ADMINISTRAȚIE
FOTO. Ambulatoriul de Psihiatrie Pediatrică, inaugurat de Consiliul Județean Cluj. Compartiment de toxicomani, unic în Ardeal
Autoritățile județene au inaugurat, marți, Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, singura clinică de psihiatrie pediatrică din Transilvania, investiție din fonduri europene de aproape 39 de milioane de lei.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că noua clinică este unică la nivel național din punct de vedere funcțional și al facilităților de care dispune.
Spital de la zero
”Înainte aici era o creșă și am reușit, ca într-un termen foarte scurt, de 2 ani, să facem un spital de la zero, cu finanțare europeană prin Programul Operațional Regional și co-finanțare de la CJ Cluj de 38,8 milioane de lei.
Acest nou spital de psihiatrie pediatrică se adresează copiilor cu afecțiuni psihice. În România, în ultimii 40 de ani, nu s-a construit niciun spital cu acest specific, iar cu atât mai mult este de apreciat că am realizat această unitate medicală la Cluj.
Noul spital se remarcă și prin faptul că are un compartiment pentru toxicomani, pentru dependenții de droguri”, a spus Tișe.
Directorul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, de care aparține noul ambulatoriu, Cornel Aldea, a declarat la rândul său că prin inaugurarea de marți se consolidează pediatria clujeană.
”Spitalul de Copii din Cluj-Napoca este port-drapelul pediatriei naționale”, a spus Aldea.
Compartiment pentru toxicomani, unic în Transilvania
Conf. Elena Predescu, de la UMFIH Cluj-Napoca, medic psihiatru de copii în cadrul noii clinici de psihiatrie pediatrică, a precizat că, din păcate, cifrele privind sănătatea mintală a copiilor sunt ”înspăimântătoare”, în condițiile în care 15% dintre copiii din întreaga lume au probleme emoționale sau de comportament.
”Era absolută nevoie de această nouă secție de pediatrie psihiatrică prin care să fie oferite copiilor servicii de specialitate, fiind cea mai modernă din România.
Avem sala de ergoterapie unde pot fi derulate activități de consiliere, psihoterapie, meloterapie, sală de kinetoterapie, cabinete, sală pentru continuarea școlarizării.
Avem compartimentul de toxicomani, cu 10 paturi, fiind unicul de acest fel, de stat, din Transilvania”, a explicat Petrescu.
Afecțiunile copiilor
Potrivit acesteia, cele mai frecvente afecțiuni în cazul copiilor mici sunt tulburări din spectrul autist, tulburare hiper kinetică cu deficit de atenție, iar în cazul adolescenților este vorba de depresie, anxietate, tulburări de conduită sau consum de substante psihoactive.
”Comparativ acum 5 ani, adresabilitatea la serviciile noastre a crescut de 2-3 ori în ceea ce privește numărul de internări și serviciile oferite în ambulatoriu”, a mai spus Predescu.
Saloanele noii unități medicale sunt dotate cu camera video de supraveghere, au aer condiționat, iar geamurile sunt securizate cu o perdea care împiedică o cădere accidentală.
1000 de echipamente medicale
Lucrările au vizat extinderea suprafeței clădirii existente atât pe verticală cât și pe orizontală, respectiv prin adăugarea a încă două etaje.
Noua construcție are trei etaje, iar Consiliul Județean Cluj urmează să doteze Ambulatoriul unității medicale cu peste 1.000 de echipamente – paturi, saltele, noptiere, mese, scaune, dotări IT.
Parterul unității medicale găzduiește recepția, secretariatul, serviciul de primire-internare, dar și compartimentul de spitalizare „de o zi”, cu o capacitate de 15 paturi, aici funcționând și spațiul ambulator, unde vor acordate servicii medicale celor care nu necesită internare.
La primul etaj se găsește compartimentul de spitalizare permanentă, care are 30 de paturi, împărțit în nuclee de îngrijire în funcție de vârstă. De asemenea, la acest nivel sunt și încăperi destinate activităților medicale, dar și sala de ergoterapie pentru activități creațional-educative
La etajul doi se află compartimentul de toxicomani, cu o capacitate de 10 paturi, serviciul de terapie acută, zona activităților medicale, precum și o curte interioară.
Cel de-al treilea etaj cuprinde atât spații destinate învățământului – amfiteatru, două laboratoare și o sală de lucrări practice pentru studenți, o bibliotecă media etc., dar și o sală de școlarizare a copiilor internați și una de kinetoterapie.
Ambulatoriul Clinic de Psihiatrie Pediatrică a fost sfințit de episcopul vicar al Mitropoliei Clujului, PS Benedict Bistrițeanul.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







