Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Clujean vândut de propriul tată în Spania când era copil. Viața bate telenovela. Concubina lui îi este verișoară primară

Publicat


clujean

Clujeanul Simson Rostaș a avut o copilărie grea și nici acum, la 30 de ani, nu poate spune că viața este roz. Totuși, are 6 copii, care sunt lumina ochilor săi, și cărora se străduiește să le ofere un trai mai bun și condiții decente. El speră să se finalizeze căsuța nouă din cărămidă, aflată în construcție în comuna Călățele și să se poată muta cât mai repede. 

Simson a povestit pentru Cluj24 că s-a născut în Huedin, iar tatăl său a plecat în Spania, iar ca să facă un ban, a vorbit cu o rudă să-i facă acte false propriului copil pe care l-a dus cu el și l-a vândut unor țigani spanioli.

”Au făcut acte pe numele unui văr de-al meu, Rostaș Malin, și m-a dus taică-meu în Spania când eram de vreo 4-5 ani și m-a pus la cerșit. Cred că aveam vreo 7 ani când m-a vândut unor țigani spanioli, pe dolari sau mărci, nu știu.

Nu știu nici pe câți bani a primit pe mine. Dar nu am stat mult, cam o lună, la ei și am fugit. Am fost luat de o călugăriță, Pepa Garcia Arevalo, la un centru de minori din orașul Granada unde am stat până la 18 ani.

I-am povestit tot ce mi s-a întâmplat și ea și Dumnezeu a avut grijă de mine. Acolo am fost la școală, am învățat spaniolă perfect, mai bine ca românește”, a spus Simson.

După ce a împlinit 18 ani, acesta a trebuit să se întoarcă în România să își facă acte pe numele său, pentru că purta numele vărului.

”Pepa m-a întrebat dacă chiar așa mă cheamă, Simson, că ăsta e nume din desene animate”, și-a mai amintit tânărul.

Tatăl i-a vândut și casa

Simson a fost ajutat de călugărița din Spania care a vândut un teren și i-a trimis bani să își facă o căsuță, iar s-a stabilit în comuna Săcuieu, de unde era mama sa și unde a dat peste tatăl său. Acesta s-a făcut că uită gestul din copilărie când l-a vândut și s-a pus bine cu el, având, însă, alte gânduri necurate.

Pentru că nu uitase limba română și vorbea doar spaniolă, Simson a fost înșelat de tată care i-a vândut căsuța construită cu vreo 2000 de euro, deși costa mult mai mult, și l-a lăsat pe drumuri.

”Eu am avut încredere în taică-meu că vrea să îmi facă bine, că s-a schimbat, că nu mai este cum a fost, dar m-am înșelat. Eu nu vorbeam română cu el, ci spaniolă. După ce m-a vândut când eram copil, mi-a vândut și casa. Crescând între spanioli, am crezut că toți îs ca ei, oameni cinstiți, și nu am crezut că propriul meu tată poate să îmi facă așa ceva”, a mai spus bărbatul.

Rămas fără casă, a locuit ba la o mătușă din comuna Călățele, ba la sora lui, până a întâlnit-o pe Diana, actuala concubină cu care trăiește și cu care are 6 copii, cu vârste cuprinse între 2 și 7 ani – 5 băieți și o fată.

Și-a construit o colibă în Călățele

”Mi-era rușine să stau pe la casele altora, așa că m-am pus dator să îmi iau un cal și o căruță și dormeam pe unde apucam. Apoi, cu mâinile mele, în urmă cu vreo trei ani, mi-am făcut cum am putut o colibuță în Călățele, unde locuiesc cu Diana și cu copiii care au început să vină. Am stat cum am putut, nimeni nu mi-a dat un lemn, a fost foarte greu”, a arătat Simson Rostaș.

Acesta lucrează cu ziua pe la oamenii din sat, sparge lemne, ajută la gater, trăind de pe o zi pe alta pentru a pune ceva pe masa copiior. A primit și câte 100 de lei, sau mâncare, depinde.

Concubina, verișoară primară

Telenovela lui Simson nu se oprește, însă, aici. Bărbatul și-a dat seama că Diana, concubina cu care trăiește și cu care are cei 6 copii, îi este verișoară primară, aceasta fiind fiica surorii tatălui său.

”Nu am știut că îmi e verișoară, dacă știam nu o luam. Am aflat după ce mi-au spus câțiva prieteni din Călățele, că e fata mătușii mele, sora lui taică-meu.

Când am aflat aveam deja copii cu ea, era prea târziu și am rămas împreună. Nici ea nu a știut, nu își cunoștea toate neamurile, nu știa că are un văr în Spania”, a menționat acesta.

Căsuță nouă pentru familia Rostaș

În urma implicării Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj, s-a demarat la începutul lunii februarie acțiunea de construire a unei căsuțe din cărămidă pentru familia Rostaș care va fi gata la începutul săptămânii viitoare, urmând apoi dotarea acesteia cu mobilier și cele trebuincioase unei gospodării.

După ce se muta în căsuța nouă, iar copiii nu vor mai suferi de frig și vor avea, cât de cât, condiții mai decente de locuire, Simson va încerca să își caute de lucru la o firmă spaniolă din Cluj, pentru că vorbește fluent limba. Ar vrea să urmeze un curs de calificare, iar dacă nu va reuși, îl bate gândul să se întoarcă și să își caute de lucru în Spania.

”Îmi place să lucrez, nu mă dau în lături de la muncă. Nu cerșesc, nu fur. Mi-ar plăcea să găsesc ceva de lucru să-mi întrețin familia”, a conchis Simson Rostaș.

Clujenii care vor să ajute la finalizarea construirii căsuței pot dona bani în contul RO85BTRLRONCRT0504528301, deschis pe numele Tomoiagă Ioana Maria Nicoleta.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate