Connect with us

CULTURA

EXCLUSIV VIDEO FOTO. Pompierii clujeni au luat Lumină de Paști de la părintele – plutonier Man. ÎNVIERE la capela ISU Cluj

Publicat


Pompierii ISU Cluj, aflați de serviciu de Paști, au sărbătorit Învierea Domnului și au luat lumină de la părintele – plutonier Ovidiu Man, cel care a săvârșit slujba în micuța capelă de la sediul instituției din Cluj-Napoca. Acesta a lăsat deoparte, pentru câteva ore, uniforma cu epoleți și a îmbrăcat odăjdiile de slujitor al lui Dumnezeu, spunându-le celor prezenți, din fața altarului, ”Veniți de luați Lumină” și ”Hristos a Înviat!”. Iar ei i-au răspuns ”Adevărat a Înviat!”.

Duminică dimineață, la capela ISU Cluj preotul oficiază și Sf. Liturghie de Paști.

Părintele Man a absolvit Facultatea de Matematică la Cluj-Napoca și se pregătea pentru o carieră de profesor, dar, atras fiind de preoție, a terminat și Facultatea de Teologie a UBB, fiind timp de 6 ani și jumătate preot în comuna Săndulești.

Din decembrie 2016 este angajat, prin concurs, ca pompier la ISU Cluj și lucrează la serviciul de intendență, asta după ce, inițial, din 2009, a lucrat ca preot de caritate la ISU Cluj, nefiind plătit.

man 2

În organigrama ISU nu figurează postul de preot, așa cum este la armată sau Jandarmerie, iar activitatea duhovnicească o face pe lângă cea de subofițer.

”În Postul Paștelui am săvârșit zilnic slujbe, de la ora 6,30 până la 8, pentru ca apoi să pot intra în programul de lucru ca pompier. Vin, de regulă, și duminica, pentru Sf. Liturghie, pentru pompierii aflați de serviciu, dar nu numai.

man 1

Pe unii îi văd venind să se roage în capelă mai ales după intervenții. Cei care vin, vin cu drag, dar eu mi-aș dori să vină mai mulți. Vreau să mă apropiu de ei și ei de mine, să vină să își spună păsurile, să se deschidă, pentru că acesta este rostul meu aici.

Vin încărcați după intervenții de lucruri pe care nu au putut să le controleze, au găsit victime decedate, persoane încarcerate, cu dureri și sunt marcați. După ce vin aici, îi văd că pleacă mai ușurați”, a spus Ovidiu Man pentru Cluj24.

La slujbe mai participă, câteodată, și comandantul ISU Cluj, generalul Ion Moldovan, capela fiind chiar deasupra biroului său.

man 6

Când sună alarma, capela se golește

”Oamenii trebuie să îl găsească pe Dumnezeu, indiferent dacă acasă sau aici la noi. Eu sunt doar o mică piesă în puzzle-ul creat de Dumnezeu. Când vin la slujbe pompierii care sunt în ture și sună alarma, capela se golește instant și toți fug la misiune”, a adăugat părintele – plutonier.

Ovidiu Man își amintește o întâmplare de la începutul slujirilor sale ca preot în capela ISU Cluj, când un pompier, conducător de autospecială de intervenție, îl ajuta ca și cântăreț bisericesc.

”Într-o duminică l-am rugat să mă ajute la slujbă, iar în momentul în care a sunat alarma, tocmai ieșisem cu Sfintele Daruri în fața altarului și urma să rostesc ce aveam de rostit la Liturghie. Colegul meu, având stația la ureche, a ieșit pe hol pentru a vedea dacă este cazul să plece în misiune.

Eu rosteam ce aveam de rostit, el băga capul pe ușă și zicea <<Amin>>, lucru care s-a întâmplat de mai multe ori. Din fericire, atunci nu a trebuit să plece în misiune și am rămas amândoi să terminăm slujba de Liturghie”, a povestit părintele Man.

Capela cu pereți pictați de studenți de la Arte

Capela de la sediul ISU Cluj are hramul ”Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș”, care a fost mitropolit al Banatului în jurul anului 1650, iar pereții au fost pictați benevol de studenții Universității de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca, în cadrul lucrărilor de licență.

Aceștia au primit doar nota 9 deoarece fizionomia personajelor pictate este aproape identică.

Înainte de pandemia Covid, la capelă veneau și elevi de la Liceul pentru Deficienți de Vedere, aduși de studenții voluntari de la Asociația Studenților Creștin-Ortodocși (ASCOR), și se rugau împreună.

Părintele Ovidiu Man a oficiat și botezuri în capela ISU Cluj, îi și spovedește pe pompierii care doresc acest lucru și activează și în corul colindărilor ISU, alături de alți colegi.

man 5




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate