EVENIMENT
”Flori de Speranță” la Cluj. Concurs Miss/ Mister Down, competiție gastronomică și de pescuit
Asociația Down Centrul Educațional Raluca din Cluj-Napoca derulează în perioada 9-14 august proiectul „Flori de Speranță”, ajuns la cea de-a XIV-a ediție, adresat copiilor și tinerilor cu Sindrom Down.
Acesta se va desfășura la Cinema Mărăști din Cluj-Napoca și Hostel Pădureni Landhouse aflat în satul Pădureni, din comuna Mintiu Gherlii.
”Scopul proiectului este integrarea socială a persoanelor cu nevoi special, promovarea potențialului artistic și creativ al acestora în contextul incluziunii sociale și culturale”, arată organizatorii.
Astfel, vor avea loc mai multe evenimente, printre care un concurs Miss /Mister Down, cu concurenți din țară și Republica Moldova, concurs Miss /Mister Incluziune, cu concurenți din școli de masa, o tabără gastronomică, concursul gastronomic „Farfuria Fericită”, dar și Campionatul Național de Pescuit „Peștișorul Auriu”.
Beneficiari direcți ai proiectului sunt maximum 50 de persoane cu nevoi speciale din România și Republica Moldova și un număr maximum de 20 elevi din școlile de masă.
Moment de balet și dans contemporan
”În data de 9 august, pe scena Centrului de Cultură Urbană Cluj-Napoca, Cinema Mărăști, vor fi prezentate momente artistice precum balet, dans contemporan, teatru, canto etc. care au scopul de a elimina prejudecățile și să doboare barierele sociale prin punerea în evidență a potențialul latent pe care persoanelor cu dizabilități îl reprezintă în contextul contribuției la și în îmbunătățirea comunității din care fac parte.
De asemenea se urmărește dezvoltarea personală spre o viață independentă sau partial asistată a participanților.
În perioada 9 – 14 august, beneficiarii proiectului împreună cu voluntarii își vor perfecționa, în cadrul taberei gastronomice, abilitățile culinare fapt care va culmina cu concursul „Farfuria Fericită” unde participanții își vor pune în practică aceste abilități obândite în fața unui juriu compus din profesioniști. Apoi se vor relaxa pe malul lacului Pădureni unde în cadrul campionatului de pescuit „Peștișorul Auriu”, iar fiecare participant va încerca să devină campion și să prindă cea mai mare capture”, precizează organizatorii ”Flori de Speranță”.
Ce este Sindromul Down
Sindromul Down este o afecțiune genetică cauzată de prezența unui cromozom 21 suplimentar (trisomia 21). Apare în timpul diviziunii celulare și afectează dezvoltarea fizică și intelectuală a persoanei.
Caracteristicile principale sunt întârziere în dezvoltarea intelectuală, tonus muscular scăzut, trăsături faciale specifice (ochi migdalați, profil facial plat), risc crescut de afecțiuni cardiace, digestive și probleme de vedere/auz.
În România nu există o statistică oficială publică recentă exactă, dar estimările ONG-urilor și ale specialiștilor indică faptul că ar fi în jur de 3.000–4.000 de persoane cu sindrom Down. De asemenea, se nasc aproximativ 50–100 de copii cu sindrom Down pe an (1 din 800–1.000 de nașteri).
Deși sindromul Down nu se vindecă, intervenția timpurie, educația adaptată și sprijinul familial pot îmbunătăți considerabil calitatea vieții.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






