Connect with us

CULTURA

FOTO. Corul „Madrigal – Marin Constantin”, în turneul de Paște „Săptămâna Patimilor” la Cluj-Napoca

Publicat


saptamana patimilor corul madrigal cantus mundi

Corul Național de Cameră ”Madrigal – Marin Constantin” organizează turneul de Paște ”Săptămâna Patimilor” în mai multe orașe din țară, printre care și Cluj-Napoca.  

Spectacolele dirijate de Anna Ungureanu, dirijor principal, și Cezar Verlan, dirijor second, vor avea loc în 8 și 9 aprilie, de la ora 19 la Teatrul Maghiar de Stat.

Bilete sunt disponibile pe platforma Bilete.ro.

De la agonie la extaz

corul madrigal dirijor cezar verlan

„Spectacolul Extraordinar «Săptămâna Patimilor» prezintăspectatorilor o retrospectivă a ultimei săptămâni din viața lui Isus. De la bucurie și viață, la agonie și apoi la extaz, de la lumină, la întuneric și iar la lumină, spectacolul introduce publicul într-o avalanșă de emoții.

Așteptăm la eveniment 8.000 de persoane din toată țara și ne bucurăm, din nou, că putem fi prezenți cu Madrigalul în locuri în care nu am mai ajuns de mult timp”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și regizorul spectacolului.

Programul spectacolului

Structurat ca o propunere de introspecție și de redescoperire prin sunet a înțelesurilor universale ale Săptămânii  Mari, repertoriul Corului Madrigal invită publicul să întâmpine Paștele cu o serie de 13 compoziții de factură spirituală, românești și universale.

În program se regăsesc lucrări semnate de Anton Pann, Gheorghe Cucu, Gheorghe Danga, precum și deWolfgang Amadeus Mozart, Krzystof Penderecki sau Christopher Tin.

Spectacolul este completat prin scenografie și imagine, dar și prin texte sacre din Evangheliile Noului Testament, aduse pe scenă de Corneliu și Pavel Ulici.

Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, scenografia aparține lui Vladimir Turturica, designul de lumini este creat de Alin Popa, iar regia de sunet este coordonată de Gabriel Scîrlet.

Turneul de Paște se înscrie în programul aniversar „MADRIGAL 60”, care include o serie amplă de peste 30 de evenimente speciale, ce se vor desfășura pe tot parcursul anului 2023. Programul marchează 60 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în muzică și diplomație prin cultură pentru Corul Madrigal, devenit un simbol al constanței artistice naționale, dar și al relevanței culturale și de imagine a României în lume.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate