EVENIMENT
FOTO. Căprior salvat dintr-o ”capcană” urbană în Florești, pe Valea Gârbăului
Un căprior a fost salvat, vineri, dintr-o ”capcană” urbană, spațiul gol de beton de la parterul unui bloc de pe Valea Gârbăului în Florești.
Reprezentanții Organizației pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului (OPMCB) Cluj au precizat că au fost sunați de ISU Cluj cu privire la decizia de eliberare sau preluare a unui exemplar mascul din specia căprior, căzut într-un spațiu gol, de la parterul unui bloc.
”Împreună cu paznicul fondului cinegetic Florești, am colaborat cu echipajul de pompieri prezent la eveniment si am reușit să extragem în siguranță animalul din fosa în care căzuse, ulterior eliberându-l în zona sălbatică din vecinătate.
Animalul, observat de un vecin
De mare ajutor ne-au fost echipamentele aflate în dotarea proprie și a pompierilor, în lipsa cărora nu am fi reușit elevarea unui asemenea animal, fără a fi serios expuși riscului pentru salvatori, acesta devenind stresat și panicat.
Pe acesta cale facem un apel la susținerea activității de salvare, prin Transylvania Wildlife Rescue!”, au precizat aceștia.
Din păcate căpriorul avea o afecțiune care îi îngreuna vederea și prezenta ușoară hemoragie survenită probabil în urma căzăturii, însă leziunile nu erau de natură a-i pune în pericol imediat viața.
”Norocul animalului de azi a fost ca un locatar l-a observat, însă deseori aceste victime agonizează ascunse și rămân în chinuri până la ultima suflare”, au menționat cei de la OPMCB.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






