ADMINISTRAȚIE
FOTO. Ce s-a rezolvat în urma întâlnirii dintre Emil Boc și clujenii din Mănăștur. Primarul prezintă „intervențiile imediate”
Primarul Emil Boc a făcut un raport în urma întâlnirii cu cetățenii din cartierul Mănăștur. Iar așa cum arată acesta, o parte dintre problemele ridicate de clujeni au fost deja rezolvate.
Emil Boc a reluat în acest an întâlnirile față în față cu clujenii din cartierele orașului. Prima a avut loc în Mănăștur, iar Primăria a avut câteva intervenții imediate, la cererea clujenilor.
Ce s-a rezolvat în urma întâlnirii dintre Emil Boc și clujenii din Mănăștur. Primarul prezintă „intervențiile imediate”
La mijlocul lunii iulie Emil Boc, alături de colegii din Primăria Cluj-Napoca au avut o întâlnire cu cetățenii din cartierul Mănăștur la cinematograful Dacia.
„În urma întâlnirii Primăria, prin departamentele responsabile, a analizat sesizările, a acționat în teren acolo unde a fost posibilă intervenția imediată și a inițiat procedurile necesare în cazurile mai complexe”, a ăprecizat Emil Boc.
Acesta a prezentat punctual sesizările rezolvate, astfel:
- au fost amplasate bănci suplimentare și coșuri de gunoi suplimentare – spre exemplu în zona Calea Florești nr. 1;
- s-a intervenit pentru tunderea ierbii în zonele semnalate și s-au toaletat copaci;
- s-au salubrizat spațiile din jurul blocurilor și s-a intervenit la curățarea rigolelor unde au fost semnalate probleme – spre exemplu, Primăverii nr. 8;
- la pasajul Primăverii a fost crescută frecvența intervențiilor pentru asigurarea salubrizării;
- s-a realizat o acțiune suplimentară de dezinsecție și tratament fitosanitar.
Mai sunt sesizări în curs de rezolvare
Emil Boc a mai precizat că alte probleme ridicate de clujenii care au participat la întâlnirea din cartierul Mănăștur vor fi rezolvate.
Sesizări în curs de rezolvare:
- lipsa unui foișor pentru umbră în zona meselor de șah și table – Mehedinți 18-20; au fost luate măsurătorile, iar foișorul este în proces de confecționare;
- plantări de arbori în zonele semnalate de cetățeni vor fi realizate în sezonul de toamnă; – a fost realizată inventarierea și urmează plantarea a 20 de arbori în perioada optimă de plantare;
- avem în analiză solicitarea cetățenilor de a amplasa de camere de supraveghere în variate spații publice din cartier;
- un punct gospodăresc tip „țarc” va fi amplasat pe Calea Florești nr. 58; 2 puncte gospodărești sunt propuse pentru realizare în cadrul unui proiect finanțat din PNRR.
Emil Boc: Încurajez clujenii să utilizeze aplicația MyCluj
„Așa cum am discutat cu clujenii la întâlnirea din cartier, există probleme sistemice cu care ne confruntăm, majoritatea tipice orașelor precum Cluj-Napoca – spre exemplu: necesitatea de a crește numărul de locuri de parcare, de a extinde spațiile dedicate animalelor de companie, situația inscripțiilor tip graffiti ș.a.
Pentru abordarea acestor tipuri de probleme, Primăria are în derulare mai multe programe multianuale, precum demolarea garajelor, programe de investiții prin PNRR, crearea de locuri de parcare în spații precum cele tip Park & Ride, colaborări cu Poliția municipiului și alte instituții abilitate.
Doar împreună, prin colaborare, putem dezvolta cartierele și orașul nostru.
Încurajez clujenii să utilizeze aplicația MyCluj sau emailul registraturii Primăriei Cluj-Napoca pentru a transmite sesizările și propunerile lor”, a mai transmis Emil Boc.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger









