ACTUALITATE
EXCLUSIV Medic șef UPU Cluj: Mesajul nostru este foarte clar către oameni, obligatoriu să se vaccineze. Putem controla COVID-ul
Dr. Cristian Ursu este medicul șef al UPU Cluj-Napoca, unitate aflată în prima linie a luptei anti-COVID. Acesta a explicat, într-un interviu pentru Cluj24, de ce se stă cu orele la UPU, cât este de importantă vaccinarea și de ce este vital să se prezinte pacienții la spital la primele simptome de boală.
Rep: UPU Cluj-Napoca se află în prima în linie pe frontul COVID. Care este numărul de cazuri? Sunt multe sau sufocante?
C.U.: În perioada de vârf au fost sufocante, au fost momente în care ne-am pus problema că dacă mai vine o ambulanță, și chiar a venit acea ambulanță, unde mai punem pacientul. Eram la capacitate maximă, cu paturi suplimentare. Efectiv nu mai aveam, în momentele respective, tărgi și ventilatoare pentru pacienți.
La momentul actual, am depășit această situație. Acum putem spune că sunt posibilități de a prelua pacienții cu COVID, însă mai degrabă pe partea asta de non-COVID întâmpinăm greutăți, pentru că, încă, spitalele au rămas, încă o perioadă, pe structura de COVID, inclusiv secțiile de terapie intensivă, cu mult mai puține locuri pentru pacienții critici non-COVID.
Cazurile au fost grave
Rep: Câte cazuri ați avut pe zi în 2018 și 2019 comparativ cu 2020 – 2021?
C.U.: Numărul de cazuri a scăzut pentru că în perioade îndelungate de timp noi am funcționat aproape ca și o secție de terapie intensivă COVID. Pe secțiile sau pe partea non-COVID numărul de cazuri a fost mult mai mic, pentru că o parte dintre oameni s-au speriat și nu am mai venit la noi, au mai fost și acele perioade în care studenții nu erau în Cluj și atunci și studenții care veneau cu diverse patologii către noi, nu au mai fost în oraș.
Nu atât numărul de cazuri este relevant, ci gravitatea lor și durata staționării în UPU. Și acum, în perioada de vârf, am avut pacienți care au stat 20 de zile noi, până când am reușit să îi transferăm, inclusiv în străinătate. Noi am avut șapte pacienți care au plecat în diverse țări sau până când, din păcate, alții își dădeau obștescul sfârșit pentru că, pentru foarte mulți, acesta a fost finalul bolii.
Rep: Cât este de solicitantă o tură de 12 ore la UPU Cluj?
C.R:: Câtă vreme ești jos pe sală, este foarte solicitantă. Și mă refer în mod special la perioada aceasta de vârf prin care am trecut, în care aveam câte 8-10 pacienți ventilați și alți 10 pacienți care necesitau ventilație non- invazivă. La fiecare dintre ei trebuie să fii atent cum se ventilează, cum sunt setați parametrii ventilatorului, cum evoluează.
La cei care sunt pe ventilație non-invazivă e foarte greu pentru că e o modalitate eficientă, dar de multe ori extrem de greu tolerată mai ales de către pacienții vârstnici, care nu întotdeauna colaborează foarte bine cu noi. Mulți dintre ei nu înțeleg de ce e necesar. Ventilație non-invazivă înseamnă că îi pui o mască ce îi acoperă întreaga față și care îl face pe pacient să respire într-un mod cu care el nu este obișnuit și trebuie să facă un efort să se adapteze.
E greu, unii rezistă o perioadă mai lungă, alții o perioadă mai scurtă. E incomod să stai pe tărgile pe care le avem noi și atunci trebuie să fii în permanență între ei, alături de ei, să corectezi ceea ce nu fac bine, să pui masca la loc. Îi înțelegi că, din când în când, mai au nevoie de o pauză să mănânce, să bea apă. Aceste lucruri sunt extrem de solicitante.
Medici cu nervii tari
Rep: Care e perioada cu cel mai mare aflux de pacienți? Ziua, în ce interval, sau noaptea?
C.U: Sunt mai multe vârfuri. Să zicem că începe undeva pe la 6 – 7 dimineața, iar undeva pe la 12 – 13 este un vârf, după care începe să mai scadă numărul de cazuri și atingem un alt vârf undeva în jurul orelor 18-19, atunci când se face schimbul de tură la Serviciul de Ambulanță și toate ambulanțele vin și descarcă pacienți către noi. Mai avem un alt vârf seara, către 22-23, după care încet-încet numărul de cazuri începe să scadă, dar rămân de rezolvat cei care sunt la noi pe secție în continuare.
Rep: Ce calități trebuie să aibă un medic care lucrează în medicina de urgență?
C.R.: Cred că trebuie să ai nervii tari, viteză de reacție pentru că de un gest de-al tău depinde viața unui om. De multe ori trebuie să lucrezi, și asta e extrem de greu, fără să știi exact ce are pacientul respectiv. Și dau un exemplu simplu. Vine un om cu o durere extrem de intensă.
Nu știm, în primă instanță, întotdeauna din ce cauză îl doare, dar nu îl poți lăsa cu acea durere, trebuie să îi calmezi durerea, apoi să încerci să afli care este, de fapt, cauza durerii. Nu mai spun de situațiile în care pacientul nu poate respira și trebuie să îl ajuți în primul rând să respire și după aceea să îți dai seama dacă e vorba de un edem pulmonar acut, de un BPOC, de o criză de astm, de o infecție COVID. Sau situațiile în care pacientul este în stop cardio-respirator și atunci trebuie să intervii, să încerci să îl salvezi.
Aici tot timpul se lucrează sub presiunea momentului, în sensul că vrei tot timpul să-l ajuți pe pacientul respectiv și îți dai seama, că de cele mai multe ori, chiar e o suferință gravă. Am avut situații în care îți dai seama de la început că pacientul nu va merge bine, dar nu poți să-l lași așa și încerci să-l ajuți la maximum posibil.
În plus, este și presiunea pe care o creează aparținătorii deoarece, pentru mulți pacienți, evenimentul este acut, neanticipat de o altă suferință.
Ce să mai spunem de accidentele rutiere, iar atunci impactul emoțional este foarte mare asupra aparținătorilor care vin și îți transferă impactul ție. Trebuie să știi să relaționezi cu toți și să găsești modalitatea de colabora cu ei.
De foarte multe ori ești undeva la limită. Vezi că ai pacient critic, care abia suflă, îți dai seama că, dintr-un moment în altul s-ar putea să nu mai poată respira, și ești la limita dintre viață și moarte.
Cazuri mai puțin grave
Rep: Pe lângă zeci de cazuri de traume severe, ați avut și cazuri de pacienți care s-au prezentat la UPU deși nu necesitau o consultație de urgență?
C.U.: O, da, sunt foarte mulți, începând cu cei care vin ca să mai ceară o părere în plus sau cei care vin din alte zone ale țării, pentru că știu că la Cluj pot beneficia de un alt standard în tratamentul medical și primul loc în care se opresc e UPU. Avem și cazuri banale, de la faptul că un pacient a călcat într-un cui în urmă cu o lună sau un altul care s-a prezentat în urgență că îl dor picioarele și când l-am întrebat de când, a răspuns că când se știe.
Îmi amintesc de un alt caz, al unei femei în vârstă care s-a prezentat la UPU împreună cu soțul său, spunând că ea a căzut din căruță și o doare spatele. Apoi mi-a spus exact momentul, anul 2018, luna noiembrie, ziua cutare. Și ora exactă o știa, trecuseră deja vreo trei ani de la momentul respectiv. Deci vin pentru orice, pentru atacuri de panică, că nu pot să doarmă noaptea, că îi doare capul pentru că au stat prea mult la calculator.
În mod normal, acești pacienți ar trebui să se adreseze medicului de familie, unui serviciu de permanență, unui ambulatoriu, dar pentru că la noi e deschis non-stop, pentru că e mult mai simplu să vii noaptea la ora 2 când te gândești că poate nu e multă lume.
Codul culorilor la UPU
Rep. O problemă pe care o invocă aparținători este faptul că la UPU au de stat multe ore. Este un cod de culori pentru cazuri, vă rog să explicați care este situația, ce analize se fac celor care se prezintă și cât durează acestea.
C.U.: Pentru toate lucrurile pentru care oamenii se plâng uneori că așteaptă, alții se internează și stau câte o săptămână în spital. La noi, din din momentul în care a intrat pacientul pe ușă, se face triajul. Dacă pacientul este de cod roșu, în stop cardio-respirator, are insuficiență respiratorie sau are un politraumatism, nu mai stă în triaj ci intră direct în urgență, urmând ca toate evaluările, inclusiv fișa pacientului să se facă pe modulul pe care a fost preluat.
E clar că pacienții sunt luați într-o anumită ordine care nu ține de ordinea sosirii lor în UPU. Sunt acele coduri de culoare – roșu este urgența absolută, care nu stă în triaj, intră imediat.
Sunt apoi urgențele de cod galben, care sunt cazuri grave dar care nu sunt amenințătoare de viață și apoi codul verde și următoarele care, propriu-zis, nici n-ar trebui să vină la noi sau, dacă vin, sunt urgențe care în niciun caz nu pun în pericol starea de sănătate sau viața omului. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l înțeleagă oamenii.
În al doilea rând, la noi se fac o mulțime de investigații pe care dacă vrei să ți le faci în sistem de ambulator sau chiar prin internare, pierzi câteva zile. Dau un singur exemplu banal. Pacientul are nevoie de o tomografie, are un traumatism cranian sau a suferit un accident vascular cerebral.
Dacă înaintea pacientului acesta, la CT este un alt pacient care are un politraumatism, acel pacient va fi scanat într-un anumit interval de timp, după care colegul radiolog trebuie să dea rezultatul. Numai să vadă sute sau mii de imagini poate la un singur pacient, durează, până când dă rezultatul respectiv. După care, sigur, trece să ne dea rezultatul la celălalt pacient.
Sterilizare după bolnavi COVID
Să nu uităm că a fost perioada de COVID. Dacă aveam un pacient cu COVID trebuia să sterilizăm aparatul respectiv, încăperea respectivă, nu puteam băga un alt pacient non-COVID. Aceste lucruri oamenii trebuie să le înțeleagă.
Chiar se fac toate investigațiile necesare, tomografie, radiografie, EKG, ecografie, se fac analize de sânge, se fac analize speciale, iar toate acestea durează. Nu e vorba doar că am recoltat sângele și în secunda doi am rezultatele probelor. Trebuie făcută analiza propriu zisă.
Dacă am trimis pacientul la radiografie, nu înseamnă că în secunda doi am rezultatul. Acesta trebuie interpretat de către radiolog, trebuie un rezultat scris.
De foarte multe ori nu sunt locuri să internăm pacienții, pentru că multă lume se întreabă de ce rămâne, în continuare, pacientul în UPU, iar răspunsul este pentru că nu sunt locuri în altă parte, pe secții și pe ATI.
Spre deosebire de alte secții care, în momentul în care și-au ocupat numărul de paturi și spun, gata, nu mai pot primi pacienți noi, noi nu putem face asta, iar pacienții rămân la noi. Am avut pacienți care au stat 20 de zile în perioadă de pandemie. Recordul unui pacient care a stat la noi a fost de 37 de zile. Rămânând aici și ocupându-ne de ei, ne ocupă o parte din tărgi.
Sunt lucruri pe care puțină lume le înțelege. Să nu uităm, noi suntem un UPU care deservim o mulțime de patologii unice. Politrauma vine numa la noi, accidentul vascular cerebral care trebuie trombolizat vine numai la noi, patologia chirurgicală de urgență vine numai la noi. O bună parte din ceea ce înseamnă insuficiență respiratorie vine la noi.
Cât de mic este acest serviciu de urgență, și cât de mare populația Clujului și a zonelor învecinate? Ca să nu mai spunem că sunt o mulțime de alți pacienți care vin din alte părți, să nu mai spun că preluăm urgențe de la Turda, de la Huedin, de la Dej mai ales cei care au nevoie de explorări imagistice de gen CT, radiografii și altele.
