EDUCATIE
„Forțați să ne retragem copiii de la Transylvania College”. Un antreprenor clujean acuză presiuni și abuz instituțional
Antreprenorul clujean Sergiu Biriș, cofondator al mai multor startup-uri de succes, face acuzații grave la adresa Transylvania College, instituție privată de învățământ din Cluj-Napoca.
Într-un text publicat online, acesta vorbește despre presiuni, clauze abuzive și șantaj emoțional, care i-ar fi determinat familia să-și retragă cei doi copii, după mai mulți ani în care au fost elevi ai școlii.
„Aceasta nu este doar povestea mea sau a copilului meu, ci, așa cum o văd eu, povestea multor familii captive care tac de teamă pentru educația copiilor lor. Eu am rupt lanțurile și îmi asum consecințele libertății”, scrie Biriș.
Sute de mii de euro investiți în educație
Copiii antreprenorului, Catia (10 ani) și Sebastian (14 ani), au mers la Transylvania College încă de la grădiniță. Familia afirmă că a plătit în toată această perioadă peste 200.000 de euro către școală, implicându-se și în comunitatea educațională prin evenimente și proiecte. „Am investit mult, atât financiar, cât și emoțional”, spune antreprenorul.
„Sesiuni de coaching” fără acreditare
Potrivit lui Sergiu Biriș, problemele au început în ultimul an, după ce Ruxandra Baciu, proprietara școlii, ar fi început să țină „sesiuni de coaching” elevilor din clasele mari, deși nu are acreditare de psiholog sau formare educațională oficială.
„Te autointitulezi coach și modelezi creierele unor copii după propriul plac, fără acreditare și fără ca cineva să te poată opri”, susține Biriș.
Acesta mai afirmă că psihologul școlii, invocat ca garant al acestor sesiuni, nu ar deține drept de liberă practică în Registrul Unic al Psihologilor.
Reacția așteptată a școlii
Antreprenorul precizează că este deschis să corecteze informațiile dacă școala transmite documente oficiale care le infirmă: „Dacă vreo informație factuală nu este corectă, îi rog pe reprezentanții școlii să îmi scrie și voi modifica articolul în consecință”.
El spune că publicarea experienței sale este „un exercițiu de transparență” și un avertisment pentru alți părinți.
Model educațional care îi face pe copii mai vulnerabili
Auntreprenorul susține că Transylvania College promovează ideologia wokeness, pe care o descrie drept o variantă agresivă a „corectitudinii politice” din SUA. În viziunea lui, această abordare transformă orice situație minoră de conflict într-un caz de bullying – inclusiv gesturi sau ironii.
El consideră că acest model educațional îi face pe copii mai vulnerabili și predispuși la probleme psihologice pe termen lung, în comparație cu metodele clasice.
Băiatul a fost suspendat pentru 3 zile
Problemele serioase au apărut când băiatul a fost suspendat 3 zile din școală, arată Sergiu Biriș.
„În document se invocă faptul că, în conformitate cu Behavior Policy-ul școlii și după ‘mai multe măsuri restaurative anterioare’, Sebastian a fost suspendat. Însă pentru noi era prima dată când auzeam de așa ceva. Deși scria altfel în document, pentru noi n-a existat niciun fel de preaviz”, arată acesta, precizând că directoarea de atunci a avut cuvinte de laudă la adresa copilului, iar îndrumătoarea de an nu știau despre acest lucru.
Băiatul era acuzat de bullying, iar părinții nu au reușit să ajungă la un numitor comun cu Ruxandra Baciu, exprimându-și nemulțumirea prin mai multe notificări.
Ulterior, familia a fost condiționată să semneze „un act adițional discriminatoriu, imposibil de semnat, ca să putem continua în școală”.
„Un document discriminatoriu, pentru că nu toți părinții din școală l-au primit, ci doar ‘suspendații’. Un document prin care ni se cere să urmăm terapie familială timp de minimum 2 ani, plus să trimitem actualizări ale stadiului terapiei”, arată antreprenorul clujean.
Acesta a precizat că, în final, a ales să rezilieze contractele cu Transylvania College și să mute copiii la altă școală. Întreaga relatare a antreprenorului Sergiu Biriș o găsiți AICI.
Cluj24.ro a contactat reprezentanții Transylvania College și va publica reacția acestora când va fi disponibilă.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






