EDUCATIE
FOTO. Conf. dr. Alexandra Mureșan, de la USAMV Cluj, primul Diplomat ECEIM din România în Medicina internă a cailor

Premieră pentru medicina veterinară din România. Conf. dr. Alexandra Mureșan, specialist din cadrul Facultății de Medicină Veterinară a de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, a obținut a titulatura de Diplomat al Colegiului European de Medicină Internă Ecvină – ECEIM – European College of Equine Internal Medicine.
De altfel, ea a fondat, împreună cu colegi din mai multe țări, o echipă de cercetare care deschide drumuri în domeniul hepatologiei virale.
USAMV Cluj are primul Diplomat ECEIM din România în Medicina internă a cailor
Pentru a obține acest titlu, conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan a promovat examenele de certificare ale ECEIM și a devenit specialist EBVS (European Board of Veterinary Specialisation) în Medicina internă a ecvinelor (EBVS Specialist in Equine Internal Medicine), cu competențe în diagnosticul clinic, imagistic și de laborator a unei vaste palete de patologii, cum ar fi cardiologie, neurologie, endocrinologie, neonatologie sau boli infecțioase.
Diploma de specialist recunoscută la nivel european a fost obținută de către conf. dr. Alexandra Mureșan în urma completării unui program de rezidențiat la VetMed Uni Viena, Austria, cu stagii în Nottingham, Marea Britanie, Koret Veterinary School, Israel, Vetsuisse Berna, Elveția, a îndeplinirii unor credențiale obligatorii legate de activitatea de cercetare, publicare și diseminare, precum și în urma unor examene riguroase.
”Mi-am îndeplinit visul de a aduce tot ce mi-a lipsit în studenție aproape de studenții mei”
Conf. dr. Mureșan este pasionată de bolile infecțioase, în special patologia virală hepatică, și conduce o echipă de cercetare în domeniul medicinei măgarilor.
”Am învățat enorm de la oameni al căror nume îl citeam cu admirație prin jurnale și manuale de căpătâi, am căpătat o viziune holistică asupra ceea ce înseamnă medicina și cercetarea în domeniul Internelor. Am învățat ce înseamnă un mânz prematur care trebuie resuscitat, responsabilitatea unui pacient de sute de mii de euro cu pneumonie… Și aceeași responsabilite față de viața unui măgăruș salvat din adăpost care suferă de malnutriție.
Am consultat boli pe care poate le voi vedea o dată în viață și am fondat împreună cu colegi din mai multe țări o echipă de cercetare care deschide drumuri în domeniul hepatologiei virale. Mi-am îndeplinit visul de a aduce tot ce mi-a lipsit acum 20 de ani în studenție aproape de studenții mei de acum, care sunt de fapt obiectivul meu principal. Ei pot fi expuși unei gândiri europene, care se încadrează în standardele înalte la nivel mondial, pot beneficia de experiența căpătată, de rețeaua de cercetare și clinica pe care am construit-o în întreaga Europă. Mă bucur să pot să împărtășesc cu ei protocoale moderne, gândirea clinică bazată pe dovezi, să îi atrag în cercetare, deși uneori ea înseamnă să ne tăvălim prin noroaie în munți cu măgarii. Îi susțin în a accesa programe de schimb de experiență și vreau să-i ghidez în viitoarea lor carieră, care poate merge mai departe de diploma de doctor medic veterinar.
Medicina cailor în România este încă la început, dar a evoluat rapid în ultimii ani și va continua să o facă prin specialiștii formați și la Cluj-Napoca, alături de tehnica și aparaturile moderne. Pe termen lung, sper să pot acredita un Centru de rezidențiat ECEIM în facultatea noastră, pentru a da o șansă la noi acasă celor care doresc să pășească pe o poteca încă puțin bătută”, a declarat conf. dr. Alexandra Nicoleta Mureșan.