Toate aceste lucruri fac ca, într-adevăr, timpii de așteptare să crească, dar e vorba de timpii de așteptare pentru cazurile non-critice.
Clădire din 2005
Rep: UPU Cluj-Napoca funcționează în actuala clădire din 2005, spațiul fiind impropriu la ora actuală pentru numărul și tipurile de cazuri pe care le aveți. Ce soluție credeți că ar fi pentru a avea un spațiu mai generos care să facă față unui număr tot mai ridicat de pacienți?
C.U.: Clădirea UPU nu se mai poate înălța, nu se poate extinde. În subsol nu se poate desfășura o activitate medicală. Până se face viitorul Spital Regional de Urgență rămânem aici…
Față de 2005, s-a cam dublat numărul de cazuri, iar ca patologii sunt din ce în ce mai mai multe și mai complexe. Clădirea actuală a fost și atunci o soluție de compromis, pentru că a apărut aici în locul unui parc care era înainte, iar serviciul de urgență era gândit inițial mai degrabă pentru Spitalul Județean Cluj-Napoca. Între timp, spitalul a ajuns unul regional, iar noi funcționăm în aceeași clădire.
COVID-ul, controlat prin vaccin
Rep.: Primiți și pacienți cu COVID în urgență. Care este atitudinea acestora? Sunt și pacienți nevaccinați care află că au COVID, cum reacționează?
C.U.: Sunt două diferențe semnificative. Dacă e să facem comparație între situația pe care am avut-o anul trecut și cea pe care am avut-o anul acesta, anul trecut tot așa a fost un aflux mare de pacienți și tot în toamnă s-a întâmplat. Sigur că anul trecut cumva a fost acel element surpriză, nu știai la ce să te aștepți.
Era o situație cu care nu te-ai mai confruntat și care, dintr-o dată, devenea extrem de dificilă. Dar, spre deosebire de anul acesta, anul trecut chiar dacă pacienții stăteau multă vreme la noi, știai că au o șansă. În acest an diferența a fost gravitatea cazurilor, pacienți pe care îi vedeai de la început și îți dădeai seama că sunt extrem de grav, cu afectare pulmonară 70 – 90 la sută. Îți dădeai seama că pacienții respectivi sunt, în mare măsură, condamnați.
Varianta Delta a virusului este o formă mult mai agresivă și care se răspândește mult mai ușor în populație. Imensa majoritate a celor care au ajuns la noi cu astfel de forme severe au fost pacienți nevaccinați.
De fiecare dată când îi întrebam de ce nu s-au vaccinat ne dădeau o explicație care nu stătea în picioare, că le-a fost frică, nu au știut, că nu s-au vaccinat nici alții. I-am întrebat dacă acum s-ar vaccina dacă ar putea și răspundeau că s-ar vaccina, dar era prea târziu.
Nu puteai să-i spui asta omului în față, „nu te-ai vaccinat, acum e prea târziu pentru tine”. Sigur că, după aceea, discutam cu familiile lor și îi întrebam dacă sunt vaccinați și le-am indicat să se vaccineze după ce au văzut ce se întâmplă cu rudele lor. Unii înțelegeau, adică puterea exemplului poate că este mult peste ceea ce li se spune, ceea ce aud, ceea ce văd din alte părți.
Mesajul nostru este foarte clar către oameni, obligatoriu trebuie să se vaccineze. E păcat. Să nu uităm că sunt peste 53.000 de oameni care au murit în țara asta, adică populația unui un oraș de mărime medie care, practic, a dispărut. De ce au murit? Pentru că oamenii nu s-au vaccinat. Să înțelegem că toate morțile acestea ar fi putut fi prevenite. Avem instrumentul necesar, vaccinul, să ne gândim foarte bine. Sunt alte boli care așa au dispărut, așa au fost eradicate. Nu mai avem poliomielită, de exemplu.
De ce să nu credem că și boala asta poate fi controlată vaccinându-ne. Este un lucru clar, nu te-ai vaccinat, îți asumi riscul de a muri din cauza acestei boli. Asta trebuie să înțelegem. Acum haideți să ne uităm și în alte țări. N-or fi proști nici francezii, nici nemții, nici italienii, nici englezii care s-au vaccinat. Intră și ei în valul 5, sunt 20.000 de cazuri în țările vestice, dar secțiile de terapie intensivă nu sunt pline, nici secțiile de boli infecțioase. Adică faci o formă mai ușoară, care poate fi controlată. Nu mă vaccinez eu, nu se vaccinează părinții, îi expun aceluiași risc, e simplu.
Intubarea în cazul COVID
Rep: Ați întâlnit cazuri de pacienți nevaccinați, aflați în pragul morții, și care au regretat că nu s-au vaccinat?
C.U.: Sunt mulți astfel de pacienți care au conștientizat că dacă s-ar fi vaccinat ar fi scăpat cu viață. Sunt pacienți care, înainte de a trece dincolo, se chinuie, în COVID este o moarte chinuitoare, adică să nu poți respira, să te sufoci, să îți dai seama că trebuie să stai cu acea mască pe față, asta fiind varianta bună, pentru că cealaltă variantă este aceea de a ajunge să fie intubat. Sigur că, în momentul acela, nu mai știi nimic pentru că ești sedat, și păstrat în permanență sub sedare ca să poți tolera acea sondă.
A venit o pacientă la mine și, din capul locului, m-a rugat să nu o intubez pentru că știa ce înseamnă. Sigur că am tras de ea cât am putut.
Să ajungi intubat, e ultimul stadiu înaintea morții.
Am avut surpriza să vină un pacient cu o durere dentară. S-a făcut testul COVID iar acesta a ieșit pozitiv. Un alt pacient a venit pentru că s-a lovit la picior și i s-a făcut testul și a ieșit pozitiv. Toți cei care se prezintă la UPU, indiferent de gravitatea suferinței, sunt testați, se face un test antigen rapid iar în funcție de asta îi dirijăm pe un anumit sector. Chiar nu vrem să punem pozitivi între cei care sunt negativi.
Cu foarte puține excepții, acești pacienți au acceptat testul. Au fost și unii care au refuzat și i-am lăsat să aștepte până în care îi rezolvam pe ceilalți. Se tot vorbește de discriminare, dar cel care nu se vaccinează, care este pozitiv sau care refuză testarea, are drepturile lui, dar și ceilalți au dreptul de a fi protejați. Nu are sens să îl bag pe un pacient pozitiv între ceilalți care sunt negativi, care poate s-au păzit sau s-au vaccinat. Nu e normal ca cel pozitiv să intre între cei negativi și atunci trebuia să aștepte până când aveam posibilitatea de a-l izola.
Rep: Mulți infectați cu COVID s-au prezentat la UPU în ultima clipă, după ce s-au tratat acasă după ureche…
C.U.: Oamenii trebuie să înțeleagă faptul că la primele simptome trebuie să vină, să trecem de ideea că ne confruntăm cu o răceală banală sau cu o viroză simplă. Nu, poate fi COVID. Și atunci pe măsură ce timpul trece, sunt suficiente două trei-zile, boala evoluează.
Omul trebuie să vină de la început, fie la noi, fie la Spitalul de Boli Infecțioase sau într-un alt serviciu care are capacitatea de a-l evalua. În funcție de simptomele cu care se prezintă, îi facem o analiză de sânge, o radiografie pulmonară, un CT dacă e cazul, și-l evaluăm.
Iar dacă e cazul să se interneze, se internează, dacă nu, se duce acasă cu recomandări. Dar dacă stau acasă, trec primele zile și boala evoluează, ajung cu o afectare pulmonară mare 70 – 90 la sută și șansele de a supraviețui sunt extrem de reduse.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
FOTO. Incendiu la un depozit cu fân din Cătina. Pompierii, ajutați de localnici, au reușit să reducă dezastrul
50 de baloți de fân au ars într-un incendiu care a cuprins un depozit din localitatea clujeană Cătina.
