EVENIMENT
FOTO. Accident cu 2 mașini la Gilău. Șoferul unei mașini a virat peste linia continuă. O femeie a ajuns la SPITAL
Polițiștii clujeni au fost sesizați, luni, pentru a interveni la un eveniment rutier produs pe DN1 E60, în apropiere de localitatea Gilău, în care au fost implicate doupă mașini.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 26 de ani, in timp ce conducea autoturismul înspre localitatea Gilău, ar fi efectuat un viraj la stânga peste marcajul longitudinal continuu, fiind acroșat de un autoturism care circula din sensul opus.
În urma evenimentului au fost înregistrate doar pagube materiale.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
O femeie, la spital
Și pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău au intervenit la accidentul rutier petrecut între localitățile Florești și Gilău.
La fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
În momentul sosirii echipajelor operative, au fost găsite două autoturisme avariate, iar ocupanții erau ieșiți din acestea.
Un echipaj SMURD care transporta un pacient și trecea prin zonă s-a oprit pentru a acorda primul ajutor calificat până la sosirea echipajului SAJ.
Patru persoane au fost consultate de către echipajele sosite la fața locului, dintre care o femeie de circa 50 de ani a fost transportată la spital. La prima evaluare acesta prezenta afecțiuni ușoare.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






