Connect with us

EVENIMENT

FOTO. 5 ore cu și despre BERE ARTIZANALĂ la un atelier din Cluj. Se va degusta la berar ACASĂ

Publicat


whatsapp image 2022 08 21 at 2.32.26 pm

Sâmbătă, în cadrul festivalului Verde de Bologa, între orele 14 și 19, a avut loc un atelier demonstrativ despre fabricarea berii artizanale, la care au participat între 50 și 100 de persoane.

„Am folosit orz malțificat, pe care l-am cântărit, măcinat și dozat după rețeta în cauză. Am încălzit apa până a ajuns la 65 de grade, după care am adăugat orzul măcinat, temperatura scăzând și fiind menținută apoi la 63 de grade, timp de o oră, acesta fiind procesul de plămădire sau mashing, în engleză.

Acest proces a transformat amidonul în zaharuri fermentabile. Am extras grânele și după ce a rămas mustul la cazan, l-am pus să fiarbă, adăugând hamei, fără de care berea ar ieși doar dulce. Ulterior, am transferat mustul într-un recipient pentru a-l lăsa la fermentat.

Azi voi adăuga drojdia și compoziția va rămâne așa timp de 2 săptămâni la fermentat, la care se adaugă încă 3 de maturare”, descrie Tudor Bura, expert în bere artizanală, pentru Cluj24.

whatsapp image 2022 08 21 at 2.32.28 pm (1)

Degustare la berar acasă

Potrivit lui Bura, din cauza ploii de la Bologa, în timpul atelierului de bere artizanală, el a fost nevoit să mute cazanul sub cort, dar în ciuda inconvenientului, evenimentul a fost un succes, dat fiind că au participat peste 50 de persoane, ce au savurat Berea Made in Câmpenești.

„A trebuit să facem supermega piruete printre cabluri inundate, umbrele suprapopulate, corturi dărâmate, ore deplasate. Și totuși a venit lume faină, programul a avut <<oțâră>> de modificări, dar ce sa-i faci, nu te pui cu D-zeu”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Verde de Bologa.

Odată ce berea va fi gata, Tudor Bura va lansa o invitație publică pentru ca participanții la atelier, și nu numai, să vină la o degustare la el acasă.

whatsapp image 2022 08 21 at 2.32.29 pm

Festival Beer, un gust ușor de îndrăgit, cu rădăcina în festivalurile de bere din Germania

Produsul final e cunoscut sub numele Festival Beer, care este prima Bere Made în Câmpeneşti. Lansată în data de 1 decembrie 2021, este o bere blondă de tip Lager, nepasteurizată şi nefiltrată, cu 6,2% alcool.

„Este uşor de îndrăgit, pentru că se aseamănă cu berile puse în piaţă de majoritatea marilor producători care formează gustul, dar care are darul de a-l rafina prin particularităţile ei de bere artizanală cu originile în festivalurile de bere din Germania.

Următoarea variantă este o reţetă proaspătă, dezvoltată în familie, alături de soţia sa, şi este o bere arămie, de tip Ale, în stilul English Strong Bitter, mai amăruie, dedicată celor care preferă gustul mai pronunțat de hamei”, a apreciat ROA Cluj.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate