil, cine știe, poate va alege o carieră la Jandarmerie…așa vom fi reprezentați și acolo,” a spuns Ionuț, zâmbind.
Colegii de la IGSU le-am mulțumit, de Ziua Poliției Române, celor doi, pentru exemplul de curaj, perseverență, determinare și iubire de semeni! ”Suntem recunoscători pentru tot ceea ce faceți zi de zi și pentru inspirația pe care o aduceți celor din jur”, au transmis reprezentanții IGSU.

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar, joi, pe câteva străzi din Florești și o stradă din municipiul Cluj-Napoca.
„Pentru relocarea unei conducte de gaz, solicitată de autoritățile locale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, joi, 27 martie a.c., între orele 09.00 și 19.00, pe următoarele străzi din localitatea Florești: Valea Gârbăului, Răzoare, Vălean Mărgineanu, Crizantemelor, Traian, Avram Iancu (între nr. 486-504) și strada Colinei din municipiul Cluj-Napoca.
Se OPREȘTE gazul temporar, joi, în Florești și Cluj-Napoca. Vezi străzile afectate
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări”, se arată în comunicatul companiei.
EVENIMENT
Sabău („U” Cluj), după ce și-a prelungit contractul: Cred că acest club are nevoie de CONTINUITATE

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a semnat prelungirea contractului până în vara anului 2027. Inițial, Sabău avea de gând să renunțe. Tehnicianul a dezvăluit care au fost motivele care l-au făcut să se răzgândească.
Sabău a ales, în cele din urmă, să îi ofere continuitate clubului pe care l-a adus pentru prima oară în istoria sa în play-off. În plus, antrenorul a fost făcut să se răzgândească de anumiți elevi ai săi.
Sabău („U” Cluj), după ce și-a prelungit contractul: Cred că acest club are nevoie de CONTINUITATE
„Am semnat pentru că mi-am dorit să am continuitate. Alături de fani, de jucători, de conducere, de sponsori am avut un an deosebit. Am considerat că e normal să rămân, chiar dacă am fost tentat să renunț.
Până la urmă, a fost o muncă făcută bine și cred că acest club are nevoie de continuitate. Am vrut să îi răsplătesc pe cei care m-au susținut foarte mult până acum.
M-au încurajat și jucătorii să semnez acest contract. Sigur, în general jucătorii care joacă (n.r.- râde). Am lucrat bine și am început să ne cunoaștem foarte bine. Ne dorim să continuăm ce am făcut până în acest moment”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, conform sport.ro.
CULTURA
VIDEO. O echipă de specialiști de la UTCN a scanat 3D artefacte romane pentru un muzeu din Portugalia

Mai multe artefacte romane au fost scanate 3D de specialiștii Universității Tehnice din Cluj-Napoca – UTCN.
Specialiștii de la Departamentul de Ingineria Proiectării și Robotică – IIRMP s-au deplasat pentru asta la Beja, în Portugalia.
O echipă de specialiști de la UTCN a scanat 3D artefacte romane pentru un muzeu din Portugalia
Artefactele romane se află la muzeul Rainha Dona Leonor din Beja. Orașul portughez, arată reprezentanții UTCN, era cunoscut în perioada romană sub numele de Pax Julia. Mai mult, Beja a fost un important centru administrativ și comercial în provincia Lusitania, fiind și capitala regiunii administrative Conventus Pacensis.
”Acum, colegii noștri contribuie la digitizarea patrimoniului cultural din expoziția Nucleo Visigotico, păstrând astfel vie istoria acestor locuri”, au transmis reprezentanții UTCN.