EVENIMENT
FDA a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copiii de 12 – 15 ani
Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârste între 12 – 15 ani din SUA.
„Aceasta este o veste minunată”, a spus dr. Kristin Oliver, pediatru și expert în vaccinuri la Spitalul Mount Sinai din New York: „Am așteptat mult timp pentru a începe să protejăm copiii din această grupă de vârstă”, scrie The New York Time.
Vaccinul Pfizer-BioNTech era autorizat până acum în urgenţă pentru adolescenții cu vârsta de 16 ani şi peste.
După aprobarea FDA, Comitet Consultativ al Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor trebuie să se întrunească pentru a face recomandări privind utilizarea vaccinului la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Dacă aprobă vaccinul, așa cum este de așteptat, imunizările pot începe imediat.
Studiile clinice au arătat că vaccinul este eficient pentru copii.
Preşedintele Joe Biden spunea că, după autorizarea de către FDA, „vom fi gata să acţionăm imediat” și circa 20.000 de farmacii vor putea vaccina adolescenţii în zilele următoare.
Prima ţară care a autorizat vaccinul pentru această grupă de vârstă a fost Canada.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) studiază extinderea vaccinului Pfizer pentru adolescenţi.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
IPJ Cluj despre minorii ieșiți pe geamurile unei mașini: Răspunsul Poliției nu a fost emis de instituție. Se fac verificări
Biroul Autostrăzi A3 s-a autosesizat din oficiu cu privire la apariția în mediul online a unui videoclip ce surprinde două persoane ieșind pe geamurile unui autovehicul, aflat pe un sector de autostradă, urmând să fie stabilite toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul și aplicate măsurile legale.
”Totodată, în urma apariției în spațiul public a unui document oficial, respectiv răspuns către petent, care ar fi fost emis de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Poliția Municipiului Cluj-Napoca – Biroul Rutier, înregistrat sub nr. 663.519 din 03.10.2024, precizăm următoarele:
Documentul mai sus menționat nu a fost elaborat și emis de către instituția noastră, existând neconcordanțe în ceea ce privește numărul de înregistrare, data emiterii și titulaturile persoanelor semnatare.
În acest caz, conducerea inspectoratului a dispus efectuarea de verificări, urmând ca, în funcție de rezultatele obținute, să fie luate măsurile legale”, a transmis IPJ Cluj.
EVENIMENT
Relația PNL-PSD „scârțâie”. Mircea Abrudean: Asocierea cu PSD nu este pe placul alegătorilor din Ardeal
Tensiunile dintre PSD și PNL s-au intensificat, este de părere Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului României. El este de părere că alegătorii din Ardeal nu văd cu ochi buni coaliția, lucru confirmat și de rezultatul alegerilor din 9 iunie.
Secretarul general al Guvernului, clujeanul Mircea Abrudean, a declarat că relația dintre PNL și PSD nu mai este aceeași ca la începutul colaborării guvernamentale. Acesta a subliniat că nivelul de încredere dintre cele două partide a scăzut, din motive justificate.
„Cu siguranță nu este aceeași relație care a fost la începutul acestei construcții. Nu e același nivel de încredere, din motive justificate, care au fost explicate de domnul președinte Ciucă. Nu am mai multe informații în acest sens”, a declarat Mircea Abrudean, la Europa FM.
Asocierea PNL-PSD nu e agreată în Ardeal
În ceea ce privește relația dintre PNL și PSD în Cluj și în Ardeal, Abrudean a precizat că alianța nu este pe placul alegătorilor din această zonă. Acest lucru a fost confirmat prin rezultatul alegerilor europarlamentare din 9 iunie, unde asocierea dintre PNL și PSD a obținut un rezultat semnificativ mai mic comparativ cu cele pentru consiliile județene și locale.
„Istoric, nu a fost o comuniune foarte bună între cele două partide, cum nu a fost nici la nivel național, dar mai ales în Ardeal și în Cluj, asocierea celor două partide pentru lista de europarlamentare s-a putut vedea că nu a fost pe placul alegătorilor, a fost un scor mai mic pe lista de europarlamentare decât pe listele pentru consiliul județean, consiliile locale, o diferență procentuală destul de mare, ceea ce ne spune clar că nu este agreată această asociere. La Cluj, lucrurile merg înainte, administrația locală liberală își face treaba, dezvoltă comunitățile, se vede destul de bine că s-a făcut treabă la Cluj”, a mai arătat secretarul general al Guvernului.
Confruntare PNL-PSD în turul II al alegerilor prezidențiale
Referindu-se la alegerile prezidențiale, Mircea Abrudean a precizat că se așteaptă ca Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu să ajungă în turul al doilea.
„Cu siguranță, (în turul II vor ajunge – n.red.) președintele Partidului Național Liberal, domnul Nicolae Ciucă, și cu Partidul Social Democrat, Marcel Ciolacu. Aceasta este analiza pe baza datelor, a sondajelor, care sunt instrumente importante în acest sens. Cred că cel mai important este contactul cu oamenii, contactul cu alegătorii. A văzut asta și în procesul de strângere a semnăturilor. Astăzi, domnul președinte Ciucă și-a depus candidatura cu peste 1,6 milioane de semnături. Contactul direct cu oamenii ne ajută să mergem înainte și să ne ducem candidatul în turul II. Este clar că există o susținere importantă pentru PNL, pentru Nicolae Ciucă. Partidul este mobilizat, aleșii locali – pentru că sunt în număr mare și primarii, și consilierii locali”, a mai arătat Abrudean.
EVENIMENT
FOTO. „Grădina botanică” de acasă. Clujenii pot cumpăra bulbi din peste 100 de soiuri de lalele, la 2 lei
Grădina Botanică „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca scoate la vânzare pentru pasionații de grădinărit și iubitorii de flori peste 100 de soiuri de lalele sub formă de bulbi.
Peste 100 de soiuri de lalele cultivate în Grădina Botanică „Alexandru Borza” sunt puse la vânzare, sub formă de bulbi, pentru clujenii pasionați de grădinărit. Prețul fiecărui bulb este de doar 2 lei.
„Grădină botanică” la tine acasă
Vizitatorii sunt invitați să exploreze diversitatea impresionantă de culori și forme, de la soiuri clasice, precum Tulipa Renown sau Tulipa Don Quichotte, până la varietăți mai exotice, cum ar fi Tulipa clusiana var. chrysantha ‘Tubergen’s Gem’ și Tulipa Carnaval de Rio.
Bulbii pot fi achiziționați oricând, pe perioada în care Grădina Botanică este deschisă, respectiv între orele 9 și 19.
Peste 100 de soiuri, la dispoziția clujenilor
Printre soiurile disponibile se numără:
- Tulipa biflora
- Tulipa ‘Neper’
- Tulipa ‘Red Riding Hood’
- Tulipa ‘Purple Dance’
- Tulipa ‘Night Club’
- Tulipa ‘Fire Wings’
- Tulipa ‘Avignon’
- Tulipa ‘Dordogne’
- Tulipa ‘Davenport’
Când se plantează bulbii de lalea?
Pentru cei care doresc să planteze lalelele, toamna este perioada ideală. Se recomandă plantarea bulbilor începând cu luna octombrie, înainte de primele înghețuri, la o adâncime de 2-3 ori mai mare decât mărimea bulbului, într-un sol bine afânat, care nu reține apa. Este esențial ca zona de plantare să fie bine iluminată, deoarece lalelele iubesc lumina soarelui.
După plantare, solul trebuie udat abundent, însă ulterior, în timpul iernii, udarea nu este necesară decât în caz de secetă severă. De asemenea, pentru a proteja bulbii de îngheț, este recomandat să acoperiți zona plantată cu paie sau folie de mulcire.
EVENIMENT
FOTO. Premieră la Cluj. Prima cameră hiperbară din dotarea unui spital public din România, la Recuperare
Președintele Consiliul Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat contractul de achiziție a primei camere hiperbare din dotarea vreunui spital public din România, aceasta urmând să fie amplasată în Ambulatoriul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca.
Cu o valoare de 5.865.000 de lei, la care se adaugă TVA, aceasta este achiziționată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, câștigat și implementat de forul administrativ județean.
„Vorbim de prima cameră hiperbară ce va intra în dotarea unui spital public din România. Aceasta oferă specialiștilor din cadrul Spitalului de Recuperare șansa de a integra terapia inovatoare în planul de tratament al pacienților acestui spital cu o adresabilitate națională. Sunt convins că această cameră hiperbară va ajuta la tratarea multor mii de pacienți cu afecțiuni grave, ajutând la procesul natural de vindecare a corpului”, a spus Tișe.
Capacitate de 8 persoane
Sistemul hiperbar ce urmează a fi instalat la Spitalul de Recuperare este format dintr-un compartiment principal, cu o capacitate maximă de opt persoane, la care se adaugă o antecameră pentru alte două persoane.
Camera hiperbară beneficiază de un sistem de alimentare performant cu aer comprimat de joasă și înaltă presiune, calitatea oxigenului fiind una conformă cu normativele europene aflate în vigoare.
Terapia hiperbară este utilizată pentru tratarea și vindecarea unei palete extinse de patologii din toate specialitățile medicale, inclusiv în recuperarea post-COVID-19.
La ce folosește camera
Concret, camera hiperbară este un dispozitiv medical proiectat special pentru furnizarea de oxigen la o presiune mai mare decât presiunea atmosferică normală.
Acest lucru ajută plămânii să absoarbă mai mult oxigen și să mărească, pe cale de consecință, cantitatea de oxigen în sânge.
Printre beneficiile directe ale terapiei hiperbare amintim accelerarea procesului de vindecare, stimularea regenerării țesuturilor, reducerea inflamației organismului, creșterea fluxului sangvin, combaterea infecțiilor etc.