Connect with us

EVENIMENT

EXCLUSIV. Peste 100 de mașini răsturnate pe drumurile Clujului în ultimii 2 ani. Polițiștii au stabilit principala cauză, VITEZA

Publicat


Peste 100 de mașini s-au răsturnat în ultimii ani pe drumurile din județul Cluj în ultimii 2 ani, primcipala cauză a accidentelor fiind viteza, se arată într-o statistică a IPJ Cluj trasmisă la solicitarea Cluj24.

Astfel, în perioada 01 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2021 pe raza județului Cluj au fost înregistrate un număr de 54 de accidente rutiere soldate cu victime, având ca mod de producere răsturnarea autovehiculului.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022 pe raza județului Cluj au fost înregistrate un număr de 55 de accidente rutiere soldate cu victime, având ca mod de producere răsturnarea autovehiculului.

”În cele 109 accidente rutiere menționate mai sus nu au fost înregistrate persoane decedate”, au precizat polițiștii clujeni.

Sfaturile polițiștilor

Având în vedere că principalele cauze a acestor accidente rutiere sunt reprezentate de viteza neadaptată la condițiile de drum și încălcarea regimului legal de viteză, polițiștii sfătuiesc conducătorii auto:

-Să adapteze permanent viteza la condițiile de drum (ploaie, zăpadă, gheață sau polei), astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

-Conducătorul auto este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara localităților (…) atunci când vizibilitatea este sub 100 m în condiții de ceață, ploi torențiale, ninsori abundente.

-Să respecte limitele de viteză impuse de lege, pentru toate categoriile de drumuri;

-Să nu acționeze brusc mecanismele de direcție și de frânare ale autovehiculului.

-În condiții de zăpadă și polei să folosească cu precădere frâna de motor.

-Să echipeze corespunzător autoturismul, iar înainte de a porni la drum să verifice temeinic starea tehnică a autovehiculului, precum și condițiile meteo-rutiere pe tronsonul de drum ales.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate