Doctorul Horațiu Coman, chirurg vascular, a lucrat 11 ani în Germania la diverse spitale și clinici, iar acum s-a întors la Cluj-Napoca să profeseze la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU).

Medicul a povestit pentru Cluj24 care sunt diferențele dintre sistemele medicale și spitalele din Germania și România, cum s-a acomodat în străinătate și de ce a decis să se întoarcă la Cluj.

Rep: Ați absolvit UMF Cluj-Napoca. Cum ați ales specializarea?

H.C: Am făcut Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj-Napoca din 2000 până în 2006, medicină generală cu licență, iar apoi am început doctoratul. În paralel, făceam rezidențiat de chirurgie generală și eram anul V în momentul în care am primit oferte de a lucra în Germania, pe chirurgie generală, ce făceam la momentul respectiv, sau pe chirurgie vasculară.

La recomandarea unor prieteni buni, am mers pe partea de chirurgie vasculară în Germania și nu m-am mai întors la chirurgie generală. Mi-am înghețat o perioadă rezidențiatul aici, după care am renunțat la el pentru că mergea cariera înainte acolo și am decis că rămân pe partea de vasculară până în ziua de astăzi.

A profesat în 4 spitale din Germania

Rep: De ce ați ales Germania?

H.C: Germania a fost o conjunctură favorabilă. Mă orientam mai degrabă spre Anglia sau Franța, îmi erau mai la îndemână cu limba, dar activam în cadrul Clinicii de Chirurgie 2 și aveam și doctorat la profesorul Andercou, el practica atât chirurgie generală cât și vasculară.

A organizat o conferință aici, sub egida Societății de Chirurgie Vasculară, în cadrul căreia am cunoscut un medic din Germania, de origine română, care mi-a mai povestit mai multe despre sistemul medical de acolo și am zis că voi lua în calcul și Germania.

Am păstrat legătura cu el, iar mai târziu mi-a oferit șansa de a merge acolo.

Rep: În câte spitale din Germania ați profesat?

H.C: În patru spitale, ca și chirurg de chirurgie vasculară. Rezidențiatul l-am făcut în Duisburg, după care am continuat în Neuss, ambele spitale mari. După ce mi-am terminat specialitatea, am devenit Oberartz, în Bochum unde am profesat din 2016 până acum.

În ultimul an am activat și într-o clinică privată, operând și într-un spital în Mönchengladbach, deci a fost așa o chestiune hibrid, pregătindu-mi revenirea în România, la Cluj.

Diferențe dintre sistemele medicale din cele două țări

Rep: Care este diferența dintre sistemul medical german și cel românesc după cei 11 ani petrecuți în Germania?

H.C: Sunt multe diferențe, pornind de la nivel de asigurări. Aici este, practic, esența lucrurilor. În Germania sunt mai multe case de asigurări, de stat și private, de ordinul zecilor, care sunt implicate pe domeniul medical. Tipul de asigurare pe care îl are fiecare persoană este dat și de venitul persoanei respective, deci nu poți fi asigurat privat dacă nu ai un anumit venit.

Dar orice persoană înregistrată oficial în Germania trebuie să fie și asigurată medical și atunci toți cei care lucrează, au obligatoriu și asigurare medicală. Există asigurarea de bază, pe care oricine trebuie să o aibă, după cum există o asigurare privată de la un anumit venit în sus. Ambele acoperă toate manoperele medico-chirurgicale care se efectuează pacientului în regim ambulator sau în regim de internare.

Și mai există varianta intermediară, cu o asigurare privată doar pentru perioada de internare, când însă pacientul este în ambulator, adică nu este internat, este tratat ca un pacient absolut normal, la internare are asigurarea privată.

Pornind de la acest lucru, finanțarea sistemului este făcută de către aceste case de asigurări. Asta înseamnă că noi generăm, pe manoperele pe care le facem și pe diagnosticul pacientului, un punctaj pe cazul respectiv și fiecare punct este cuantificat cu o anumită valoare.

De exemplu, în landul unde am activat eu, Nordrhein – Westfalen, punctul valora undeva la 3.500-3.800 de euro.

Interesul era să obții cât mai mult punctaj pentru a-ți deconta toate manoperele.

Nu există programe naționale ca aici, deoarece sistemul funcționează eficient, adică asta am cheltuit, asta am decontat. Toate sunt documentate frumos iar casa plătește.

Rare sunt situațiile în care nu ai ce-ți trebuie. În momentul în care pacientul a intrat în spital, indiferent că este un spital micuț într-o comună sau că este un spital universitar de top, tot ce se poate se face pentru pacient, fără a se face rabat.

Dacă se depășește competența regională, atunci se merge la nivelul următor, că este spital regional, că este spital universitar.

Apoi, medicii sunt împărțiți în medici rezidenți, specialiști, apoi vin cei care primesc și funcții în spital (Oberarzt, Chefarzt). Practic, gărzile sunt făcute de rezidenți, iar Oberartz-ul nu stă neapărat în spital, ci are gardă la domiciliu și se deplasează în caz de nevoie și totul funcționează bine.

Toate cazurile se discută, rezidentul sau medicul specialist vede pacienții, iar când se depășește competența celui din spital vine cel de acasă, se operează în echipă foarte bine. Funcționează această interdisciplinaritate.

Pacientul primează întotdeauna. Când a venit, trece prin toate manoperele care îi sunt necesare și indicate, nu există această problemă logistică de transfer dintr-o parte într-alta, pe cine suni, cine îl primește și așa mai departe.

Există telefoane de spital și cineva tot timpul răspunde și preia pacienții.

O altă diferență de bază este că pacienții sunt ai spitalului, nu ai medicului. Adică s-a internat la spitalul respectiv și echipa stabilește cine merge astăzi în ambulator, cine face intervențiile, cine se ocupă de secție.

Dacă ești pacient privat, ai această opțiune să îți exprimi dorința de a fi operat de doctorul X. Sigur că și ceilalți, neasigurați privați, dacă își doreau un anumit medic să opereze, pe măsura posibilităților încercam să îndeplinim și această cerință.

Dar pacienții vin la spital pentru că ei știu că spitalul respectiv este bun în domeniul respectiv, deci renumele clinicii contează.

Cam asta este diferența față de noi.

La noi, din ce am văzut eu acum când mă readaptez la sistem, sistemul este destul de restrictiv în a dezvolta genul acesta de tratament și de abordare a pacientului, deoarece fiecare pacient se internează pe un medic anume.

Și atunci, ceilalți medici care sunt în secție nu se implică în mod automat, pentru că este parafa ta, este pacientul tău, tu decizi ce se întâmplă cu pacientul. Dacă nu ești tu acolo, pacientul stă așa cumva și așteaptă medicul său.

Dar dacă există o colaborare și înțelegere bună cu colegii, sigur că nu ne lăsăm unii pe alții la greu.

”Atențiile” în plic lipsesc cu desăvârșire

Rep: O altă diferență majoră este, cred, și în ceea ce privește ”atențiile” date în plic medicilor care încă se mai practică în România. Cum este acest fenomen în Germania, lipsește cu desăvârșire?

H.C: Acesta este un aspect care lipsește cu desăvârșire din sistemul medical german, nimeni nu concepe așa ceva. Sunt pacienți care scriu scrisori de mulțumire după ce sunt externați, fără însă a fi vorba de diverse atenții.

Rep: Cum v-ați integrat în Germania ca medic român? Ce părere aveau colegii dumneavoastră medici germani, asistentele, conducerea spitalelor la care ați lucrat despre faptul că erați medic din România? Dar pacienții pe care i-ați operat, cu care ați interacționat?

H.C: Nu a fost o problemă faptul că sunt român, ci faptul că par destul de tânăr. La un moment dat, am primit întrebări de la pacienți de genul << Dumneavoastră mă operați? >>. Eu păream, așa, ca proaspăt absolvent.

Cred că totul ține de persoană. Se tot spune că nemții sunt reci, dar eu nu am simțit acest lucru. Ei sunt foarte exacți și corecți. Asta ai de făcut, îți faci treaba, e ok, nu ți-o faci, discutăm să vedem din ce cauză nu ți-ai făcut treaba. Lucrurile trebuie să funcționeze.

Poți să fii din România sau din Africa, din Asia, din America, de unde vrei, nu contează. Eu nu am avut, cel puțin cât am stat acolo, vreo astfel de problemă.

Eu știu că am de făcut treaba asta, am înțeles că, fiind străin, aveam niște dificultăți de limbă, inevitabile la început, că există o cultură și o societate pe care nu o cunosc și că trebuie să mă adaptez la ea. Știam că munca mea care necesită a fi depusă era dublă față de ceilalți pentru a putea ajunge la nivelul lor.

După ce atingi acel nivel, dacă poți să-i depășești, foarte bine. Eu am reușit și am făcut pași mari în față, dar la început a fost un pic mai dificil, însă nu am văzut ca pe o piedică originea fiecăruia.

Cu pacienții, în schimb, era altceva. Eu vorbeam foarte mult cu ei pentru că, la început, vedeam aceste discuții și ca un exercițiu de limbă pentru mine, explicându-le mereu ce li se întâmplă.

Erau foarte încântați pentru că erau permanent la curent cu toate procedurile medicale care li se fac și atunci am creat o relație foarte bună cu ei.

Mii de pacienți operați în Germania

Rep: Cam câți pacienți ați operat în Germania în cei 11 ani de activitate?

H.C: Câteva mii în orice caz. Pentru a putea susține examenul de specialitate, trebuie să ai cumulat, cel puțin 500 de intervenții efectuate de diverse categorii, pe aortă, pe carotidă, bypass-uri și așa mai departe. Eu am socotit la un moment dat, prin anul 2016, că trecusem de 2.000 de intervenții și de atunci nu am mai ținut cont.

Dădusem specialitatea și trebuia să iau postul de Oberartz și mi-au cerut o statistică cu ce aveam la momentul acela. Câteva sute de intervenții pe an făceam fără nici niciun efort, fără să mai fac gardă și așa mai departe.

Plus că activam și într-un centru venos unde efectuam 25 de cazuri într-o săptămână, garantat.

Rep: Ce înseamnă chirurgia vasculară, ce tipuri de cazuri ați operat?

H.C: Chirurgia vasculară abordează toată patologia vasculară – artere, vene și vase limfatice, cu excepția cordului. Sigur că există porțiunea de aortă toracică ascendentă, care pornește de la inimă și descrie crosa aortei și merge în jos până la nivel diafragmatic, deci, practic tot segmentul din torace care ține de chirurgia cardiacă.

În rest, aorta de la ieșirea din torace și intrarea în abdomen până jos, la periferie, la picioare, precum și segmentul supra-aortal (carotide, jugulare) și tot ce înseamnă membrele superioare ține de de chirurgie vasculară.

Lumea asociază chirurgia vasculară frecvent cu varicele, care este cea mai frecventă boală vasculară operată, dar realitatea și patologia este mai complexă (fistule arteriovenoase, carotide, anevrisme aortice, boala arterială periferică, tromboze, camere implantabile pentru chimioterapie, etc).

Aparatură medicală

Rep: Ca aparatură medicală, ce ați găsit în spitalele din Germania față de ce era în România când ați plecat?

H.C: La momentul plecării în Germania, în 2011, tratamentul endo-vascular era în fază incipentă la Cluj, se făcea la Institutul Inimii și angiografii la Medicală 1.

În Germania am intrat direct în foc, unde se făceau dilatări, se făceau stentări, se implantau endoproteze pentru anevrisme de aortă.

De atunci, în Germania s-a văzut evoluția la nivel de materiale, s-au perfecționat materialele folosite, dar tehnologia exista deja.

Noi acum, la Cluj, încercăm să facem pașii pe care i-am învățat eu în urmă cu 11 ani în Germania, dar este bine că se face.

Problema rămâne la cum dotăm. Adică putem să cumpărăm un Mercedes, dar dacă nu avem bani de benzină degeaba, pentru că stăm și ne uităm la el. Avem aparatură în țară, pe ici pe colo, bună, foarte bună, de top, dar nu avem materiale, consumabile, care să ne ajute zilnic să facem intervențiile.

Vorbim de tifon, vorbim de fire de sutură, vorbim de catetere, care sunt ieftine și unde se înregistrează lipsuri.

”Clujul e ceva deosebit”

Rep: De ce ați revenit în România? În general, la noi a fost un exod al medicilor, foarte mulți au plecat să lucreze în străinătate, dar dvs sunteți un exemplu contrar, vă întoarceți acasă după ce ați profesat 11 ani în Germania la 4 spitale.

H.C: Eu n-am plecat cu gândul neapărat de a rămâne. Mi-am construit însă toată viața acolo de așa natură, ca și cum aș rămâne. Copiii mei s-au născut acolo, am dobândit cetățenia germană, dar am lăsat lucrurile să meargă de la sine.

Astfel că, după o anumită perioadă, când am început să mă simt stăpân pe meserie și să fiu confortabil și după ce am participat la congrese, conferințe, în Germania și în altă parte, am încercat să văd ce se întâmplă în România.

Am păstrat legătura cu colegii mei și am văzut că există o nevoie majoră de experiență în domeniul chirurgiei vasculare moderne.

Fiind absolvent de Cluj mi-am zis că dacă am o oportunitate să revin în România, la Cluj, da, mă întorc.

Am avut oportunități la București, la Târgu Mureș, la Suceava, la Sibiu, la Alba Iulia, dar nu am ales niciuna.

Mă simțeam foarte bine acolo și mă simțeam acasă acolo, dar Clujul este ceva deosebit.

Am absolvit aici, este un oraș universitar, sunt oportunități, se poate face treabă și mă doare, profesional vorbind, că nu beneficiază Clujul, încă, de o chirurgie vasculară, cum a fost înainte.

Se făcea chirurgie vasculară bună înainte să plec eu, la începuturile anilor 2000, când eram student, după care a intrat într-o stagnare.

Și chiar vreau să pot să ajut. Este sincer sentimentul ăsta, să putem dezvolta aici partea de chirurgie vasculară și tot ce știu eu, toată experiența mea acumulată, să o pun la dispoziție.

Deschidere spre chirurgia vasculară

Rep: Și ceea ce ați găsit aici, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca vă ajută? Adică din punct de vedere al aparaturii medicale, al colegilor?

 H.C: Simt o deschidere spre chirurgia vasculară, o dorință de a face chirurgie vasculară și asta este foarte important.

Cu actualii colegi ne știm, am fost colegi și înainte.

Sigur că avem niște piedici de natură logistică. Faptul că este un spital modular și a transporta un pacient între două secții pentru investigații cu ambulanța, în zilele de astăzi este o aventură. Este foarte dificil și sunt multe piedici din punctul acesta de vedere.

Pe de altă parte, sunt lipsuri de natură materială în tot sistemul medical, instrumentar simplu, banal, de care avem nevoie în practica de zi cu zi, nu doar pe partea endo vasculară, ci și pe partea chirurgicală clasică, cum am spus – fire de sutură, proteze etc.

Trebuie să fi chibzuit, dar eram chibzuit și în Germania, doar așa poți fi eficient și profitabil ca spital.

Aici sunt niște probleme de bază care lipsesc de gen apă, pâine și sare. Astea dacă reușim să le trecem și să le organizăm va fi mult mai bine. Sigur, facem totul pas cu pas, începem cu alfabetul de la A și sper ca, în următoarea perioadă, să rezolvăm toate lipsurile.

Pe mine nu mă descurajează, este o provocare, când întâmpin o problemă încerc să o rezolv și îmi pun mintea la contribuție cum să procedez.

Sigur că ne limitează perioada asta pandemie, care, din punct de vedere logistic, este foarte dificilă, mai ales în ceea ce privește gestionarea pacienților cu circuite separate, cu terapie intensivă.

Pacienții vasculari sunt pacienți multi-tarați, au mai multe afecțiuni, mulți au nevoie de terapie intensivă în perioada post-operatorie.

De exemplu, dacă revascularizezi un membru care a fost ischemic, pacientul poate să evolueze în perioada imediat post-operatorie foarte rău și dacă nu ai o terapie intensivă bună, e greu de gestionat un asemenea pacient.

Avem noroc, colegii anesteziști sunt foarte buni, colaborăm foarte bine și asta ne ajută.

Deci, sunt lipsuri, sunt probleme, le știm, le identificăm zi cu zi, achizițiile sunt, uneori, destul de dificile, prin licitații, prin toate mecanismele respective și până livrează firmele respective trece timp.

Avem, însă, susținerea spitalului și asta ne ajută enorm.

Angiograf de top

Rep: Și ca aparatură medicală ce ați găsit la SCJU? A fost adus un angiograf nou…

H.C: Angiograful este nou, este chiar foarte bun, unul de top. Am primit și câteva materiale care ne ajută să ne putem începe și desfășura activitatea la un anumit nivel, deocamdată, să putem face intervenții standard care se fac în vest.