Din fericire nu au fost victime.
Incendiu la un depozit cu fân din Cătina. Pompierii, ajutați de localnici, au reușit să reducă dezastrul
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pentru a stinge un incendiu care a cuprins un depozit cu fân situat în localitatea Cătina.
Flăcările se manifestau pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, iar prima intervenție a fost asigurată de către echipajul de la Punctul de Lucru Mociu.
În sprijin au fost trimise două autospeciale de la Dej, respectiv Punctul de Lucru Gherla. Nu au sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul
Intervenția este încă în desfășurare și a început ân urmă cu aproape 3 ore. Potrivit ISU Cluj, flăcările au cuprins aproximativ 50 de baloți de fân, dar incendiul a fost localizat.
De asemenea, pompierii, ajutați de către persoanele aflate la fața locului, au reușit să evite propagarea focului la alți 100 de baloți de fân.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei scântei produse de către o drujbă, în timpul utilizării, au transmis pompierii clujeni.
Foto: ISU Cluj
EVENIMENT
România intră deplin în Schengen când tot mai multe state au impus CONTROALE la granițe. Care sunt acestea
La 1 ianuarie 2025, România, alături de Bulgaria, va fi parte a spațiului Schengen și cu frontierele terestre.
Timp de 6 luni de la data intrării oficiale în spațiul Schengen, autovehiculele românești vor mai putea fi controlate aleatoriu la granițe, dar altfel, românii ar trebui să poată să circule “ca prin brânză” cu mașina prin Europa. Ar trebui, pentru că, în ultimul timp, tot mai multe state au reintrodus controale la granițe.
România intră deplin în Schengen când tot mai multe state au impus CONTROALE la granițe. Care sunt acestea
Spațiul Schengen este unul “fără frontiere” între statele membre, însă multe dintre acestea au decis, pe parcursul anului 2024, să impună controale la granițe pentru a combate migrația ilegală, dar și contrabanda, care a cunoscut o creștere pe fondul războiului dintre Rusia și Ucraina, dar și a situației din Orientul Mijlociu.
Printre aceste state sunt Germania, Austria, Italia sau Franța, care au impus controale la granițe, valabile cel puțin până la jumătatea anului 2025.
“Codul Schengen” permite statelor membre să reintroducă, tempor, controale la toate frontierele, inclusiv terestre, în cazul în care consideră că le este amenințată securitatea internă.
Care sunt statele care au impus controale la frontieră
În următoarele state vor fi în vogoare controale la granițele interne la 1 inauarie 2025, potrivit Comisiei Europene:
- Germania – va impune controale între 16.12.2024 – 15.03.2025 la granița cu Polonia, Elveția și Cehia. Este ultima cerere făcută din cauza unor „amenințări serioase la adresa securității și ordinii publice, reprezentate de nivelurile ridicate continue de migrație neregulată și de contrabandă de migranți, precum și de presiunea asupra sistemului de primire a azilului. De asemenea, este indicat și impactul situației globale de securitate (inclusiv războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și situația din Orientul Mijlociu) asupra securității și migrației”.
Tot până la acea dată, 15.03.2025, și tot pe aceleași considerente, sunt impuse deja controale la granițele Germaniei cu Austria, dar și cu Franța, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg și Danemarca. - Slovenia – din 22.12.2024 până în 21.06.2025 – impune controale la granițele cu Croația și Ungaria. Este o prelungire a unei decizii luate deja în acest an, care expiră la 21.12.2024.
- Italia – din 19.12.2024 până la 18.06.2025 va impune controale la granița cu Slovenia. Aceasta este o prelungire a unei decizii luate deja în acest an, care expiră la 18.12.2024.
- Austria – 12.11.2024 –11.05.2025 – controale la granițele cu Ungaria și Slovenia. Din 16.10.2024 și până în 15.04.2025 Austria are impuse controale la frontierele terestre și maritime cu Slovacia și la toate granițele interne cu Cehia.
- Țările de Jos – 09.12.2024 – 08.06.2025. Controale la granițele cu Belgia și Germania.
