Connect with us
Advertisement
Advertisement

CULTURA

Florin Piersic ar fi contractat o INFECȚIE nosocomială în Spitalul Militar Cluj-Napoca. E internat acum la Institutul Inimii

Publicat


Florin Piersic oiperat la Institutul Inimii

Florin Piersic a fost transferat de la Spitalul Militar la Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, după ce ar fi contractat o infecție nosocomială. Actorul a fost internat acum două săptămâni pentru o intervenție chirurgicală la genunchi. Starea sa de sănătate este supravegheată îndeaproape de către echipa medicală specializată a institutului.

Ajuns la vârsta de 88 de ani, Florin Piersic se confruntă cu noi probleme de sănătate. Colegii săi din industria cinematografică și teatrală precum și fanii din întreaga țară sunt alături de el, dorindu-i o recuperare rapidă și completă, scrie ClujLive.

Florin Piersic ar fi contractat o INFECȚIE nosocomială în Spitalul Militar Cluj-Napoca. E internat acum la Institutul Inimii

Echipa medicală de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca se străduiește să-i ofere cele mai bune îngrijiri posibile pentru a-l ajuta pe Florin Piersic să-și revină la sănătatea sa deplină.

UPDATE

Reprezentanții Spitalului Militar de Urgență din Cluj-Napoca au comunicat, joi, faprul că actorul Florin Piersic nu a contactat nicio infecție nosocomială pe timpul internării în această unitate sanitară.

„Acesta a fost tratat pentru patologia complexă pentru care s-a adresat spitalului. Actorul și familia acestuia au cerut să nu fie furnizate informații medicale și doresc păstrarea intimității”, au mai precizat reprezentanții Spitalului Militar.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Bucură-te de AROME asiatice autentice la noul magazin Taste of Asia, din Iulius Mall Cluj

Publicat

taste of asia

Iulius Mall completează oferta culinară destinată pasionaților de experiențe gastronomice variate cu un nou concept de magazin, inspirat din energia vibrantă a marilor orașe asiatice.

taste of asia

Taste of Asia aduce o gamă variată de produse asiatice și ingrediente autentice, provenind din diverse regiuni ale Asiei. De la orez, tăiței și alge, la noodles, noodles instant și până la produse uscate și conserve, băuturi răcoritoare, ceai și cafea, lapte de cocos și snacks, magazinul te întâmpină cu o varietate de opțiuni, la prețuri competitive. Asezonează preparatele tale cu sosuri spicy sau condimente și bucură-te de dulciurile apreciate în toată lumea!

Bucură-te de AROME asiatice autentice la noul magazin Taste of Asia, din Iulius Mall Cluj

Pentru Taste of Asia calitatea este prioritatea numărul unu. În magazin vei găsi exclusiv ingrediente de cea mai bună calitate, asigurând o experiență culinară bogată. De asemenea, Taste of Asia pune accent pe inovație, prezentând constant rețete și produse noi pentru a oferi o experiență culinară unică și incitantă.

taste of asia

Noul concept al magazinului este adaptat publicului tânăr și are în vedere crearea unui ambient asiatic contemporan. Reprezentare vizuală, estetică și funcțională a legăturii între diferitele culturi asiatice, conceptul face trimitere la dinamismul contemporan și atmosfera din marile orașe asiatice, pline de lumină și mesaje transmise prin neoane colorate.

Taste of Asia este mai mult decât un brand, este o călătorie culinară. Vino la Iulius Mall Cluj și ,,Spice up your taste!”.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Clujeni inimoși, în ajutorul elevilor cu deficiențe de vedere. Mai sunt necesari 4.000 € pentru mașini de scris speciale

Publicat

De

Licitație caritabilă pentru elevii cu deficiențe de vedere din Cluj
Zeci de clujeni inimoși s-au mobilizat și au venit în ajutorul elevilor cu deficiențe de vedere care au nevoie de mașini de scris speciale. 
Astfel, la o licitație care a avut loc în weekend, și unde au fost scoase la vânzare creații ale câtorva elevi ai Liceului Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj-Napoca, s-au strâns 6.300 de lei. Dar suma strânsă este mult mai mare, datorită unor sponsorizări atrase de Clubul Rotaract Gemina, care a organizat evenimentul.

FOTO. Clujeni inimoși, în ajutorul elevilor cu deficiențe de vedere. Mai sunt necesari 4.000 € pentru mașini de scris speciale

Evenimentul caritabil a avut ca scop achiziția a 6 mașini de scris Braille Tatrapoint Standard pentru elevii liceului clujean.
La strângerea de fonduri au luat parte aproximativ 70 de persoane care au donat și licitat pentru obiectele realizare de către elevii liceului. Astfel s-au strâns 6.300 de lei.
Elevii au realizat câteva tablouri, obiecte de artă, dar și diverse mesaje în alfabetul braille tipărite cu ajutorul mașinilor de scris, care au fost scoase la licitație.
Cei prezenți au avut parte și de o ședință foto gratuită, oferită de fotograful Adalbert Dohotariu, care a și găzduit evenimentul în studioul său.

Mai este nevoie de bani pentru achiziția mașinilor de scris speciale

Clubul Rotaract Gemina a reușit să obțină încă 25.000 de lei din sponsorizări. Pentru a achiziționa mașinile de scris speciale este nevoie de 10.000 de euro.
Din această sumă mai lipsesc acum doar 4.000 de euro și generații de elevi de la liceul clujean vor pitea să aibă aceste mașini de scris.
Cu ajutorul lor vor putea scrie texte, scrisori, dar și să formuleze documente mai complexe, cum ar fi lucrări de licență sau teze de doctorat.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Adolescentă de 17 ani, dispărută din Cluj-Napoca de săptămâna trecută. Nu mai răspunde la telefon

Publicat

Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, marți, despre faptul că Casandra Rostaș, de 17 ani, din Cluj-Napoca, a plecat voluntar de la domiciliu, iar din cursul săptămânii trecute nu mai răspunde la telefon.

Semnalmentele fetei: înălțime aproximativă – 1,55 m, aproximativ 45 de kg, ochi căprui, păr brunet.

Nu se cunoaște îmbrăcămintea de la momentul plecării.

”Persoanele care pot furniza orice informaţii despre aceasta sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112”, transmite IPJ Cluj.

fata

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Meciul 2 FINALA Ligii Naționale de Baschet. U BT învinge pe CSM Oradea: 74-69

Publicat

De

finala

Clubul U BT a câștigat, marți, al doilea meci al finalei Ligii Naționale disputat în BT Arena din Cluj-Napoca împotriva echipei CSM Oradea, scor 74-69, după un final cu emoții. 

Clujenii antrenați de Mihai Silvășan au fost conduși la pauză cu 42 la 36, dar au revenit și s-au impus în final cu 74-69 . Cu 15 de secunde înainte de sfârșitul meciului scorul era 72 la 69.

În prima partidă, care a avut loc duminică, tot în BT Arena, U BT s-a impus cu scorul de 95-64.

Programul finalei Ligii Naționale: U-Banca Transilvania vs CSM CSU Oradea

finala

14 mai, ora 19:00 – BTarena
18 mai – Oradea Arena
20 mai – Oradea Arena
23 mai – BTarena
26 mai – Oradea Arena
29 mai – BTarena
Ultimele trei meciuri se dispută doar dacă este cazul.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax