ACTUALITATE
Festivalul ”Curtea Armenească” la Cluj. Degustări de preparate și muzică la duduk, instrumentul tradițional armenesc
Povestea acestui festival începe, de fapt, cu deja tradiționalul Festival ”Strada armenească” din București, care a devenit un adevărat brand în rândul festivalurilor, evenimentelor din Capitală.
Acum câțiva ani unul din organizatori, Varujan Pambuccian, a ridicat problema posibilității extinderii festivalului și în diferite comunități armenești din țară. Aici pomenim că Uniunea Armenilor are peste 10 sucursale pe teritoriul României, de la București, la Gherla, și de la Cluj la Suceava, și multe altele.
La această provocare a răspuns Clujul prin propunerea unei „extensii” la festival, dar cu o denumire puțin schimbată: Curtea armenească. Prima ediție a și fost organizată acum doi ani de zile, în curtea Muzeului de artă din Cluj-Napoca.
Deși eram la început de drum, s-a văzut că este nevoie și de un astfel de festival, mai modest, dar cu o pată de culoare aparte. A urmat anul 2020, cu pandemie și restricții, astfel nu s-a putut organiza a doua ediție.
Ediție în aer liber
Spre bucuria noatră, anul acesta deja am putut gândi, alături de echipa de conducere a sucursalei UAR din Cluj, o nouă ediție, de această dată în aer liber, având în vedere și sfaturile unor specialiști.
Ne doream să organizăm de această dată acest mini-festival în curtea partenerului nostru tradițional, Muzeul etnografic din Cluj-Napoca, dar până la urmă am rămas la varianta Parcului Etnografic de pe Tăietura turcului.
Un loc arhicunoscut de clujeni, dar și de foarte mulți alți vizitatori sosiți din diferite zone ale țării.
Anul acesta Curtea armenească se va desfășura pe parcursul a două zile: în 12 și 12 iunie a.c. În afară de meșteșugarii armeni, de degustări, de prezentări editoriale și altele, cei care își vor dori să participe, vor avea parte de dansuri tradiționale armenești, alături de renumitul ansamblu din Gherla, Hayakagakh.
Totodată, în foișorul din Parcul etnografic vor răsuna acorduri de muzică tradițională armeană, alături de Cosmin Rafael Bălean Band, din Timișoara, unde se va putea auzi și dudukul, instrumentul tradițional armenesc, o raritate pe plaiurile noastre, dar ni se vor alătura și prietenii noștri evrei, prin ansamblul de muzică klezmer, Mazel Tov.
Prezentarea unei comunități străvechi
Ce ne propunem? Doar să ne prezentăm celor interesați de această mică, dar străveche comunitate! Să arătăm că și noi, armenii, ne-am adus o contribuție substanțială la viața artistică, științifică a României! Să nu-i uităm pe marii noștri predecesori, cu care se mândresc și românii și armenii. Să nu uităm că poporul român a fost întotdeauna alături de noi, și la bine, și la rău! Că România a recunoscut prima independența Republicii Armenia. Că noi, cu toții, ne iubim și ne mândrim cu patria noatră comună, România!
Pe parcursul celor două zile organizatorii pregătesc și surprize pentru cei care își vor dori să viziteze Parcul etnografic ”Romulus Vuia” și, implicit în zilele de 12 și 13 iunie, între orele 10.00-18, ultima intrare fiind la ora 17.00.
La eveniment vor fi prezenți, printre alții, Varujan Vosganian, președintele UAR, ambasadorul Armeniei în României, Sergey Minasyan, și deputatul Varujan Pambuccian.
Accesul publicului la eveniment se va face pe poarta principală a muzeului, prețul biletului fiind cel practicat pentru vizitarea Parcului (6 lei pentru adulți, 3 lei pentru studenți și pensionari, 1,50 lei pentru elevi și preșcolari).
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