Titluri în premieră pentru Europa de Est la USAMV Cluj
La USMV Cluj, alte șase cadre didactice au obținut anterior titulatura de Diplomat.
”Facultatea noastră investește permanent în perfecționarea cadrele didactice prin această formă de pregătire postuniversitară, de excelență profesională. Dezvoltarea facultății se bazează în primul rând pe perfecționarea internațională a cadrelor și dezvoltarea bazei materiale, proces care s-a dezvoltat vizibil în ultimii 10 ani. La ora actuală, facultatea se mândrește cu existența a trei centre internaționale de pregătire a rezidenților europeni și americani, șapte diplomați internaționali și 16 rezidenți în pregătire. Mai menționăm că unii colegi deveniți diplomați europeni au obținut titlurile în premieră pentru Europa de Est, un motiv în plus pentru noi să punem accentul pe excelență în educație”, a declarat prof. dr. Nicodim Fiț, decanul Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca.
Astfel, la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca activează încă șase specialiști care au obținut anterior titulatura de Diplomat:
- Prof. Dr. Andrei Daniel Mihalca, Diplomat European College of Zoological Medicine (din 2014), în prezent și președinte al colegiului;
- Conf. Dr. Marian Aurel Taulescu, Diplomat European College of Veterinary Pathologists (din 2018);
- Prof. Dr. Alexandru-Flaviu Tăbăran, Diplomat American College of Veterinary Pathologists (din 2018);
- Conf. Dr. Andras-Laszlo Nagy, Diplomat American Board of Veterinary Toxicology (din 2021);
- Asist. Dr. Corina-Gina Toma, Diplomat European College of Veterinary Pathologists (din 2023);
- Conf. dr. Constantin Cerbu, Diplomat European College of Veterinary Public Health, subspecialitatea Population Medicine (din 2024).
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ADMINISTRAȚIE
Emil Boc anunță scoaterea la licitație a reabilitării drumului Sfântul Ioan. Investiția este de 20 de milioane de euro

Drumul de la Sfântul Ioan va fi reabilitat și modernizat, a anunțat, luni, primarul Emil Boc, care a precizat că lucrarea va fi scoasă la licitație.
Se vor amenaja inclusiv trotuare și piste de biciclete.
Emil Boc, anunță scoaterea la licitație a reabilitării drumului Sfântul Ioan
Reabilitarea drumului a Sfântul Ioan, care are 5,3 kilometri, este o investiție de 20 de milioane de euro. Drumul va fi reabilitat până la intersecția cu strada Făgetului. “Vrem să sextindem rețeaua de piste de biciclete, de pe Observator, pe Calea Turzii, Făget și Sfântul Ioan, și de a spori confortul acelor care lociuesc în zonă”, a spus Emil Boc.
Acesta a mai anunțat că termenul de depunere a ofertelor este 28 aprilie. Lucrările vor dura 12 luni, după adjudecarea licitației, cu eventuale prelungiri în cazul în care nu se va putea lucra pe perioada iernii.
ADMINISTRAȚIE
Boc: Se interzice fumatul în stațiile de transport în comun, în parcuri și bazele sportive din Cluj-Napoca.”Fumatul pasiv ucide”

Primăria Cluj-Napoca pregătește interzicerea fumatului în stațiile de transport public, în parcuri și în bazele sportive care aparțin municipalității, proiect care se află în dezbatere publică și care va intra în vigoare din luna septembrie. Și țigările electronice sunt asimilate tutunului, a spus primarul Emil Boc.
”A fost pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre de Consiliu Local de interzicere a fumatului în stațiile de transport în comun, în parcurile publice și în bazele sportive aflate în proprietatea municipalității.
Atât în parcurile publice, cât și în bazele sportive, Primăria Cluj-Napoca va amenaja zone speciale în care se va putea fuma și le vom semnaliza corespunzător”, a spus, luni, Emil Boc.
În termen de 90 de zile de la data adoptării de către Consiliul Local vor fi amenajate și semnalizate locurile speciale în care se permite fumatul în parcuri și baze sportive.
De asemenea, în aceste zone se va amplasa textul ”Fumatul interzis”.
Care sunt amenzile
”Cei care nu vor respecta aceste prevederi care vizează interdicția fumatului vor primi o amendă cuprinsă între 100 și 500 de lei, aplicată de Poliția Locală.
HCL va intra în vigoare la 3 luni de la adoptare, astfel încât oamenii să fie informați și pentru a avea timp de amenajarea locurilor speciale de fumat.
Așadar, în toate stațiile de transport publice, parcurile și bazele sportive se va interzice fumatul, cu excepția locurilor special amenajate pentru fumat”, a precizat Emil Boc.
Acesta a explicat că Primăria Cluj-Napoca promovează acest proiect în condițiile în care nu există un nivel sigur de expunere la tutun, nici măcar în aer liber.
Fumatul pasiv ucide
”Fumatul pasiv ucide, afectează inimi, plămâni și nu numai pe cele ale fumătorilor, ci și pe cele ale nefumătorilor. Și nefumătorii pot avea probleme de sănătate, crescând riscul de boli respiratorii, inclusiv cancer.
Este dreptul fiecărui copil de a respira aer curat în parc și baze sportive, este dreptul fiecărui călător să aștepte în stații fără să inhaleze fum toxic.
Stațiile de transport în comun nu sunt camere de fumat în aer liber, bazele sportive sunt pentru sănătate nu pentru riscuri la adresa sănătății”, a menționat primarul Clujului, care a adăugat că speră că și bazele sportive private să adopte această prevedere.
Fumat interzis la festivaluri
Emil Boc a menționat că a discutat cu organizatorii de evenimente astfel că de anul viitor se vor crea zone speciale de fumat în cadrul festivalurilor care au loc în oraș, cum ar fi Untold, Zilele Clujului, TIFF sau Jazz in The Park.
”Noi, la Cluj-Napoca, avem datoria să fim în avangarda sănătății publice și să protejăm vieți”, a conchis edilul.
În ceea ce privește calendarul stabilit, Emil Boc a arătat că proiectul va sta în dezbatere publică 30 de zile, pe parcursul lunii aprilie, în luna mai va intra spre aprobare în Consiliul Local și va intra în vigoare în luna septembrie.
EDUCATIE
Aproape 40 de elevi, înscriși în proiectul de pregătire gratuită pentru Bacalaureat al Primăriei Cluj-Napoca

Aproape 40 de elevi s-au înscris în proiectul de pregătire gratuită pentru Bacalaureat lansat de Primăria Cluj-Napoca, a anunțat primarul Emil Boc, care a precizat că sunt deja 10 profesori voluntari care vor preda elevilor la limba română, matematică, istorie, biologie, chimie, discipline fundamentale la acest examen.
”E un proiect inovativ, pilot, în parteneriat cu Fundația Beard Brothers și care pornește de la o necesitate dată de o pregătire mai bună a elevilor pentru examenul de Bacalaureat.
În Cluj-Napoca, educația rămâne prioritatea zero, iar Primăria pune la dispoziție atât spațiu, iar în colaborare cu școlile și Fundația, și voluntari care să asigure orele de pregătire pentru elevi.
Un număr de 37 de elevi s-au înscriși deja, cursurile urmând să înceapă în luna aprilie și vor dura până la sfârșitul lunii iunie.
Avem deja 10 profesori înscriși ca voluntari în proiect, care vor pregăti elevi la linba română, matematică, istorie, biologie, chimie, care sunt discipline fundamentale la Bacalaureat, astfekl încât elevii să obțină cele mai bune rezultate la examen.
Dacă acest proiect va fi un succes, anul viitor îl vom extinde la o scară mai mare, cu implicarea ISJ Cluj și altor entități educaționale”, a spus, luni, Boc.
EVENIMENT
Petiție lansată de la Cluj: ”Elena Lasconi, retrage-te”. De ce i se cere să nu mai candideze la alegerile prezidențiale

Se cere retragerea din cursa pentru alegerile prezidențiale a liderei USR, Elena Lasconi, printr-o petiție online lansată de la Cluj.
Este vorba de o campanie inițiată de Dumitru Cornel Vîlcu, cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai prin care I se cere Elenei Lasconi să se retragă pe motiv că nu are nicio șansă să ajungă, din nou, în turul 2 al alegerilor prezidențiale.
Petiție lansată de la Cluj: ”Elena Lasconi, retrage-te”
Peste 70 de semnături a adunat în câteva ore petiția lansată la Cluj. Cei care au semnat-o arată, astfel, că nu o vor vota pe Elena Lasconi, lidera USR.
De ce se cere retragerea Elenei Lasconi din alegeri
“Stimată doamnă Lasconi, se pare că argumentele de bun-simţ nu sunt de ajuns pentru a vă determina să luaţi decizia cea mai firească şi totodată cea mai aşteptată (în rândul societăţii civile autentic pro-europene): să vă retrageţi dintr-o cursă prezidenţială în care, literalmente, nu aveţi nicio şansă de accedere în turul 2.
În consecinţă noi, semnatarii acestei petiţii, vă vom oferi o cifră brută: vă spunem, unul câte unul, cu nume şi prenume, că NU veţi avea votul nostru în aceste alegeri. Nu doar atât: considerăm că încăpăţânarea Dvs. şi a formaţiunii politice pe care o conduceţi ne trădează direct interesele şi se adaugă – inutil şi perdant inclusiv pentru USR – la pericolele importante care pândesc România, în întregul ei, în aceste momente dificile ale istoriei regionale. Acum e mai puţin ca oricând timpul pentru ambiţii personale şi iluzii / mitologii de partid”, se arată în petiție.
Inițiatorii petiției spun că Nicușor Dan are mai multe șanse
Inițiatorul petiției, arată că Nicușor Dan are mai multe șanse în alegeri, conform sondajelor de opinie. Astfel, petiția continuă.
“De ce este important? Chiar şi după eliminarea din joc a trişorului Călin Georgescu, oferta electorală pentru mai 2025 e tristă şi îngrijorătoare. Doar două personalităţi ar putea, eventual şi într-o oarecare măsură, suscita prezenţa şi votul autentic pro-european: Nicuşor Dan şi dumneavoastră, în această ordine şi la o diferenţă semnificativă în ce priveşte şansele de reuşită. USR, care nu ar exista astăzi fără efortul fondator al domnului Dan, a reprezentat, an de an, în măsură tot mai mică interesele şi chiar speranţele electoratului pe care, la început, aţi declarat a-l reprezenta. De data aceasta, simpla dumneavoastră participare la cursa electorală merge de-a dreptul în contra intereselor pomenite. Este întristător să constatăm numărul important al votanţilor unor partide (PNL, PSD, UDMR etc.) cărora nu le-am putea vreodată acorda încredere, şi cu atât mai mult/ mai grav să contemplăm ascensiunea extremei drepte în România.
Însă este una să te lupţi cu inamici de-demult cunoscuţi şi cu totul altceva ca un aşa-zis prieten să facă, indiferent dacă din pură naivitate sau din interese obscure, jocul indivizilor şi formaţiunilor politice mai-sus-pomenite. Cifrele nu mint. Sondajele nu pot fi luate în considerare doar când sunt bune, şi ignorate când prevestesc o catastrofă. De aceea ne-am gândit ca, prin semnarea acestei petiţii, să vă oferim o cifră nu estimativă, ci exactă, clară: NOI NU VĂ VOM VOTA. Vă cerem, tocmai în calitate de lider al USR, să vă retrageţi”.