Nu putem face, de exemplu, deocamdată, endo-protezare de aortă în caz de anevrism, nu putem face anumite dilatări mai complicate, dar sperăm.

Ar fi mai de rezolvat și cuantumul fiecărui punct pe proceduri care se decontează de CJAS, care este foarte mic raportat la valoarea reală a cheltuielilor.

Al doilea aspect este că trebuie accesate programele naționale prin care se completează cumva finanțarea lipsă de la Casa de Sănătate și care ne ajută și pe noi să achiziționăm anumite materiale.

Și acolo sunt niște piedici, niște opreliști, niște referate pe care trebuie să le faci bazându-te pe ce ai consumat, de exemplu.

E un cerc vicios.

Sunt anumite lucruri pe care, din punct de vedere juridic, încerc să le înțeleg acum, să vedem unde sunt problemele, dar întâi trebuie să demonstrăm că facem, că putem, pentru ca, apoi, să cerem să ni se suplimenteze finanțarea.

Rep: Din punct de vedere financiar postul de medic în Germania vă oferea un confort fără probleme. Revenind în țară, se simte o mare diferență? Ați făcut acest pas, al revenirii acasă, în ciuda venitului mai redus?

H.C: Partea financiară nu a fost primordială și cred că nicio persoană nu  alege de bună voie și nesilit de nimeni să meargă la un venit mai mic. Sigur că diferența este semnificativă, mai mult de 50%, dar există și alte posibilități de completarea veniturilor.

Deocamdată am atât de mult de lucru, încât uneori plec și la ora 18, la 19, la 23 din spital, în funcție de cât este nevoie. Nu am făcut rabat și stau pentru pacienți cât este nevoie.

În Germania eram plătit pentru orele suplimentare, aveam un salariu de bază de cu totul alt nivel, gărzile erau plătite altfel.

Confortul de aici este un confort mai mic față de cel pe care îl aveam acolo, dar sunt convins că se așează și lucrurile astea în timp.

Există și alte posibilități de completare a veniturilor, dar, repet, nu asta a fost principalul factor care m-a adus acasă, ci și altele, de natură sentimentală, să zic așa, ești în Cluj, mă simt în Cluj ca acasă, sunt cu familia, cu copiii.

”Ofer o medicină sinceră”

Rep: Ce oferiți dumneavoastră Clujului medical?

H:C: O medicină sinceră, în care explic pacientului exact ce i se întâmplă, când se întâmplă, cum se întâmplă, vorbind direct cu el și spunându-i asta.

Bazat, desigur, pe toată experiența pe care am acumulat-o. Deci tot ce știu și pot pun la dispoziția pacienților.

Am reușit să stabilim colaborări cu colegii de la Nefrologie pentru dezvoltarea de fistule arterio venoase, pentru dializă, am avut și colaborări cu cei de la Neurologie, sper să le dezvoltăm mai departe pentru partea de patologie carotidiană, lucruri care se făceau prea puțin sau deloc până în momentul de față.

Încercăm să dezvoltăm și anumite intervenții chirurgicale mai dificile, care nu s-au făcut până acum, cum ar făcut ischemii mezenterice, dilatări care nu se făceau de către chirurgia vasculară, le făceau colegii de la Cardiologie, stentări periferice, deci, practic, tot spectrul de chirurgie vasculară pe care l-am făcut și îl știu îl punem la dispoziție din toate punctele de vedere.

Managerul SCJU Cluj-Napoca despre Horațiu Coman

”Intrarea dr. Coman în colectivul spitalului reprezintă un motiv de mândrie pentru noi, dar și o obligație.

Atunci când un medic cu o experiență profesională bogată în străinătate alege să profeseze în Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca înseamnă, în primul rând, faptul că spitalul corespunde criteriilor domniei sale și a fost identificat ca locul în care s-ar putea dezvolta în continuare, având și avantajul  cooperării strânse cu UMF pe linie de învățământ și cercetare.

Vom face tot ce ne stă în putință să-i demonstrăm doctorului Coman faptul că alegerea dumnealui a fost una corectă”, a declarat managerul SCJU Cluj-Napoca, Claudia Gherman.