- Norvegia (stat Schengen, dar non-EU) – 12.11.2024 – 11.05.2025 – “Din cauza unei amenințări generale care vizează sectorul energetic, amenințările de sabotaj reprezentate de serviciul rus de informații, precum și creșterea protecției infrastructurii”, a impus controale la porturi cu legături cu feribotul către spațiul Schengen și toate frontierele interne (terestre, aeriene și maritime).
- Danemarca – 12.11. 2024 – 11.05. 2025 –a impus controale la toate frontierele interne (terestre, aeriene și maritime) și granițele terestre și maritime cu Germania.
- Franța – 1.11.2024 – 30.04.2025 – controale la granițele cu Belgia, Luxemburg, Germania, Elveția, Italia și Spania – terestre, aeriene și maritime.
- Suedia – 12.11.2024 – 11.05.2025 – din cauza unor „amenințări grave la adresa politicii publice și a securității interne, reprezentate de evenimente recente legate de terorism și de infracțiuni grave asociate cu un conflict armat în desfășurare în mediul criminalității organizate și legate de bande”, a impus controale la toate frontierele interne (terestre, aeriene și maritime).
EVENIMENT
Ce se întâmplă cu cererile de locuri de parcare depuse de clujeni, care au rămas în atenția Primăriei. Anunțul lui Emil Boc
Primarul Emil Boc anunță că toți clujenii vor avea acces simplu și rapid la locurile de parcare.
Regulamentul pentru închirierea locurilor de parcare, garaje și copertine a fost modificat pentru a simplifica procesul și pentru a elimina cozile de la ghișee.
Ce se întâmplă cu cererile de locuri de parcare depuse de clujeni, care au rămas în atenția Primăriei. Anunțul lui Emil Boc
Regulamentul a fost simplificat de Primărie atât pentru locurile de parcare cu abonamente anuale cât și pentru cele lunare.
“Prin aceaste schimbări urmărim să eliminăm cozile de la început de an de la registratura Primăriei și să facem procesul cât mai ușor și eficient. Cererile depuse în 2024 pentru care clujenii au primit răspuns că rămân în atenția Primăriei Cluj-Napoca rămân valabile în continuare. Așadar, cetățenii nu mai trebuie să depună o nouă solicitare pentru anul 2025 – cererea existentă rămâne valabilă până la soluționare”, a transmis Emil Boc.
Clujenii care nu au depus în acest an o cerere pentru un loc de parcare pot să o depună încă de acum, online, pe website-ul Primăriei sau fizic, la Centrul de Informare pentru Cetățeni de pe strada Moților sau primăriile de cartier.
Cum vor fi emise abonamentele pentru zona centrală
De asemenea, începând cu data de 12 decembrie 2024, abonamentele pentru zona centrală vor fi emise exclusiv lunar pentru anul 2025, urmând ca din ianuarie să poată fi achiziționate și celelalte tipuri de abonamente.
EVENIMENT
Clujean reținut de polițiști. A vandalizat, într-o noapte, 25 de mașini parcate pe mai multe străzi din Cluj-Napoca
Polițiștii din cadrul Secției 7 Cluj-Napoca au reținut joi un bărbat de 40 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere în formă continuată.
Bărbatul, care este din Cluj-Napoca, a vandalizat în noaptea de 1 spre 2 decembrie mai multe autovehicule parcate.
Clujean reținut de polițiști. A vandalizat, într-o noapte, 25 de mașini parcate pe mai multe străzi din Cluj-Napoca
Cercetările au fost inițiate în urma sesizării primite la data de 2 decembrie 2024, privind distrugerea mai multor autoturisme parcate pe diferite străzi din Cluj-Napoca.
În urma verificărilor și administrării probelor, polițiștii au constatat că un număr de 25 de autoturisme au fost vandalizate în aceleași împrejurări, având elemente de caroserie deteriorate.
Percheziții la domiciliul clujeanului
Joi, 12 decembrie, în baza unui mandat emis de instanță, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului, context în care au fost ridicate mijloace de probă relevante cauzei.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței pentru luarea altor măsuri preventive.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 7, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.