Un procent de 14% % dintre clădirile unităților de învățământ din județul Cluj nu au fost autorizate pentru securitate la incendiu, fiind vorba de 131 de...
Compania aeriană HiSky a parcurs cu succes prima dintre cele trei etape impuse de procedura de autorizare, pentru operarea de zboruri în Statele Unite ale Americii,...
Pilula împotriva COVID -19 a laboratorului Pfizer a fost autorizată de urgenţă miercuri de către Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA), un pas important în...
Compania franco-austriacă Valneva a anunţat luni demararea procedurii de solicitare a autorizării vaccinului său candidat împotriva COVID-19 din partea autorităţilor sanitare britanice, informează AFP și Agerpres....
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și al Administrației, Cseke Attila, a anunțat că a avut loc prima reuniune a comisiei care lucrează pentru elaborarea noului Cod al...
Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârste între 12 – 15 ani din SUA. „Aceasta este...
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat joi că a devansat cu aproape o săptămână data unei posibile autorizări a vaccinului împotriva Covid-19 produs de compania...